ICCJ. Decizia nr. 1288/2004. Contencios. Anulare acte vamale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1288/2004
Dosar nr. 112/2003
Şedinţa publică din 30 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 2346/1994,la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, reclamanta SC P. SA a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenţie nr. 15 din 13 ianuarie 1994 şi a actului constatator nr. 76 din 14 ianuarie 1994, întocmite de Vama Constanţa, solicitând anularea acestora, ca nelegale şi netemeinice.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la data de 28 august 1991, a sosit în Portul Constanţa Nava M.L., încărcată cu 7.000 tone zahăr vrac pentru SC P. SA Bucureşti. Marfa a fost înregistrată în registrul de import, la poziţia nr. 132/4773 din 22 august 1991, iar descărcarea s-a terminat la data de 28 septembrie 1991, fiind descărcat direct în vagoane C.F.R. şi expediată destinatarului final, respectiv Fabrica Danubiana Roman, pentru prelucrare. Pentru această cantitate de zahăr a fost întocmită de către Vama Constanţa, declaraţia de tranzit vamal pentru vama de interior, unde urma să se întocmească declaraţia vamală de import, temporar, în drawback.
Reclamanta a arătat că din motive independente de voinţa sa, vagoanele au fost predate beneficiarului, fără a se întocmi declaraţia finală la destinaţia finală a mărfii.
În legătură cu taxele vamale datorate către bugetul de stat, reclamanta a arătat că la acea dată, conform HG nr. 1194/1990, zahărul brut din trestie destinat rafinăriei, era exceptat de la plata taxelor vamale.
Cu referire la contravenţia reţinută în sarcina sa, reclamanta a arătat că nu s-a sustras de la vămuire şi mai mult, aplicarea sancţiunii s-a prescris conform art. 251 din Regulamentul Vamal.
Reclamanta a depus la dosar, convenţia încheiată cu SC D. Roman şi actul constatator nr. 188 din 12 aprilie 1994, ce înlocuieşte actul nr. 76 din 14 ianuarie 1994.
Prin sentinţa civilă nr. 11518 din 17 noiembrie 1994 pronunţată la Judecătoria sectorului 1, pe capătul de cerere privind procesul-verbal de contravenţie, s-a admis excepţia şi s-a constatat prescrisă, aplicarea sancţiunii contravenţionale.
S-a dispus anularea procesului-verbal nr. 15 din 13 ianuarie 1994 şi a fost exonerată reclamanta de plata amenzii contravenţionale, de 2.811.319.000 lei şi a contravalorii mărfii, de 2.811.319.000. S-a disjuns capătul nr. 2 din plângere împotriva actelor de constatare ce formulează obiectul dosarului nr. 14799/1994.
Prin sentinţa civilă nr. 2865 din 7 martie 1996 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, s-a respins ca neîntemeiată, plângerea formulată de reclamantă.
Sentinţa a fost recurată de reclamantă. Prin Decizia civilă nr. 1148/C din 18 septembrie 1997 a Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ, s-a admis recursul, s-a casat sentinţa şi s-a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Prin sentinţa civilă nr. 4413 din 24 martie 1998 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, s-a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de Direcţia Generală a Vămilor şi s-a declinat competenţa, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Prin sentinţa nr. 1151 din 28 noiembrie 2002, s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, s-a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Cu referire la excepţia de inadmisibilitate a acţiunii.
La 13 ianuarie 1994, organul vamal a încheiat procesul-verbal de contravenţie nr. 15.
La 14 ianuarie 1994, Direcţia Generală a Vămilor a încheiat actul constatator nr. 76 din 14 ianuarie 1994, prin care reclamanta era obligată la plata sumei de 1.351.963.307 lei, reprezentând taxe vamale, comision vamal şi T.V.A., calculate la valoarea celor 7000 tone zahăr importat.
Reclamanta a formulat contestaţie împotriva procesului-verbal de contravenţie şi actului constatator, în termen, la 2 februarie 1994 – cererea înregistrată sub nr. 1186/1994, la care nu s-a răspuns de pârâtă. S-a promovat acţiune pe rolul Judecătoriei sectorului 1, la 18 februarie 1994, înregistrată sub nr. 2346/1994.
Direcţia Generală a Vămilor, pe parcursul soluţionării cauzei, la Judecătoria sectorului 1, a întocmit actul constatator nr. 76 din 14 ianuarie 1994, cu actul nr. 188 din 12 aprilie 1994, plângerea reclamantei fiind în curs de soluţionare, contestaţia fiind formulată în termen de 30 de zile, conform art. 22 OG nr. 26/1993, în vigoare la data emiterii actului constatator.
Contestaţiei nu i s-a dat un răspuns, pentru a fi atacată, astfel că prin cererea depusă la 2 februarie 1994, reclamanta a epuizat procedura prealabilă administrativă.
Pe fond, nu există cauze de nulitate a actului constatator nr. 188/1994, întrucât are acelaşi conţinut cu actul constatator nr. 76/1994.
Reclamanta avea obligaţia legală de a depune declaraţia vamală de import, conform art. 4 OG 26/1993, ca în raport cu aceasta, să se verifice sumele datorate către bugetul de stat la data de 22 august 1991, când a sosit marfa în ţară.
Actul constatator nr. 188/1994 este legal, deoarece în anul 1994, pentru zahărul brut, procentul de taxă vamală era de 25% din valoarea mărfii.
Exceptarea de la taxele vamale nu a fost susţinută de reclamantă, prin documente.
Fapta contravenţională a fost legal reţinută conform procesului-verbal de contravenţie nr. 15 din 13 ianuarie 1994, menţinut prin sentinţa nr. 927/1996 a Judecătoriei sectorului 1, rămasă definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului [Decizia nr. 612/R/1996 a Tribunalului Bucureşti, secţia II-a civilă].
Legalitatea actului constatator nr. 188 din 12 aprilie 1994 este dată şi de legalitatea procesului-verbal de contravenţie nr. 15 din 13 ianuarie 1994.
Reclamanta nu a făcut dovada că vămuirea mărfii a fost efectuată prin depunerea declaraţiei vamale de import, cu menţiunea „liber de vamă". Operaţiunea vămuirii mărfurilor este obligatorie şi în cazul scutirii de taxe vamale.
Împotriva sentinţei a formulat recurs, reclamanta SC P. SA, criticând-o astfel:
La data când reclamanta ar fi fost obligată să prezinte declaraţia vamală de import, legea în vigoare care reglementa importul şi vămuirea mărfurilor, era Regulamentul Vamal, aprobat prin Decretul nr. 337/1981 (B. Of. nr. 90 - 91/27.09.1981) şi HG nr. 1274/1990, privind instituirea regimului vamal „Drawback".
Pârâta a susţinut teza „contravenţiei continuate", în sensul sustragerii de la vămuire, ceea ce nu este cunoscut în dreptul civil, fiind aplicabilă numai în materia dreptului penal.
Dreptul de a adresa procesul-verbal nr. 15/1994, ca şi actul constatator nr. 76 din 14 ianuarie 1994, înlocuit de actul constatator nr. 188 din 12 aprilie 1994, era prescris la data emiterii, prin trecerea a mai mult de doi ani de la data săvârşirii presupusei contravenţii – art.251 C. vam., în vigoare la data săvârşirii importului.
OG nr. 26/1993 (M. Of. nr. 213/31.08.1993), nu retroactivează; instituţia contravenţiei continue a fost legiferată prin OG 2/2001.
Reclamanta, după prezentarea documentelor legale, nu avea obligaţia de a prezenta la Vama Constanţa, o declaraţie vamală de import, lucru confirmat, de altfel, prin acordarea permisiei de descărcare a navei, de către pârâtă, prin transbordare directă din navă, în vagoane C.F.R. – conform prevederilor art. 118, 119 şi 123 din Regulamentul Vamal, în vigoare la acea dată.
Importul trebuia vămuit la vama din Roman, conform art. 4 din HG nr. 1274/1990.
Unitatea vamală Constanţa nu şi-a îndeplinit obligaţia legală, în sensul că pe traseul Gara C.F.R. Port Constanţa – Gara C.F.R. Roman, pentru instituirea supravegherii vamale privind transportul zahărului în tranzit vamal, conform art. 123 din Regulamentul Vamal.
Titularul tranzitului de zahăr a fost C.F.R. - ul, care în calitate de transportator, conform art. 125 din Regulamentul Vamal, avea obligaţia legală să prezinte organelor vamale, respectiv Vămii Constanţa şi Vămii Roman, o declaraţie vamală de tranzit.
Reclamanta nu avea obligaţia legală de a plăti taxe vamale pentru cele 7000 tone zahăr brut din trestie de zahăr import, origine Cuba, fiind aprobat importul în regim vamal de „Drawback", conform HG nr. 1274/1990.
La terminarea importului, 28 septembrie 1991, conform HG nr. 1194 – poziţia tarifară 17 ianuarie, era exceptat de la plata taxelor vamale, astfel că în sensul plăţii, reclamanta nu avea nici o obligaţie.
Comisionul vamal reglementat prin HG 387/1992 (M. Of. nr. 186/4.08.1992), nu putea fi perceput, neaplicându-se retroactiv.
Nici pentru produsul finit nu exista obligaţia legală de plată a taxelor vamale, în acest sens fiind prevederile HG nr. 618/1991.
Analizându-se actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
La momentul încheierii procesului-verbal de contravenţie nr. 15/1994 şi a actelor constatatoare nr. 76/1994, respectiv nr. 188/1994, legea în vigoare care reglementa importul şi vămuirea mărfurilor, era Regulamentul Vamal, aprobat prin Decretul nr. 337/1981 (B. Of. nr. 90 - 91/27.11.1981) şi HG 1274/1990, privind instituirea regimului vamal de „Drawback".
Susţinerea „contravenţiei continuate", privind sustragerea de la vămuire, nu poate fi primită, această instituţie a fost legiferată abia în anul 2001 [OG nr. 2/2001].
De asemenea, aplicarea OG nr. 26/1993, este eronată, întrucât legea civilă nu retroactivează.
În raport cu data efectuării importului, operaţiunea fiind încheiată la 28 septembrie 1991, întocmirea actului constatator nr. 76 din 16 ianuarie 1994, respectiv nr. 188 din 12 aprilie 1994, este prescrisă şi în acest sens se va admite recursul, se va casa sentinţa şi în fond, se va admite acţiunea precizată de reclamantă, se va dispune anularea actului constatator nr. 188 din 12 aprilie 1994.
Sunt întemeiate şi celelalte critici privind inexistenţa obligaţiei legale a reclamantei, de a prezenta declaraţia vamală de import, la Vama Constanţa; de asemenea, lipsa supravegherii vamale pe perioada tranzitului vamal, inexistenţa obligaţiei legate de plata taxei vamale, implicit a comisionului vamal.
Criticile, deşi fondate, exced motivarea, dat fiind soluţia ce se va adopta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC P. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1151 din 28 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond, admite acţiunea formulată de reclamanta SC P. SA Bucureşti, astfel cum a fost precizată.
Dispune anularea actului constatator nr. 188 din 12 aprilie 1994.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1287/2004. Contencios. Anulare act control... | ICCJ. Decizia nr. 1291/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
