ICCJ. Decizia nr. 1757/2004. Contencios. Anulare decizie pensie. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1757/2004
Dosar nr. 4555/2003
Şedinţa publică din 23 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 679 din 22 septembrie 2003, Tribunalul Bihor a admis contestaţia formulată de B.I., în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Bihor şi a dispus anularea dispoziţiei nr. 24922 din 13 februarie 2003, de înfiinţare a popririi asupra veniturilor sale de pensie. pentru suma de 8.778.536b lei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs. Casa Judeţeană de Pensii Bihor care a susţinut în esenţă că debitul stabilit în sarcina contestatoarei. a fost corect calculat, el reprezentând în fapt procentul de recorelare de 42,03% şi care a fost nelegal acordat, întrucât contestatoarea era la acel moment beneficiara unei pensii de invaliditate. şi nu pentru limită de vârstă.
Verificând regularitatea învestirii Curţii, se reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii: „împotriva hotărârii tribunalului se poate face plângere, la curtea de apel competentă".
Astfel fiind, urmează a se constata că în speţă competenţa de soluţionare a recursului declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor, aparţine Curţii de Apel Oradea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Trimite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei civile nr. 679/C/2003 din 22 septembrie 2003 a Tribunalului Bihor, spre competentă soluţionare, Curţii de Apel Oradea.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 aprilie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 1570/2004. Contencios.. Revizuire | ICCJ. Decizia nr. 1616/2004. Contencios. Anulare acte control... → |
---|