ICCJ. Decizia nr. 1616/2004. Contencios. Anulare acte control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1616/2004
Dosar nr. 2396/2002
Şedinţa publică din 27 aprilie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată şi înregistrată la Curtea de Apel Timişoara, reclamantul oraşul Jimbolia, prin Primar, a chemat în judecată pe pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş şi Ministerul Finanţelor Publice, pentru ca instanţa prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună anularea deciziei nr. 1448/2001, emisă de Ministerul Finanţelor Publice, precum şi a procesului-verbal de control din 17 iulie 2001, cu consecinţa exonerării de la plata sumei de 3.487.462.808 lei reprezentând T.V.A. şi majorările aferente.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în mod eronat s-a reţinut în sarcina sa, obligaţia de a plăti T.V.A. pentru operaţiunile de închiriere a unor imobile, cu altă destinaţie decât de locuinţă, de terenuri, de vânzări de imobile, deoarece toate aceste operaţiuni nu au avut ca rezultat obţinerea de profit, fiindu-i astfel. aplicabile dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. d) din OG nr. 3/1992.
În acţiune s-a susţinut, de asemenea, că toate veniturile realizate au fost destinate bugetului local, impunerea fiind nelegală.
Curtea de Apel Timişoara, prin sentinţa civilă nr. 217/2002, a admis acţiunea şi a dispus anularea procesului-verbal din 17 iulie 2001, precum şi a deciziei nr. 1448/2001, exonerând-o pe reclamantă de plata sumei de 3.487.462.808 lei, cu titlu de T.V.A. şi majorări aferente.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că activitatea desfăşurată de reclamantă a fost de natură administrativă, că aceasta nu a realizat un profit şi că veniturile obţinute au fost destinate bugetului local.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs în termenul legal, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice, precum şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
I. În motivarea recursului său, recurenta-pârâtă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş a susţinut că:
- operaţiunile efectuate de intimată, cad sub incidenţa dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 17/2000, fiind supuse T.V.A.; activităţile de vânzare, concesionare, închiriere, efectuate de intimată, au dus la realizarea de profit, situaţie în care nu mai sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. d) din OG nr. 3/1992.
II. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prin recursul formulat, a susţinut că:
- activităţile desfăşurate de intimat, reprezintă prestări de servicii, în sensul dispoziţiilor art. 2 din OG nr. 3/1992 şi OUG nr. 17/2000, fiind supuse T.V.A.;
- în cauză nu se aplică dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. d) din OG nr. 3/1992, deoarece operaţiunile efectuate de intimată nu sunt de natură administrativă, iar în urma lor aceasta a obţinut profituri.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate (ambele recursuri invocă aceleaşi motive) şi în raport cu dispoziţiile art. 304 – 3041 C. proc. civ., Curtea le va respinge, pentru următoarele considerente:
Activitatea Primăriei oraşului Jimbolia a fost verificată pentru perioada 1 iunie 1996 – 31 mai 2001, sub aspectul operaţiunilor de vânzare de imobile, cu altă destinaţie decât de locuinţă, închirieri de asemenea bunuri, de terenuri, concesionări aflate în administrarea Consiliului Local Jimbolia, reţinându-se în sarcina sa, obligaţia de plată a T.V.A. şi a majorărilor de întârziere, în cuantum total de 3.487.462.808 lei.
Dată fiind perioada supusă controlului, cadrul legal aplicabil îl reprezintă OG nr. 3/1992 şi OUG nr. 17/2000.
În raport cu actele normative mai sus amintite, în mod corect instanţa de fond a reţinut că intimatul-reclamant nu datorează T.V.A.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. d) din OG nr. 3/1992: „Nu se cuprind în sfera de aplicare a T.V.A., operaţiunile privind livrările de bunuri şi prestatoare de servicii, rezultate din activitatea specifică autorizată, efectuate de instituţiile publice pentru activităţile lor administrative".
Aceeaşi dispoziţie legală se regăseşte şi în OUG nr. 17/2000, în art. 3 alin. (1) lit. d).
Or, în cauza dedusă judecăţii, toate operaţiunile efectuate în perioada supusă controlului au avut la bază decizii administrative, adoptate de Consiliul local, fiind făcute astfel în executarea acestora, veniturile rezultate intrând în bugetul local, cu destinaţia autofinanţări. Aceste împrejurări au rezultat cu certitudine din probele administrate în cauză (acte şi expertiză contabilă) şi nici nu au fost contestate de recurenţii-pârâţi.
Reţinându-se caracterul administrativ al operaţiunilor efectuate, precum şi finalitatea acestora, respectiv autofinanţarea, este evident că nu se poate vorbi de existenţa unui profit, în sensul dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din OG nr. 3/1992, aşa cum au susţinut recurenţii.
Sub acest aspect, urmează a se reţine că „Primăria" nu are ca scop obţinerea de profit, fiind o instituţie publică ce gestionează şi administrează veniturile şi cheltuielile bugetului local şi că potrivit Legii nr. 72/1996 – legea finanţelor publice, „veniturile bugetelor locale se formează din impozite, taxe şi alte venituri" [art. 52 alin. (2)].
În aplicarea acestor dispoziţii legale, veniturile obţinute în urma operaţiunilor efectuate de intimat (închirieri, vânzări, concesiuni), au intrat la bugetul local.
În consecinţă, în raport cu cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., cele două recursuri urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 217 din 28 iunie 2002 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1757/2004. Contencios. Anulare decizie pensie.... | ICCJ. Decizia nr. 568/2004. Contencios → |
|---|
