ICCJ. Decizia nr. 1833/2004. Contencios. Suspendarea executării ordin M.S.F. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 1833/2004

Dosar nr. 3042/2003

Şedinţa publică din 11 mai 2004

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, la data de 11 iunie 2003, reclamanta Camera Medicilor Prahova a solicitat anularea Ordinului nr. 243 din 19 martie 2003, modificat şi completat prin Ordinul nr. 457 din 14 mai 2003, prin care Ministerul Sănătăţii şi Familiei a aprobat structura organizatorică a unităţilor sanitare din judeţul Prahova. Totodată, s-a solicitat suspendarea executării actului administrativ atacat, conform art. 9 din Legea nr. 29/1990.

În motivarea acţiunii s-a arătat că prin ordinul respectiv s-au încălcat prevederi ale Codului muncii, ale Contractului colectiv de muncă, ale Legii sindicatelor şi sunt prejudiciate grav, drepturile recunoscute de lege, medicilor constituiţi în Camera Medicilor Prahova, afiliată la C.N.S. C.A., precum şi drepturile salariaţilor.

Conform art. 165 C. proc. civ., s-a dispus disjungerea cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 29/1990. Prin sentinţa civilă nr. 147/2003 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost admisă cererea şi s-a dispus suspendarea executării actului atacat, până la soluţionarea acţiunii în contencios administrativ.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recursuri în termen, Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Direcţia de Sănătate Publică Prahova.

În motivarea recursurilor s-a arătat că prin ordinul atacat, nu au fost încălcate drepturi prevăzute în Codul muncii, în Legea Sindicatelor şi în Contractul colectiv de muncă, la nivel de ramură. S-a mai precizat că la data soluţionării cererii, ordinul era deja executat.

Verificând cauza, în funcţie de motivarea recursurilor în lumina dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursurile sunt fondate.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 29/1990, în cazuri bine justificate şi pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere suspendarea executării actului, până la soluţionarea acţiunii.

La data pronunţării sentinţei recurate, ordinul atacat era deja executat, astfel încât scopul (prevenirea producerii unei pagube iminente) prevăzut de textul legal, nu mai putea fi atins, prin dispunerea suspendării executării actului. Cum această condiţie este cumulativ prevăzută a fi îndeplinită cu prima condiţie impusă de textul legal (în cazuri bine justificate), acţiunea se impune a fi respinsă. pentru neîntrunirea cerinţelor legale menţionate în art. 9 din Legea nr. 29/1990.

De altfel, prin sentinţa civilă nr. 16 din 11 februarie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti. secţia comercială şi de contencios administrativ, acţiunea privind anularea Ordinului nr. 243/2003, emis de Ministerul Sănătăţii şi Familiei, modificat prin Ordinul nr. 457/2003, emis de aceeaşi autoritate publică, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse, recursurile fiind fondate, vor fi admise, sentinţa se va modifica şi cererea reclamantei va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de Ministerul Sănătăţii şi Direcţia de Sănătate Publică Prahova, împotriva sentinţei civile nr. 147 din 30 iunie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 243 din 19 martie 2003, formulată de Camera Medicilor Prahova.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1833/2004. Contencios. Suspendarea executării ordin M.S.F. Recurs