ICCJ. Decizia nr. 2005/2004. Contencios. Anulare parţială Hotărâre Guvern. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2005/2004
Dosar nr. 2123/2003
Şedinţa publică din 19 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 15 ianuarie 2003, reclamanta Federala Teritorială a Cooperativelor de Consum F. Maramureş, în numele şi pentru Cooperativa C. Săcălăşeni a solicitat anularea HG nr. 934/2002, privind atestarea domeniului public al judeţului Maramureş, precum şi a municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Maramureş, în ce priveşte imobilele cuprinse în Anexa nr. 57, la numărul curent 13. magazin şi anexe Săcăleşeni nr. 69/A, nr. crt. 21, Magazin Culcea, nr. 131/A, nr. crt. 21; Magazin Coruia nr. 241, nr. crt. 31; Magazin Coaş, nr. 265 A, nr. crt. 33; Magazin şi anexă Colţău şi nr. crt. 38 Magazin Cătălina.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la întocmirea listei bunurilor care aparţin domeniului public al unităţii administrative teritoriale, au fost trecute în inventar şi bunuri care nu fac parte din această categorie, aşa cum sunt limitativ enumerate de Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
Prin sentinţa civilă nr. 339 din 2 aprilie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, au fost respinse excepţiile invocate de pârâtul Guvernul României, referitoare la nulitatea cererii de chemare în judecată, referitoare la lipsa calităţii şi dovezii calităţii de mandatară a F. Maramureş, pentru C. Săcăleşeni şi referitor la lipsa calităţii procesuale active.
Totodată, a admis acţiunea şi a dispus anularea parţială HG nr. 934/2002, în ce priveşte imobilele din comuna Săcălăşeni de la un crt. 13 Magazin şi anexe Săcălăşeni, nr. 69 A, nr. 38 nr. crt. 21 Magazin Culcea nr. 131/A nr. crt. 26 Magazin Coruia nr. 241, nr. crt. 31 Magazin Coas nr. 265/A, nr. crt.33 Magazin şi anexă Colţău şi nr. crt. 38 Magazin Cătălina, cuprinse în Anexa nr. 57 din această hotărâre.
Prin aceeaşi sentinţă Curtea de Apel Cluj a respins cererea de intervenţie formulată de Ministerul Administraţiei Publice.
Pentru a soluţiona astfel, instanţa de fond a reţinut că bunurile în litigiu nu pot fi incluse în categoria bunurilor ce aparţin domeniului public, întrucât nu se încadrează în nici una din categoriile enumerate în mod expres la pct. III din lista anexă la Legea nr. 213/1998.
S-a mai reţinut că reclamanta a dovedit că este proprietara imobilelor, iar această calitate a fost indirect recunoscută de autoritatea administrativă locală, prin acceptarea declaraţiei de impunere şi prin încasarea impozitului pe clădiri, iar pârâtul nu a făcut dovada că unitatea administrativă teritorială, respectiv comuna Săcălăşeni a dobândit dreptul de proprietate publică asupra imobilelor, în condiţiile art. 7 din Legea nr. 213/1998.
Considerând hotărârea nelegală şi netemeinică, a declarat recurs Guvernul României.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat în esenţă că instanţa în mod greşit a reţinut că F. Maramureş, pentru C. Săcălăşeni, are calitate procesuală activă, susţinând că este vătămat în dreptul de proprietate, deoarece reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor, aceasta dovedindu-şi eventuala calitate de constructor de bună credinţă.
Recurentul a susţinut că la elaborarea actului atacat s-a ţinut seama de procedura tehnică legislativă prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 24/2000, cât şi de dispoziţiile legale privind categoria bunurilor ce pot fi incluse în domeniul public.
Hotărârea de Guvern a atestat apartenenţa bunurilor, la domeniul public de interes local, în baza hotărârii Consiliului local, ce nu a fost atacat de reclamantă. Consiliul Judeţean Maramureş a centralizat inventarele şi le-a trimis Ministerului Administraţiei Publice, organ de specialitate a Guvernului, pentru a fi atestate, astfel că hotărârea de Guvern emisă, nu mai poate fi contestată.
Recurentul a apreciat că în mod greşit a fost respinsă cererea de introducere în cauză a Ministerului Administraţiei Publice, deoarece acesta este cel care a iniţiat şi a contrasemnat hotărârea de Guvern contestată.
Examinând sentinţa recurată, în raport cu criticile formulate, probele administrate şi dispoziţiile legale incidente în cauză, se constată că recursul este nefondat.
Potrivit Legii nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acestuia, [art. 1] „Dreptul de proprietate publică aparţine statului sau unităţilor administrative teritoriale, asupra bunurilor care potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public, iar în art. 2 „Statul sau unităţile administraţiei teritoriale exercită posesia, folosinţă şi dispoziţia asupra bunurilor care alcătuiesc domeniul public, în limitele şi în condiţiile legii".
În cauză, imobilele în discuţie au fost realizate de cooperativă, fac parte din patrimoniul acesteia, fiind înregistrate, ca atare, în contabilitate, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, sunt declarate şi plătesc impozitele stabilite de organele financiare, fiind în posesia şi folosinţă netulburată a cooperativei, de la realizarea lor.
Reclamanta, prin declaraţiile de impunere acceptate de primăria locală, a făcut dovada că s-a comportat ca un proprietar extrabugetar.
Este adevărat că potrivit art. 492 Cod civ., proprietarul terenului se presupune că este şi proprietarul construcţiei ridicate pe acest teren, dar numai până la proba contrară.
Cum în speţă s-a făcut dovada că nu proprietarul terenului, este şi proprietarul construcţiilor, ci dimpotrivă, s-a dovedit că ele au fost ridicate şi apoi incluse în categoria fondurilor fixe ale cooperativei de consum, rezultă că, în mod corect s-a reţinut că a fost încălcat dreptul de proprietate al reclamantei, cât şi împrejurarea că s-a produs o vătămare prin această încălcare.
Având în vedere că bunurile imobile, de natura spaţiilor comerciale, au destinaţie de comercializare de produse sau de alimentaţie publică, nu fac parte din categoria celor prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituţie, din cele stabilite în anexa la Legea nr. 213/1998 şi nici nu sunt potrivit legii sau prin natura lor, de uz sau interes public, dobândite de unităţile administrative teritoriale, prin modurile stabilite de art. 3 din Legea nr. 213/1998, urmează a se reţine calitatea procesuală activă a reclamantei.
Respectarea tehnicii legislative de către organele administraţiei locale de stat şi controlul acestor acte, prin avizele date în prealabil emiterii hotărârii de Guvern, nu constituie garanţia suficientă a legalităţii actului administrativ contestat, aşa cum susţine recurenta.
A accepta acest raţionament ar avea drept consecinţă înlăturarea posibilităţii de control a actelor juridice de către instanţele de judecată.
Nu se poate reţine nici critica referitoare la neintroducerea în cauză al Ministerului Administraţiei Publice, deoarece acesta a pregătit actele necesare emiterii hotărârii de Guvern şi nu este autoarea actului administrativ atacat.
Faţă de considerentele expuse mai sus, recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 339 din 2 aprilie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1988/2004. Contencios. Anulare hotărâri... | ICCJ. Decizia nr. 2007/2004. Contencios. Anulare parţială... → |
|---|
