ICCJ. Decizia nr. 1993/2004. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1993/2004
Dosar nr. 880/2003
Şedinţa publică din 18 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 15 februarie 2002, reclamanta SC C. SA Brăila a solicitat anularea deciziei nr. 69 din 25 ianuarie 2002 a Ministerului Finanţelor Publice, precum şi a procesului-verbal încheiat la 22 noiembrie 2001, de D.G.F.P. a judeţului Brăila, prin care a fost obligată să achite la bugetul de stat, următoarele sume: 1.727.715.000 lei reprezentând majorări de întârziere aferente T.V.A.; 195.360.000 lei reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe salarii şi 212.274.269 lei reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe profit.
În motivarea cererii sale reclamanta a arătat că Decizia nr. 69/2002 a Ministerului Finanţelor Publice, prin care s-a menţinut procesul-verbal din 22 noiembrie 2001, este nelegală şi netemeinică, întrucât la pronunţarea sa nu a fost avut în vedere dispozitivul deciziei nr. 1685 din 23 octombrie 2001 a Ministerului Finanţelor Publice, prin care, pe de o parte, s-a respins ca neîntemeiată, contestaţia formulată împotriva procesului-verbal din 22 mai 2001, pentru capetele de cerere referitoare la următoarele obligaţii fiscale: 1.415.000.000 lei T.V.A., 173.852.801 lei impozit pe profit şi 160.000.000 lei impozit pe salarii, iar, pe de altă parte, s-a desfiinţat capitolul din Nota de constatare încheiată la 22 mai 2001, referitor la majorări de întârziere în sumă de 270.688.812 lei, pentru neplata în termen legal a impozitului pe profit, majorările de întârziere în sumă de 2.377.245.000 lei, pentru neplata în termen legal a T.V.A. şi majorări de întârziere în sumă de 263.040.00 lei, aferente impozitului pe salarii. S-a dispus în sensul arătat pentru ca organele de control printr-o altă echipă decât cea care a efectuat primul control, să procedeze la întocmirea unui nou act de control în care să se efectueze recalcularea majorărilor de întârziere datorate de societate pentru aceeaşi perioadă, având în vedere prevederile legale aplicabile în speţă şi cele precizate în această decizie.
S-a mai susţinut că nu s-au avut în vedere dispoziţiile art. 11 alin. (3), coroborate cu cele cuprinse în art. 14 din OG nr. 11/1996, astfel cum a fost modificată şi completată prin OG nr. 53/1997, întrucât din analiza acestor texte rezultă că B. SA, sucursala Brăila, trebuie să achite obligaţiile bugetare: debit şi majorări de întârziere aferente, întrucât, arată reclamanta, banca a debitat contul SC C. SA Brăila, cu sumele reprezentând creanţe bugetare, dovada acestei operaţiuni fiind extrasele de cont eliberate la data de 24 mai 1999 şi 27 mai 1999.
S-a mai arătat că banca nu a virat la bugetul de stat, sumele reprezentând creanţe bugetare şi că a realimentat contul său, fără să primească în acest sens dispoziţii din partea societăţii şi fără un temei legal, banca fiind astfel, singura vinovată pentru nevirarea sumelor în contul statului.
În plus, mai arată reclamanta, D.G.F.P. Brăila nu s-a înscris la masa credală a B. SA, nu a depus diligenţe pentru a-şi verifica contul, iar în procesul-verbal încheiat la 14 martie 2000 (perioada supusă controlului fiscal fiind decembrie 1998 – decembrie 1999) nu s-a reţinut că agentul economic ar datora către bugetul de stat sumele aflate în litigiu şi mai mult, se recunoaşte că acesta a achitat sumele reprezentând creanţe bugetare, prin ordinele de plată menţionate.
Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 132 din 21 octombrie 2002, a respins acţiunea reclamantei, reţinând, în esenţă, că din probele administrate în cauză rezultă corectitudinea actelor atacate şi mai mult, că în privinţa majorărilor de întârziere nu s-a avut în vedere de autorităţile pârâte, perioada în care sumele nu au putut fi virate din culpa băncii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, societatea reclamantă, criticând-o pentru nelegalitate şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor sale de recurs, agentul economic a reiterat motivele acţiunii sale şi a precizat că instanţa de fond nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (3), coroborate cu cele cuprinse în art. 14 din OG nr. 11/1996, privind executarea creanţelor bugetare, modificată şi completată prin OG nr. 53/1997.
Astfel, recurenta-reclamantă susţine că nu are relevanţă faptul că banca a reîntregit contul societăţii la 9 februarie 2000, aceasta fiind ţinută în continuare, în conformitate cu dispoziţiile legale arătate în cele ce preced, să vireze către bugetul de stat, sumele reprezentând obligaţii bugetare (debit şi majorări de întârziere) şi că până ce banca nu virează sumele reprezentând creanţe bugetare în contul statului, împotriva ei vor curge majorările de întârziere, în speţă sarcina de a vira sumele de bani reprezentând creanţele bugetare care au fost debitate din contul agentului economic, revenind lichidatorilor băncii.
Examinând sentinţa atacată în raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Într-adevăr, conform art. 11 alin. (2) şi (3) şi art. 14 din OG nr. 11/1996, modificată şi completată, în cazul plăţilor în numerar, obligaţia bugetară se consideră achitată la data înscrisă în documentul de plată eliberat de unităţile de specialitate. Pentru plătitorii care au cont bancar, data plăţii este data la care băncile debitează contul plătitorului, pe baza instrumentelor de decontare specifice, confirmate prin ştampila şi semnătura autorizată a acestora, cu condiţia creditării contului bugetar corespunzător, societăţile bancare fiind obligate să vireze sumele reprezentând creanţe bugetare care au fost debitate din contul plătitorului, în contul bugetar corespunzător, în termenul prevăzut de dispoziţiile legale aplicabile în materie. În cazul în care însă societăţile bancare nu respectă obligaţiile prevăzute de art. 11 alin. (3), majorările de întârziere, prevăzute de art. 13, sunt suportate de către acestea.
În cauză, pe de o parte, se constată că recurenta-reclamantă a ordonat plăţi prin intermediul B. SA, sucursala Brăila, reprezentând creanţe bugetare (T.V.A., impozit pe profit şi impozit pe salarii), însă banca nu a virat sumele în contul creditoarei Trezoreria Brăila, întrucât a intrat în procedura de lichidare judiciară, aducând la cunoştinţă agentului economic, la data de 9 februarie 2000, faptul că ordinele de plată interbancare, deci şi cele pentru Trezoreria Brăila, au fost repuse în contul curent al acesteia, calculând dobânda la vedere de la data emiterii lor şi a operării în debitul respectiv.
Pe de altă parte, se constată că organul de control, conform dispoziţiilor deciziei nr. 1685/2001, a procedat la reverificarea sumelor datorate de recurenta-reclamantă şi a întocmit un nou act de control prin care s-au recalculat majorările de întârziere datorate de societate pentru aceeaşi perioadă verificată, întrucât societatea nu a virat la bugetul statului, sumele returnate de bancă la data de 9 februarie 2000, reprezentând creanţe bugetare.
Prin urmare, pentru achitarea cu întârziere a obligaţiilor sale bugetare, societatea debitoare datorează majorări de întârziere.
Efectele juridice ale contractelor dintre clienţi şi societăţile bancare efectuate de bănci în contul clienţilor, în ceea ce priveşte plata operaţiunilor bugetare, operează pe principiile contractului de mandat, toate efectele legale active şi pasive ale faptelor săvârşite de mandatar (bancă), răsfrângându-se asupra mandantului (clientul, respectiv agentul economic).
Ceea ce nu înseamnă că majorările de întârziere nu sunt suportate de bancă, dacă aceasta nu virează sumele reprezentând venituri bugetare în aceeaşi zi în care a debitat contul plătitorului [art. 13 şi 14 din OG nr. 11/1996].
Aceasta, întrucât în situaţia în care societăţile bancare debitează contul plătitorului, pe baza instrumentelor de decontare specifice, fără însă a credita contul bugetar corespunzător, majorările de întârziere datorate bugetului de stat, de la data debitării contului plătitorului şi până la data realizării creanţei bugetare inclusiv, sunt suportate de către societăţile bancare respective.
În cauză însă, este de reţinut că autorităţile pârâte nu au avut în vedere perioada în care sumele nu au putut fi virate din culpa băncii, ci doar aceea în care, deşi s-a reîntregit contul debitorului, acesta nu şi-a achitat creanţele bugetare.
Prin urmare, constatându-se că sentinţa este legală şi temeinică, iar criticile formulate acesteia, neîntemeiate, se va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC C. SA Brăila împotriva sentinţei civile nr. 132 din 21 octombrie 2002 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1990/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1994/2004. Contencios. Anulare acte vamale.... → |
|---|
