ICCJ. Decizia nr. 2002/2004. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2002/2004
Dosar nr. 3322/2003
Şedinţa publică din 18 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 15 noiembrie 1999, reclamanta D.R. a chemat în judecată SC S.F. SA Craiova şi Consiliul Judeţean Gorj, solicitând anularea în parte a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria G.J. nr. 0005, emis la 1 iulie 1993, pentru o suprafaţă de 2889,50 mp. teren, situat în Târgu Jiu.
În motivarea actului, reclamanta arată că în baza deciziei nr. 195 din 17 septembrie 1998 a Tribunalului Gorj, i-au fost restituite în natură, imobilele alcătuite din casă şi teren aferent, situate la adresa mai sus indicată.
A mai susţinut că ulterior punerii în executare şi intabulării dreptului său de proprietate, s-a constatat că şi pârâta SC S.F. SA deţine certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru o suprafaţă de teren care se suprapune cu terenul proprietatea sa.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 10 din 21 ianuarie 2000, a luat act de renunţarea la judecata acţiunii formulată de reclamantă.
Împotriva acestei soluţii, reclamanta a formulat cerere de revizuire, invocând faptul că pentru termenul din 21 ianuarie 2000 nu a fost legal citată.
Prin sentinţa civilă nr. 522 din 4 iulie 2001, Curtea de Apel Craiova a calificat cererea, ca fiind o contestaţie în anulare şi a admis-o, reţinând că instanţa, în lipsa părţii, nu putea lua act de renunţarea la judecată. A fost desfiinţată sentinţa civilă nr. 10 din 21 ianuarie 2000 şi s-a fixat termen pentru judecata fondului.
Aceeaşi instanţă, judecând cauza în fond, a pronunţat sentinţa civilă nr. 85 din 21 martie 2003, prin care a admis în parte, acţiunea formulată de reclamanta D.R., a anulat certificatul de atestare a proprietăţii, emis pârâtei în parte, pentru suprafaţa de 725,6 mp.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs, pârâta SC S.F. SA Târgu Jiu, susţinând în esenţă că instanţa nu a ţinut seama de actele depuse de ea, care dovedeau că terenul în cauză a fost deţinut de I.P.R.U.C. Târgu Jiu, fiind preluat de ea, că a plătit impozitul pe clădiri şi teren pe anii 1990 şi 1991.
De asemenea, instanţa şi-a însuşit un punct de vedere eronat, exprimat de expert, suprafeţele reţinute de acesta depăşind suprafeţele de teren trecute în certificat.
Recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Cu toate că acţiunea reclamantei a fost introdusă la data de 15 noiembrie 1999, cerându-se anularea unui certificat emis la 1 iulie 1993, instanţa nu s-a preocupat să solicite reclamantei, dovezi privind data la care a luat cunoştinţă de acest document, în vederea stabilirii faptului dacă acţiunea acesteia a fost făcută în termenul prevăzut de Legea nr. 29/1990.
De asemenea, instanţa nu s-a preocupat să-i ceară reclamantei, dovada respectării prevederii prealabile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990.
Pe toate aceste considerente şi având în vedere şi dispoziţiile art. 313 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârâtă, se va casa sentinţa atacată şi se va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, pentru completarea probelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC S.F. SA Târgu Jiu, judeţul Gorj, împotriva sentinţei civile nr. 85 din 21 martie 2003 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 1994/2004. Contencios. Anulare acte vamale.... | ICCJ. Decizia nr. 2004/2004. Contencios. Anulare parţială... → |
---|