ICCJ. Decizia nr. 2006/2004. Contencios. Anulare partiala Hotarâre Guvern. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2006/2004
Dosar nr. 2216/2003
Şedinţa publică din 19 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Direcţia Silvică Harghita a chemat în judecată Guvernul României, pentru ca instanţa să dispună, în temeiul Legii nr. 29/1990, anularea parţială a HG nr. 1351/2001, Anexa nr. 54, la poziţiile nr. 8, 11, 22, 26, 29, 30, 32, 49.
Se arată că anexa cuprinde bunuri constituind domeniul public al comunei Tulgheş, iar la poziţiile precizate indică drumurile forestiere cuprinse în inventarul reclamantei, constituind patrimoniul său conform HG nr. 15/2004. Legea nr. 213/1998 nu cuprinde drumurile forestiere, în categoria proprietăţii publice, conform cap. III din Anexă, iar OG nr. 43/1997, le exclude din categoria drumurilor publice.
Pârâtul a chemat în garanţie Consiliul Local al comunei Tulgheş şi Consiliul Judeţean Harghita, susţinând respectarea dispoziţiilor legale, la adoptarea actului contestat aflându-se hotărârea autorităţii publice locale.
Ministerul Administraţiei Publice a formulat o cerere de intervenţie în interesul pârâtului şi a invocat lipsa calităţii procesuale a reclamantei, lipsa unui drept propriu care să fi fost vătămat prin hotărârea contestată şi hotărârea comisiilor specializate pentru inventarierea bunurilor.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 79 din 27 martie 2003, a respins ca nefondată, acţiunea împotriva Guvernului României. A respins ca inadmisibilă, cererea pârâtului, pentru chemarea în garanţie a Consiliului Local al comunei Tulgheş şi Consiliului Judeţean Harghita şi cererea intervenientului Ministerul Administraţiei Publice, în interesul pârâtului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin hotărârea atacată a fost operat transferul drumurilor forestiere, în domeniul public al comunei Tulgheş, că actul atacat este un act de gestiune săvârşit de stat în calitate de persoană juridică şi pentru administrarea patrimoniului său, exceptat potrivit art. 2 pct. d) din Legea nr. 29/1990, controlului judecătoresc în procedura contenciosului administrativ.
Cererile de chemare în garanţie, ca şi intervenţia în interesul uneia dintre părţi, au fost respins ca inadmisibile, faţă de dispoziţiile imperative ale art. 1 din Legea nr. 29/1990 şi esenţa actului administrativ – act unilateral, emis în cadrul activităţii executive, de către autorităţi publice de realizare a puterii de stat.
Considerând hotărârea netemeinică şi nelegală, R.A. P. – Direcţia Silvică Harghita a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. (hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei) şi 304 pct. 9 C. proc. civ. (aplicarea greşită a legii).
Se susţine că potrivit art. 4 din OG nr. 96/1998, modificată şi aprobată prin Legea nr. 141/1999, drumurile forestiere existente la data intrării în vigoare a ordonanţei, aparţin statului, indiferent de forma de proprietate a fondului forestier pe care acestea îl străbat. Nu se poate modifica o lege, prin hotărâre.
Drumurile nu sunt trecute în inventarul comunei, deci au fost trecute abuziv în Anexa nr. 54.
Recursul este fondat.
Verificând actele dosarului, rezultă că instanţa a respins acţiunea, ca nefondată, deşi a considerat că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 2 lit. d) din Legea nr. 29/1990, respectiv ne aflăm în prezenţa unui act de gestiune din partea statului, exceptat controlului judecătoresc în procedura contenciosului administrativ, situaţie în care se impunea respingerea acţiunii, ca inadmisibilă.
Mai mult, cauza a fost soluţionată pe o excepţie, care nu a fost dezbătută în contradictoriu cu părţile, aşa cum este obligatoriu, potrivit art. 129 C. proc. civ., iar instanţa nu s-a pronunţat asupra ei, conform art. 137 alin. (1) din acelaşi cod, care prevede obligaţia pronunţării mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi a celor de fond care fac de prisos, în total sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
În condiţiile în care se va reţine că HG nr. 1351/2001, privind atestarea domeniului public al judeţului Harghita, precum şi a municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Harghita, nu este un act de gestiune, ci unul constitutiv de drepturi, care este supus cenzurii instanţei de contencios administrativ, instanţa urmează a analiza celelalte critici din recurs, ca apărări ale părţii.
În consecinţă, în baza art. 313 C. proc. civ., se va admite recursul şi se va casa sentinţa, cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Regia Naţională a Pădurilor – Direcţia Silvică Harghita împotriva sentinţei civile nr. 79 din 27 martie 2003 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată, cu trimitere la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2004/2004. Contencios. Anulare parţială... | ICCJ. Decizia nr. 2008/2004. Contencios. împotriva Hotarârii... → |
|---|
