ICCJ. Decizia nr. 2583/2004. Contencios. Refuz scoatere imobil din lista monumentelor istorice. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASATIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2583/2004
Dosar nr. 2339/1999
Şedinţa publică din 8 iunie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată şi înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, reclamanţii V.D. şi D.V. au chemat în judecată în calitate de pârâţi, Ministerul Culturii şi Comisia Naţională a Monumentelor Istorice, pentru ca instanţa prin sentinţa ce o va pronunţa, „să-i recunoască dreptul, constând în scoaterea din lista monumentelor istorice, a unui imobil situat în comuna Pietroşiţa, ai cărui proprietari sunt".
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că în anul 1991 au cumpărat o casă în comuna Pietroşiţa, care se găsea în stare avansată de degradare, pentru care ulterior au obţinut autorizaţie pentru reparaţii capitale, lucrările fiind terminate în 1994 – 1995. Se mai arată în acţiune că în mod greşit Ministerul Culturii consideră imobilul astfel edificat, ca fiind fosta casă Carpeţeanu, care se afla pe lista monumentelor istorice, deoarece această casă în fapt nu mai există în prezent.
În dosarul nr. 1315/1995, având ca obiect acţiunea reclamanţilor V.D şi D.V., a formulat cerere de intervenţie în interes propriu şi în interesul pârâtului Ministerul Culturii, intervenienta Ş.E., solicitând respingerea acţiunii formulate de reclamanţi, motivat de faptul că aceştia, prin reparaţiile efectuate, nu au respectat configuraţia vechiului imobil care făcea parte din rezervaţia complexă Dâmboviţa. Se precizează în cererea de intervenţie că nerespectarea vechii configuraţii a clădirii şi construirea fără respectarea precizărilor Oficiul Judeţean de Protejare a patrimoniului Cultural Naţional, îi afectează grav imobilul, vecin cu cel al reclamanţilor.
Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 722/1999, a admis acţiunea reclamanţilor şi a constatat refuzul nejustificat al pârâţilor, de a scoate de pe lista monumentelor istorice, imobilul proprietatea reclamanţilor, situat în comuna Pietroşiţa, judeţul Dâmboviţa. Pârâţii au fost obligaţi să efectueze scoaterea imobilului de pe această listă.
Cererea de intervenţie a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în esenţă că „menţinerea imobilului pe lista monumentelor istorice, în condiţiile în care acesta şi-a pierdut caracterul de monument istoric anterior datei cumpărării sale de către reclamanţi, constituie un abuz al autorităţilor administrative".
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâtul Ministerul Culturii şi intervenienta Ş.E.
Recurentul-pârât Ministerul Culturii a susţinut în motivarea recursului că:
- imobilul cumpărat de intimaţi în anul 1991, era şi este inclus în lista monumentelor istorice la poziţia 16 –B – 466 Casa Carpeţeanu;
- intimaţii au obţinut o autorizaţie pentru reparaţii capitale, dar cu respectarea condiţiilor impuse de Oficiul Judeţean de Protejare a Patrimoniului Cultural Naţional Dâmboviţa, aviz de care, însă, nu au ţinut cont, demolând practic vechea construcţie;
- greşit a fost respinsă excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată, în raport cu dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 29/1990.
În motivarea recursului său recurenta-intervenientă Ş.E. a susţinut că în mod greşit instanţa a respins cererea sa de intervenţie, deoarece interesul său era justificat de faptul că edificarea unei noi construcţii, în locul celei vechi, fără respectarea avizului Oficiului Judeţean de Protejare a Patrimoniului Cultural Naţional Dâmboviţa, îi afectează imobilul său, învecinat cu cel al intimaţilor.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivată şi în raport cu dispoziţiile art. 304 - 3041 C. proc. civ., le va admite în sensul celor ce se vor arăta.
Având în vedere că cererea de intervenţie a fost formulată şi în interesul pârâtului Ministerul Culturii (accesorie), cele două recursuri vor fi analizate împreună.
Incontestabil, la data cumpărării imobilului situat în comuna Pietroşiţa, judeţul Dâmboviţa, respectiv în anul 1991, de către intimaţii-reclamanţi V.D. şi D.V., acesta era inclus în lista monumentelor istorice, la poziţia 16-B-466- Casa Carpeţeanu. De altfel, această împrejurare nu a fost contestată de intimaţi care au susţinut însă, că nu au avut cunoştinţă de acest lucru.
Susţinerea intimaţilor este lipsită, însă, de relevanţă juridică, în raport cu obiectul acţiunii, deoarece înscrierea imobilului în lista monumentelor istorice îi definea natura şi statutul juridic dobândit anterior înstrăinării sale, şi menţinut ca atare după vânzare.
În acest sens, Ministrul Culturii - Comisia Naţională a Monumentelor Istorice, în acelaşi an 1991, a înaintat Oficiului Judeţean de Protejare a Patrimoniului Cultural Naţional Dâmboviţa, lista monumentelor istorice din judeţ unde figurează şi Casa Carpeţeanu.
De această situaţie au luat cunoştinţă şi intimaţii, conform adresei nr. 461/1996.
În anul 1992, intimaţii-reclamanţi obţin o autorizaţie de construcţie pentru executarea unor lucrări de reparaţii capitale la imobilul cumpărat în condiţiile mai sus arătate.
La baza acestei autorizaţii însă, a stat avizul nr. 98/1992, eliberat de Consiliul Judeţean Dâmboviţa care prevede în mod expres că „proprietarul urmează a respecta condiţiile impuse de Oficiul Judeţean de Protejare a Patrimoniului Cultural Naţional Dâmboviţa, construcţia făcând parte din rezervaţia complexă Pietroşiţa".
Cu toate acestea, intimaţii, deşi aveau autorizaţie pentru reparaţii capitale, au edificat practic un nou imobil, schimbând configuraţia Casei Carpeţeanu şi nerespectând avizul mai sus amintit.
De altfel, prin Decizia civilă nr. 201/R/2003, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, s-a stabilit în mod irevocabil obligaţia intimaţilor de a readuce imobilul la starea iniţială, „reparaţiile" efectuate fiind făcute cu nerespectarea avizelor date cu privire la menţinerea configuraţiei Casei Carpeţeanu.
În aceste condiţii, refuzul recurentei de a scoate de pe lista monumentelor istorice, imobilul din comuna Pietroşiţa, respectiv Casa Carpeţeanu, cumpărată de intimaţi, nu este nejustificat în sensul dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 29/1990, intimaţii fiind aceia care prin culpa lor au modificat şi transformat configuraţia imobilului iniţial.
În condiţiile în care aceeaşi intimaţi au fost obligaţi să readucă imobilul la starea iniţială, urmează ca ulterior, recurenţii să decidă în condiţiile legii, dacă imobilul mai păstrează sau nu caracteristicile unui monument istoric.
În consecinţă, în mod greşit instanţa de fond a apreciat că refuzul recurentei este nejustificat şi tot astfel greşit a apreciat că cererea de intervenţie a recurentei Ş.E. este neîntemeiată. Interesul intervenientei în formularea cererii de intervenţie este justificat atât sub aspectul intervenţiei în interes propriu, cât şi sub aspectul intervenţiei în interesul pârâtului-recurent, deoarece edificarea noii construcţii, fără respectarea avizelor date, îi afectează imobilul, proprietatea sa, iar admiterea acţiunii intimaţilor-reclamanţi ar fi recunoscut practic legalitatea lucrărilor deja efectuate.
Cât priveşte motivul de recurs invocat cu privire la tardivitatea introducerii cererii de chemare în judecată, acesta urmează a fi respins ca neîntemeiat, având în vedere data înregistrării cererii de scoatere a imobilului de pe lista monumentelor istorice – 24 iulie 1997 şi data introducerii acţiunii – 23 septembrie 1997.
În raport cu cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 şi 314 C. proc. civ., recursurile vor fi admise, sentinţa casată şi în fond, acţiunea, respinsă.
Acţiunea introductivă fiind respinsă, cererea de intervenţie este implicit admisă, intervenienta având aceeaşi poziţie procesuală cu pârâtul Ministerul Culturii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Culturii şi cultelor şi de Ş.E. împotriva sentinţei civile nr. 722 din 9 iunie 1999, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond respinge acţiunea formulată de reclamanţii V.D. şi D.V. împotriva pârâţilor Ministerul Culturii şi Cultelor şi Comisia Naţională a Monumentelor Istorice.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2466/2004. Contencios. Conflict negativ de... | ICCJ. Decizia nr. 2591/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
