ICCJ. Decizia nr. 3495/2004. Contencios. Conflict negativ de competenţă. Stabilirea competenţei

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 3495/2004

Dosar nr. 6737/2004

Şedinţa publică din 15 iunie 2004

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 9388/CA din 3 decembrie 2003, la Tribunalul Bucureşti, secţia VIII-a conflicte de muncă şi litigii de muncă, reclamantul N.M. a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală de Muncă şi Protecţie Socială, solicitând obligarea pârâtei să-i recunoască drepturile ce decurg din aplicarea Decretului - lege nr. 118/1990, începând cu data de 1 august 2000 şi plata drepturilor restante, începând cu aceeaşi dată.

Prin sentinţa civilă nr. 498 din 10 februarie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi litigii de muncă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.

La rândul său, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1237 din 12 mai 2004, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă.

Ivindu-se conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, spre a se pronunţa, în baza art. 22 alin. (3) C. proc. civ., cu regulator de competenţă.

Din acţiunea introductivă de instanţă rezultă că obiectul acesteia îl constituie stabilirea şi plata unor drepturi rezultate în baza deciziei nr. 9135/3344 din 12 iunie 2000, emisă de către Direcţia Generală de Muncă şi Protecţie Socială Bucureşti.

Conform art. 11 alin. (4) din Decretul - lege nr. 118/1990, împotriva acestei decizii, cel nemulţumit poate face contestaţie potrivit Legii nr. 29/1990.

În cauză actul administrativ contestat, emană de la un organ al administraţiei publice locale, respectiv Casa de Pensii a municipiului Bucureşti care a preluat atribuţiile fostului D.G.M.P.S. Bucureşti, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., competenţa revenind în primă instanţă, tribunalului, şi nu curţii de apel.

În atare situaţie, în raport cu obiectul litigiului dedus judecăţii şi normelor legale incidente cauzei, instanţa competentă să soluţioneze acţiunea reclamantului, este Tribunalul Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a litigiului privind pe N.M. şi Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3495/2004. Contencios. Conflict negativ de competenţă. Stabilirea competenţei