ICCJ. Decizia nr. 3585/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3585/2004
Dosar nr. 4429/2003
Şedinţa publică din 16 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 353/2003, Curtea de Apel Târgu Mureş a admis acţiunea introdusă de petentul L.Ş., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş şi în consecinţă, a anulat hotărârea emisă de pârâtă şi totodată, a obligat-o pe aceasta, să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască drepturile legale conferite de Legea nr. 309/2002, reclamantului care, în perioada pretinsă, a efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
În justificarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut faptul că menţiunile inserate în livretul militar, potrivit cărora, petentul a executat serviciul militar, ca „mână de lucru", fac dovada deplină a condiţiilor pentru acordarea drepturilor cuvenite.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii, criticând-o pentru greşita reţinere a faptului că intimatul ar fi efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, când, în realitate, l-a efectuat în cadrul unei unităţi militare, conform menţiunilor de pe livretul militar. Cum unităţile militare nu sunt considerate ca făcând parte din Direcţia Generală a Serviciului Muncii, rezultă că hotărârea instanţei de fond este greşită şi pe cale de consecinţă, ar trebui modificată, în sensul respingerii acţiunii.
Examinând recursul pârâtei, prin prisma criticii formulate, se constată că acesta este nefondat.
Astfel, prima instanţă, în mod corect a reţinut a fi îndeplinite condiţiile legale pentru acordarea drepturilor băneşti, prevăzute de dispoziţiile art. 2, 4 şi 5 din Legea nr. 309/2002, de vreme ce petentul a efectuat stagiul militar, ca „mână de lucru". Aceasta, deoarece, în sensul Legii nr. 309/2002, mâna de lucru se putea executa numai în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
Pe cale de consecinţă, sentinţa curţii de apel fiind legală şi temeinică, recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Mureş împotriva sentinţei civile nr. 253 din 25 octombrie 2003 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 3579/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3587/2004. Contencios → |
---|