ICCJ. Decizia nr. 3592/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3592/2004
Dosar nr. 5361/2003
Şedinţa publică din 16 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1627/2003, Curtea de Apel Bucureşti a admis ca fondată, acţiunea introdusă de reclamanta T.A., împotriva pârâtei Casa de Pensii a municipiului Bucureşti şi în consecinţă, a obligat pârâta, să emită o hotărâre prin care să constate că reclamanta se încadrează în dispoziţiile Legii nr. 189/2000, pe perioada solicitată de aceasta, respectiv 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţa a reţinut în esenţă, că reclamanta a fost strămutată din Cahul - Basarabia, în România, începând cu anul 1940.
Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, care a solicitat admiterea acestuia, modificarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii.
În motivarea recursului, s-a invocat faptul că prima instanţă a lărgit perioada de persecuţie etnică, iniţial stabilită de recurentă, ca efect al administrării şi interpretării unor probe furnizate de către reclamanta-intimată, ulterior emiterii actului administrativ. În consecinţă, în opinia recurentei, de vreme ce hotărârea sa a fost dată pe baza unor probe care nu permiteau a se stabili o altă perioadă. ca fiind de persecuţie. decât cea efectiv reţinută, rezultă că probele ulterior furnizate, nu ar trebui luate în considerare, întrucât, pe de o parte, se încalcă principiul disponibilităţii, iar pe de altă parte, nu se poate reţine nici o culpă în sarcina sa.
Examinând recursul pârâtei, atât prin prisma criticii invocate, cât şi din oficiu, se constată că acesta este nefondat.
Astfel, de vreme ce, atât Legea nr. 189/2000, cât şi Legea nr. 29/1990, permit contestarea hotărârilor emise de către Casele de Pensii, prin acţiune în instanţă, era firesc şi necesar ca din perspectiva art.167 C. proc. civ., această instanţă să administreze dovezile necesare dezlegării pricinii.
Pe de altă parte, reclamanta-intimată, în calitate de autoare a unei cereri, avea obligaţia de a-şi dovedi pretenţiile, conform art. 1191 C. civ. şi principiului potrivit căruia actor probat actionem.
Prin urmare, de vreme ce, atât instanţa, cât şi reclamanta au atât obligaţia, cât şi dreptul procedural de a verifica şi respectiv, dovedi temeinicia pretenţiilor formulate, fapt ce nu se poate realiza decât prin administrare de probe, rezultă că activitatea instanţei de fond în prezenta cauză, de administrare de probe, s-a făcut în conformitate cu prevederile legii speciale enunţate şi a Codului de procedură civilă. Cum din aceste probe, necontestate în privinţa conţinutului lor, rezultă că intimata a fost supusă persecuţiei, prin faptul refugiului în toată perioada pretinsă, rezultă că hotărârea primei instanţe este temeinică şi legală.
Nefiind, aşadar, îndeplinit nici unul din motivele de recurs invocate, urmează ca în temeiul art. 312, coroborat cu art. 296 C. proc. civ., recursul să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1627 din 16 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3587/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3593/2004. Contencios. Pensie. Recurs → |
|---|
