ICCJ. Decizia nr. 3867/2004. Contencios. Refuz scutire taxă timbru (repus pe rol după suspendare). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 3867/2004

Dosar nr. 890/1996

Şedinţa publică din 18 iunie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la 17 februarie 1995, reclamantul M.N. a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice, solicitând să se constate refuzul nejustificat de a se acorda scutirea de taxă de timbru într-o cauză aflată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, având ca obiect despăgubiri datorate de A.D.A.S., ca urmare a degradărilor produse apartamentului, proprietatea sa, în urma seismului din 1986.

Prin sentinţa civilă nr. 50 din 12 februarie 1996, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamantul M.N., susţinând că în mod abuziv pârâtul nu a dat curs cererii sale.

Recursul nu este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 4 din Decretul nr. 199/1995, privind taxele de timbru, republicat, Ministerul Finanţelor poate acorda pentru situaţii bine justificate, scutirea de taxa de timbru.

Cum în speţă s-a reţinut că reclamantul-recurent nu a făcut dovada insuficienţei mijloacelor sale financiare, legal şi temeinic i-a fost respinsă cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de M.N. împotriva sentinţei civile nr. 50 din 12 februarie 1996 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3867/2004. Contencios. Refuz scutire taxă timbru (repus pe rol după suspendare). Recurs