ICCJ. Decizia nr. 5529/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 5529/2004
Dosar nr. 4631/2003
Şedinţa publică din 30 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1192/2003, Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondată, contestaţia formulată de petentul C.A., având ca obiect anularea hotărârii nr. 8023 din 22 iulie 2003, prin care Casa Judeţeană de Pensii Cluj i-a respins cererea de recunoaştere a drepturilor conferite de Legea nr. 189/2000, ca urmare a persecuţiilor etnice la care a fost supus.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că teritoriul din care s-a refugiat reclamantul, nu se afla sub ocupaţie străină, astfel încât nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru admiterea acţiunii.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs, reclamantul.
În motivarea recursului s-au adus critici, constând în faptul greşitei soluţionări a cauzei, la primul termen de judecată, cu toate că trebuia amânată la cererea recurentului pentru lipsa apărătorului titular, cât şi pentru încuviinţarea probei cu martori, solicitată de acesta în apărare.
Pe de altă parte, este criticată sentinţa, pentru faptul de a se fi întemeiat exclusiv pe faptul că, în lista comunicată de Arhivele Statului, localitatea Someşul Rece din care a plecat în refugiu, reclamantul, nu se regăseşte ca fiind sub ocupaţie, ci dimpotrivă, sub administrarea Statului român.
Recurentul consideră că o astfel de listă reflectă realitatea până la 23 august 1944 ori, în condiţiile în care, el s-a refugiat ulterior acestei date, respectiv septembrie 1944, când graniţa s-a schimbat după mersul liniei frontului, astfel încât localitatea de domiciliu a căzut sub ocupaţie maghiară şi l-a determinat să se refugieze ca urmare a persecuţiilor grave la care au fost supuşi toţi românii, trebuia să se ia în considerare această realitate, şi nu lista.
Pe de altă parte, recurentul apreciază că de vreme ce Legea nr. 189/2000 extinde perioada acordării drepturilor, şi după 23 august 1944, până la 6 martie 1945, iar listele cu localităţile căzute sub ocupaţie străină, au fost întocmite pentru perioada ulterioară, dovada refugiului se poate face cu orice mijloc de probă.
Cum recurentul a dovedit cu declaraţii autentice faptul schimbării forţate a domiciliului său, se consideră că, prima instanţă numai prin ignorarea stării de fapt şi prin interpretarea greşită a legii, a respins acţiunea.
Examinând recursul reclamantului, prin prisma criticilor formulate, se constată că acesta este fondat, pentru motivele care se vor arăta.
Critica referitoare la încadrarea termenului solicitat, în vederea prezentării apărătorului titular şi administrării de probe, nu este întemeiată, deoarece recurentul a fost asistat de avocatul desemnat în substituire şi totodată, a depus declaraţiile martorilor invocate în apărare.
În schimb, sunt fondate celelalte critici, vizând netemeinicia şi nelegalitatea sentinţei.
Astfel, din actele dosarului rezultă că la data de 25 februarie 2003, Casa Judeţeană de Pensii Cluj a admis cererea reclamantului, recunoscând calitatea de strămutat a acestuia, pentru perioada 1 septembrie 1944 - 25 octombrie 1044.
Ulterior, prin hotărârea nr. 8023 (acelaşi număr ca şi prima hotărâre) din 22 iulie 2003, Casa Judeţeană de Pensii Cluj a dispus anularea hotărârii din 25 februarie 2003, pentru considerentul că localitatea din care s-a refugiat reclamantul, era situată în interiorul graniţelor Statului român şi astfel, se presupune că nu a fost persecutat etnic.
Din dispoziţiile martorilor rezultă, însă, că în perioada imediat următoare datei de 23 august 1944, mai multe familii domiciliate în Someşul Rece au fost obligate să se refugieze în localităţile de munte, pentru a scăpa tocmai de persecuţiile la care au fost supuşi de ocupanţi.
Cetăţenii rămaşi în localitate, au fost efectiv persecutaţi, fie prin obligarea la muncă forţată în folosul ocupanţilor, fie prin incendierea şi distrugerea gospodăriilor.
Totodată, arhiva aflată la Primăria comunei, a fost incendiată.
Cum sensul Legii nr. 189/2000 a fost acela de a despăgubi persoanele, după cum ele au fost persecutate sau nu, fără a se face precizări în funcţie de locul situării domiciliului acestora, rezultă că relevant este faptul persecuţiei, iar nu faptul existenţei reşedinţei şi domiciliului, pe teritoriul statului ocupant.
Acolo unde legea nu distinge, nici doctrina nu o poate face.
Pe de altă parte, lista avută în vedere de către instanţa de fond, drept temei al respingerii cererii reclamantului, deoarece localitatea Someşul Rece nu figurează pe teritoriul străin, ci pe teritoriul României, conform adresei de la dosar, nu reprezintă decât o dovadă a evidenţelor recensământului general din 6 martie 1943, al localităţilor din România, dar nu cu referire la perioada ulterioară încheierii armistiţiului.
Cum arhiva localităţii a fost distrusă tocmai de către ocupanţi, iar situaţia administraţiei reale, ulterior datei de 23 august 1944, a fost dovedită cu depoziţiile unor martori prezenţi la evenimentele acelei perioade, rezultă că recurentul a făcut dovada pretenţiilor sale.
Constatându-se că prima hotărâre emisă de Casa Judeţeană de Pensii Cluj este cea corectă, urmează ca pentru motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., să fie admis recursul, în sensul anulării hotărârii date de intimată, la 22 iulie 2003 şi menţinerii primei hotărâri.
Cheltuieli de judecată nu se vor acorda, nefiind dovedite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.A. împotriva sentinţei civile nr. 1192 din 14 octombrie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa civilă atacată şi pe fond admite acţiunea formulată de reclamant, anulează hotărârea nr. 8023 din 22 iulie 2003 a Casei Judeţene de Pensii Cluj şi menţine ca legală, hotărârea nr. 8023 din 25 februarie 2003.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5527/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5530/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
