ICCJ. Decizia nr. 6937/2004. Contencios. Anulare dispoziţie I.G.P. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6937/2004
Dosar nr. 3912/2003
Şedinţa publică din 15 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 4 iunie 2003, la Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, sub nr. 700, venită prin declinarea de competenţă, conform sentinţei civile nr. 717, pronunţată la 21 mai 2003, de Tribunalul Harghita, reclamantul B.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul de Poliţie Judeţeană Harghita şi Inspectoratul General Bucureşti, anularea dispoziţiei nr. 0795 din 28 februarie 2003, ca nelegală şi repunerea în funcţia avută, cu toate drepturile aferente.
În motivarea acţiunii, s-a susţinut de către reclamant, că prin actul a cărei anulare o solicită, i s-a aplicat sancţiunea disciplinară a destituirii din funcţia publică avută, acea de agent şef adjunct de poliţie din cadrul Poliţiei oraşului Băile Tuşnad, judeţul Harghita.
S-a mai precizat că sancţiunea pentru abaterea reţinută, aceea de-a fi lăsat armamentul şi muniţia din dotare, într-o altă cameră, decât cea destinată, deşi uşa era închisă, este mult prea severă şi disproporţionată, în raport cu pericolul social.
Curtea de Apel Târgu Mureş, prin sentinţa nr. 249, pronunţată la 8 septembrie 2003, a respins acţiunea, reţinând că reclamantul a fost sancţionat potrivit art. 58 lit. g) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, pentru comportare necorespunzătoare, care a adus atingere onoarei, probităţii profesionale şi prestigiului instituţiei, abateri ce se regăsesc în cuprinsul art. 57 lit. a) din acelaşi act normativ.
În ce priveşte individualizarea sancţiunii, instanţa a reţinut că reclamantul nu s-a aflat la prima abatere, fiind sancţionat şi cu alte ocazii, acestea fiind stabilite gradual.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamantul, invocând nelegalitatea, susţinând în motivarea acestuia, că nu i-a fost adusă la cunoştinţă dispoziţia de încetare a raporturilor de muncă, încălcându-se dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 29/1990, că instanţa nu a făcut nici o cercetare de fond a drepturilor principale şi compensatorii pe care le-a pierdut, ceea ce impunea casarea, cu trimitere spre rejudecare.
De asemenea, s-a mai precizat că instanţa de fond a reţinut o stare de fapt greşită şi că sancţiunea este mult prea gravă, faţă de calificativele obţinute în activitatea profesională.
Recursul este nefondat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând actele dosarului, urmează să constate că hotărârea pronunţată este legală şi temeinică.
Referitor la prima critică, Curtea urmează să constate că recurentului i-a fost adus la cunoştinţă prin adresa nr. S/21068 din 27 februarie 2003, despre încetarea raporturilor de muncă, precum şi împrejurarea că i-a fost respinsă contestaţia, în baza dispoziţiilor Inspectoratului General al Poliţiei Române, nr. 0795 din 28 februarie 2003, pentru care a semnat confirmare de comunicare acestor acte, aspecte pe care instanţa le-a reţinut.
În ce priveşte critica de fond, rezultă că sancţiunea disciplinară, care a stat la baza emiterii actului atacat, nu este disproporţionată în raport cu pericolul social al abaterii, instanţa având în vedere că recurentului i-au mai fost aplicate şi alte măsuri sancţionatorii.
Astfel, în perioada anilor 1995 - 1998, recurentul a fost sancţionat disciplinar de două ori, cu mustrare pentru compromiterea onoarei şi demnităţii militare, prin consum exagerat de alcool în afara orelor de serviciu, dar îmbrăcat în ţinută militară şi cu „amânarea înaintării în gradul următor, pe o perioadă de doi ani".
În atare împrejurare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să constate că actele atacate întrunesc condiţiile de legalitate şi că recursul de faţă este nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.V. împotriva sentinţei civile nr. 249 din 8 septembrie 2003 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2226/2004. Contencios.. Contestaţie în anulare | ICCJ. Decizia nr. 71/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
