ICCJ. Decizia nr. 6956/2004. Contencios. Anulare Hotărâre Guvern. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 6956/2004
Dosar nr. 3691/2003
Şedinţa publică din 16 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa atacată cu recurs, sentinţa civilă nr. 229/2003, pronunţată la data de 25 iunie 2003, în dosarul nr. 6102/2002, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC G. SA Geoagiu Băi, pentru anularea parţială a HG nr. 1352/2001, în contradictoriu cu Guvernul României şi Consiliul Local Geoagiu.
Totodată, a respins cererea de intervenţie formulată de Ministerul Turismului, în interesul reclamantei şi a admis cererea de intervenţie formulată de Ministerul Administraţiei Publice, în interesul Guvernului României.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că reclamanta a cerut anularea pct. 237, 238, 239 şi 314 din Anexa nr. 9 la HG nr. 1352/2001, privind atestarea domeniului public al judeţului Hunedoara, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Hunedoara, susţinând că bunurile de la punctele respective sunt proprietatea societăţii comerciale, făcând parte din capitalul său social, includerea lor în domeniul public fiind nelegală.
Pentru a respinge acţiunea formulată de reclamantă, a motivat, în esenţă, că hotărârea de Guvern ce a fost atacată, nu are efect constitutiv de drept de proprietate în favoarea unităţilor administrativ-teritoriale, ci doar un efect declarativ de atestare a regimului juridic, diferenţiat de regimul juridic al proprietăţii private, astfel că nu sunt întrunite condiţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs, SC G. SA Geoagiu Băi, invocând prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., susţinând că instanţa de fond a dat o hotărâre, cu aplicarea greşită a legii şi cu ignorarea unei dovezi determinante pentru dezlegarea cauzei.
A susţinut că prevederile art. 1 din Legea nr. 29/1990, nu disting între actele administrative constitutive de drepturi şi cele declarative de drepturi, condiţia cerută fiind aceea ca actul administrativ să vatăme un drept recunoscut de lege.
A mai susţinut că bunurile respective au dovedit proprietatea societăţii comerciale, prin efectul Legii nr. 15/1990 şi HG nr. 1041/1990, atestate prin Ordinul nr. 154 din 26 aprilie 1991 al Ministerului Comerţului şi Turismului, ca făcând parte din capitalul social al acestei societăţi comerciale.
Împotriva aceleiaşi soluţii a formulat recurs, şi Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (continuator al fostului Minister al Turismului), susţinând, în esenţă, că cererea sa de intervenţie în favoarea reclamantei, a fost respinsă în mod greşit, ca o consecinţă a respingerii acţiunii.
Recursurile sunt întemeiate.
Într-adevăr, instanţa de fond a motivat că actul administrativ atacat avea un caracter declarativ, şi nu constitutiv de drepturi şi că, astfel, nu ar produce efecte juridice care să vatăme un drept recunoscut de lege, în favoarea recurentei-reclamante, ceea ce este greşit, fiind lipsit de temei legal.
În primul rând, prevederile art. 1 din Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, nu disting între acte administrative cu caracter constitutiv şi cele cu caracter declarativ de drepturi, condiţia cerută fiind aceea ca, prin efectele sale, actul administrativ, emis sau adoptat de o autoritate administrativă, să vatăme un drept recunoscut de lege.
În al doilea rând, HG nr. 1352/2001 este actul administrativ adoptat în temeiul art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, prin care a fost atestat regimul juridic al domeniului public în privinţa bunurilor respective, între care şi cele în privinţa cărora recurenta-reclamantă a susţinut că sunt proprietatea sa şi fac parte din capitalul social.
Deci, efectele juridice ale actului administrativ atacat constau în conferirea statutului de bun aparţinând domeniului public, în favoarea bunurilor enumerate în anexele la HG nr. 1352/2001, cu toate consecinţele juridice cunoscute care decurg dintr-un astfel de statut juridic, în măsură să vatăme dreptul de proprietate invocat de recurenta-reclamantă, dacă acesta există şi este recunoscut de lege.
Astfel fiind, recursurile sunt întemeiate şi vor fi admise, sentinţa atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă, pentru rejudecare, aceleiaşi instanţe.
În raport cu soluţia preconizată, analiza celui de-al doilea motiv de recurs care vizează fondul, a devenit de prisos, urmând ca instanţa de rejudecare să-l cerceteze ca apărare de fond, în raport cu probele administrate şi cu prevederile legale invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de SC G. SA Geoagiu Băi, judeţul Hunedoara şi de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, împotriva sentinţei civile nr. 229 din 25 iunie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceiaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6954/2004. Contencios. Anulare act emis de... | ICCJ. Decizia nr. 78/2004. Contencios. Anulare hotarâre... → |
|---|
