ICCJ. Decizia nr. 6954/2004. Contencios. Anulare act emis de M.I. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6954/2004
Dosar nr. 5794/2003
Şedinţa publică din 15 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bacău, la 9 decembrie 2003, Ministerul Administraţiei şi Internelor a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 200 din 20 noiembrie 2003, solicitând casarea acesteia, pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, recurenta a susţinut că instanţa de fond nu a motivat respingerea excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii promovate de lt. col. C.N., întrucât acesta nu a făcut dovada vătămării drepturilor recunoscute de lege.
Astfel, sub acest aspect, recurenta a susţinut că reclamantul-intimat C.N. a fost retrogradat din funcţia de ofiţer specialist I, unde gradul aferent este de colonel, în funcţia de ofiţer specialist III, prevăzută cu acelaşi grad militar, de unde rezultă că numai funcţia a fost diminuată, gradul militar rămânând acelaşi, deci petentul nu a fost vătămat în drepturile sale.
S-a mai susţinut că nota-raport a cărei anulare s-a solicitat prin acţiune, de reclamantul-intimat în cauză, nu îndeplineşte condiţiile unui act administrativ, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, fiind numai un raport cu privire la rezultatul unor verificări efectuate de Grupul de Control, conţinând propuneri pentru sancţionarea mai multor cadre de poliţie.
S-a mai susţinut că acţiunea promovată de C.N., este inadmisibilă, pentru că potrivit art. 2 lit. e) din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ, nu pot fi atacate în justiţie, actele administrative adoptate în exercitarea atribuţiilor de control ierarhic.
Se consideră de recurentă, că în mod greşit, instanţa de fond a apreciat că nota-raport atacată de reclamant nu poate fi considerată un act de control ierarhic, deoarece controlul nu a fost efectuat de către organul ierarhic superior poliţistului în cauză.
Aceasta, întrucât verificarea activităţii profesionale la nivelul I.P.J. Neamţ s-a făcut de Grupul de Control al Ministerului de Interne, care are ca atribuţie, încălcările prevederilor legale, hotărârilor Guvernului, regulamentelor militare, ordinelor, instrucţiunilor în îndeplinirea atribuţiilor speciale fiecărei arme, săvârşite de personalul Ministerului de Interne.
Deci, măsurile luate sunt în cadrul controlului ierarhic şi nu pot fi supuse cenzurii instanţelor judecătoreşti.
Se mai precizează de recurentă, că excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantului ar rezulta şi din art. 2 lit. b) din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ, care stipulează că nu pot fi atacate în justiţie, actele de comandament cu caracter militar.
Sub acest aspect, recurenta consideră că în actele de comandament cu caracter militar pot fi cuprinse şi ordinele de retrogradare în funcţie, emanând de la organele de conducere ale instituţiilor publice, din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, întrucât orice modificare în structura şi efectivele forţelor armate, (angajări de personal, activitatea rezerviştilor, trecerea în rezervă sau în retragere a cadrelor militare, etc.), sunt de natură a afecta în mod direct şi nemijlocit, capacitatea de apărare, atât pe timp de pace, cât şi în timp de război.
Recurenta a mai susţinut că în cauză, intimatul-reclamant trebuia să facă reclamaţie administrativă, conform art. 5 din Legea nr. 29/1990, înainte de a formula acţiune judecătorească la instanţa de contencios administrativ.
De asemenea, recurenta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Administraţiei şi Internelor, în raport cu emiterea Ordinului şefului I.P.J. Neamţ nr. 0218 din 15 iulie 2002, privind mutarea disciplinară la o altă unitate, a numitului C.N.
Faţă de recursul declarat, C.N. a formulat la 7 aprilie 2004, o întâmpinare, prin care a susţinut că măsura administrativă de aplicare a sancţiunilor disciplinare, au fost contestate în termen legal şi la organul care le-a dispus. Sub acest aspect, intimatul a precizat că sancţiunile aplicate de Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru presupuse abateri, având la bază raportul-verificare nr. 0020188 din 16 iulie 2002, s-a făcut cu încălcarea mai multor prevederi legale. Astfel, au fost eludate prevederile art. 35 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare; art. 1 şi 2 din Regulamentul nr. 754/1998 privind organizarea şi funcţionarea Consiliilor de judecată; ale art. 72 din R.G.-3 - Regulamentul Disciplinei militare, care prevedeau toate, obligativitatea cercetării şi apoi judecarea cadrelor militare, pentru evitarea unor abuzuri, înainte de luarea măsurilor disciplinare.
Intimatul a precizat că împotriva sa s-au luat direct măsurile disciplinare.
A precizat intimatul, prin întâmpinarea formulată, că prin adresa nr. 464884 din 16 iulie 2002, conducerea I.P.J. Neamţ i-a comunicat pe bază de semnătură, sancţiunile disciplinare aplicate de către conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor, şi în termen legal le-a contestat prin raportul din 19 iulie 2002, şeful I.P.J. Neamţ certificând prin semnătură, primirea raportului.
Intimatul a subliniat că sancţiunile disciplinare au fost luate de conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor, iar nu de cea a I.P.J. Neamţ. Această rezultă din toate înscrisurile emise de Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin reprezentanţii săi legali, cum ar fi: pagina 3 din întâmpinarea nr. 40301/C din 1 octombrie 2002, depusă de Direcţia Juridică a Ministerului Administraţiei şi Internelor,la Curtea de Apel Bacău, răspunsurile tardive la contestaţia petentului, înregistrate la nr. 46627 din 10 septembrie 2002; nr. 7045 din 18 octombrie 2002; nr. 46693 din 23 octombrie 2002, şi respectiv, nr. 776560 din 30 ianuarie 2003.
Că măsura a fost luată direct de Ministerul Administraţiei şi Internelor, precizează petentul, rezultă din adresa nr. 20330 din 22 octombrie 2002, înregistrată la I.P.J. Neamţ, sub nr. 46693 din 23 octombrie 2002, emisă de către U.M. 0706 Bucureşti, care de fapt este Grupul de control al Ministerului Administraţiei şi Internelor, fapt ce rezultă de pe ştampilă, semnătura fiind indescifrabilă (şi fără a fi trecut în clar gradul, numele şi prenumele persoanei căreia îi aparţine).
Intimatul-reclamant a mai susţinut prin întâmpinare, că sancţiunile aplicate i-au afectat deopotrivă drepturile şi interesele legitime.
Astfel, retrogradarea din funcţie, precum şi mutarea în altă structură i-au adus prejudicii profesionale, morale şi pecuniare, pierderea soldei de merit ce reprezintă 20% din salariu, premii în bani şi alte drepturile conexe.
A mai precizat petentul, că urmare a retrogradării, i-a fost diminuat calificativul pe 2002, şi a fost exclus pe o perioadă de 4 ani, de dreptul de a participa la examene, ceea ce i-ar fi dat dreptul să acceadă într-o funcţie superioară, cu condiţia ca în ultimii 3 ani să aibă calificativul de ofiţer „foarte bun".
Intimatul-reclamant a susţinut că actul de control nu s-a executat de către organul ierarhic superior.
Din actele cauzei, avându-se în vedere şi motivele de recurs invocate şi cu precizarea că în recurs nu s-au mai depus acte noi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că prin sentinţa nr. 200 din 20 noiembrie 2003, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis contestaţia promovată de C.N., în contradictoriu cu Ministerul de Interne.
S-a anulat raportul de verificare întocmit sub nr. 20188 din 16 iulie 2002, de Corpul de control al Ministerului de Interne, precum şi măsura disciplinară a retrogradării din funcţie, de la specialist I, la specialist III, dispusă prin acelaşi act.
Totodată, s-a anulat Ordinul nr. 0213 din 15 iulie 2002, emis de Şeful Poliţiei Judeţene Neamţ, prin care s-a dispus mutarea disciplinară a contestatorului şi numirea în funcţia de ofiţer specialist III, cu consecinţele salariale corespunzătoare, ca neîntemeiat.
S-a dispus obligarea intimatelor, la repunerea în funcţia de ofiţer specialist I a contestatorului şi plata tuturor drepturilor salariale, inclusiv salariul de merit, pe perioada 16 iulie 2002, la zi, precum şi drepturile pentru gradul de comisar-şef, începând cu 25 martie 2003, la zi.
S-a reţinut de instanţa de fond, că în perioada 28 - 30 iunie 2002, Grupul de control al Ministerului de Interne a efectuat un control asupra activităţii intimatului-reclamant, ce era ofiţer specialist I la serviciul cercetării penale. Intimatul-reclamant a susţinut că la festivitatea „Zilele Poliţiei Române", organizată de I.P.J. Neamţ, la 6 iulie 2001, a avut o activitate critică cu privire la modalitatea de promovare în cadrul I.P.J. Neamţ, astfel încât s-a declanşat împotriva sa, controlul suscitat.
Urmare a controlului, s-a întocmit o notă de raport cu nr. 0020188 din 16 iulie 2002, act pe care Ministerul Internelor nu l-a comunicat, considerându-l „strict secret".
Intimatul-reclamant a primit ulterior elaborării notei de raport, Ordinul şefului inspectoratului nr. 0213 din 15 iulie 2002, prin care „urmare a sancţionării cu retrogradarea în funcţie aplicată de Grupul de control al Ministerului de Interne, s-a dispus mutarea disciplinară a contestatorului, la Poliţia municipiului Piaţa Neamţ - Biroul poliţiei economie - financiare, în funcţie de specialist III, cu un coeficient de ierarhizare de 3,10, funcţie căreia îi corespundea gradul de locotenent - colonel.
Instanţa a mai reţinut că petentul a apreciat ulterior, din raţiuni de ordin personal, că în condiţiile date (urmare a retrogradării), este preferabil pentru el să lucreze la Poliţia oraşului Târgu Neamţ - compartimentul Poliţiei Judiciare. În acest sens a solicitat această mutare, prin raportul formulat la 14 august 2002, cerere încuviinţată, făcându-se numirea în funcţia de ofiţer specialist II, coeficient de ierarhizare 3,20, funcţie prevăzută tot cu gradul de locotenent-colonel.
De precizat că, intimatului i s-a imputat greşita instrumentare a două dosare penale, respectiv în primul dosar este vorba de cercetarea numitei B.D., în loc de a fi cercetată N.D., iar cel de al II-lea dosar priveşte pe numiţii I.A. şi L.E.
Practic intimatului-reclamant i s-a imputat propunerea de neîncepere a urmăririi penale a persoanelor sus-citate, invocându-se rezoluţia procurorului, care a infirmat referatul petentului şi a dispus trimiterea învinuiţilor, în judecată.
Instanţa de fond a reţinut problema juridică, cu privire la momentul şi limitele în care Grupul de control al Ministerului de Interne, poate să exercite în mod legitim controlul asupra corectitudinii şi legalităţii activităţii unui ofiţer de cercetare penală.
Aceasta, deoarece cercetarea penală presupune trei etape: cercetarea efectuată de poliţie în cadrul urmăririi penale şi finalizată printr-un referat care propune începerea sau nu, a urmăririi penale, cu privire la persoanele cercetare; urmărirea penală, ca activitate de control exercitată de procuror şi concretizată, fie printr-o rezoluţie de neîncepere a urmăriri penale ori printr-un rechizitoriu privind trimiterea în judecată a învinuiţilor cercetaţi şi a III-a etapă, hotărârea irevocabilă a instanţei penale, prin care inculpatului i se stabileşte vinovăţia sau nu.
În aceste condiţii s-a apreciat că nu este relevant sub aspectul săvârşirii unei abateri disciplinare, că procurorul ar fi infirmat soluţiile propuse de poliţist, cu atât mai mult, cu cât, Grupul de control, nelucrând într-o deplină transparenţă, nu a consemnat ce perioadă de verificare a fost avută în vedere şi cât reprezintă cantitativ cele 2 dosare aduse ca probe de activitate defectuoasă, faţă de volumul total al dosarelor de cercetare instrumentate de poliţistul contestator, în perioada supusă verificării.
Deci, sub acest ultim aspect, instanţa de fond a concluzionat că numai un asemenea criteriu, al unor erori flagrante şi repetate putea fi relevant sub aspectul aprecierii competenţei profesionale a poliţistului şi eventuala aplicare a sancţiunii.
Chiar şi în aceste condiţii a reţinut instanţa de fond, ca instanţă de contencios administrativ, nu se poate analiza în fond legalitatea şi temeinicia referatelor, cu propuneri de neîncepere a urmăririi penale înaintate în actul de control.
S-a mai reţinut, faţă de acuzaţia că intimatul-reclamant ar fi săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu, că prin rezoluţia din 23 iunie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, pronunţată în dosarul nr. 50/P/2003, că s-a dispus neînceperea urmării penale, împotriva contestatorului, pentru art. 248 C. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, sub aspectul laturii obiective şi subiective a acesteia.
Instanţa, analizând actele de cercetare penală, a stabilit că în ambele dosare avute în vedere de Grupul de control al Ministerului de Interne, nu s-a stabilit că ar exista culpa poliţistului, sub aspect disciplinar întrucât:
- când intimatul a preluat dosarul privind pe N.D., a avut sarcina expresă de a o cerceta doar pe B.D., cea care preluase prin cesiune, societatea comercială supusă verificării economice şi financiare, pentru neplata T.V.A.;
- infirmarea sentinţei, de procuror, nu s-a datorat vreunei neglijenţe ori incompetenţe profesionale a contestatorului, ci situaţiei obiective că, ulterior, arestat fiind într-o altă cauză, I.A. a recunoscut şi fapta imputată.
Instanţa de fond a reţinut expres că măsurile disciplinare dispuse de Grupul de Control al Ministerului de Interne, retrogradarea din funcţie şi trimiterea în faţa Consiliului de judecată, nu sunt întemeiate şi nici legal aplicate.
Cu privire la motivele de recurs invocate în cauză, se constată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că sunt neîntemeiate, iar recursul declarat, va fi respins, întrucât hotărârea atacată este legală şi temeinică.
Astfel, cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantului, în sensul că reclamantul nu a făcut dovada vătămării vreunui drept al său recunoscut de lege, este de observat că prin controlul efectuat, urmat de întocmirea notei şi aplicarea de măsuri disciplinare, intimatul a fost vătămat în drepturile sale, aşa cum, de altfel, a menţionat acesta, şi prin întâmpinarea depusă la dosar.
Retrogradarea din specialist I, în specialist III, a avut mai multe consecinţe, inclusiv de ordin pecuniar, astfel încât nu se poate susţine că, dacă pentru ambele funcţii era necesar un anumit grad, în aceste condiţii intimatul nu a fost vătămat.
Împrejurarea susţinută de recurent, că nu pot fi atacate în justiţie, actele administrative adoptate în exercitarea atribuţiilor de control ierarhic, considerând că Ministerul de Interne a exercitat un control ierarhic, este neîntemeiată. Apelarea la condiţiile generale de organizare şi funcţionare a Ministerului de Interne nu se constituie în controlul ierarhic, punctual, expres prevăzut pentru cazul dat, după cum nota de constatare întocmită nu poate fi considerată un act de comandament militar, „de natură a afecta în mod direct şi nemijlocit, capacitatea de apărare a ţării, atât pe timp de pace, cât şi de război".
Cât priveşte procedura prealabilă instituită de Legea nr. 29/1990, este de reţinut că la adresa nr. 464884 din 16 iulie 2002, prin care I.P.J. Neamţ i-a comunicat intimatului, măsurile disciplinare aplicate de Ministerul Administraţiei şi Internelor, în termen legal au fost contestate prin raportul din 19 iulie 2002.
Susţinerea că Ministerul Administraţiei şi Internelor nu ar avea calitate procesuală pasivă în cauză, este neîntemeiată, cât timp Grupul de control al Ministerului Administraţiei şi Internelor a efectuat controlul în cauză, a întocmit nota de constatare şi a dispus măsurile disciplinare.
Constatându-se, deci, că recursul este neîntemeiat, urmează a fi respins conform art. 312 C. proc. civ., hotărârea atacată în cauză, fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva sentinţei civile nr. 200 din 20 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bacău, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 71/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 6956/2004. Contencios. Anulare Hotărâre... → |
|---|
