ICCJ. Decizia nr. 7025/2004. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată și înregistrată în data de 24 ianuarie 2002, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, Ministerul Apărării Naționale a chemat în judecată Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței și SC S. SA Galați, solicitând anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria M.10 nr. 0483, emis de Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, la data de 21 septembrie 1999, prin care SC S. SA Galați a obținut suprafața de 2420,61 mp în proprietate exclusivă și 1284,23 mp, în cota-parte indiviză și restabilirea situației anterioare a terenului în suprafață de 3704,84 mp, care aparține Ministerul Apărării Naționale.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că Ministerul Construcțiilor a emis Ordinul nr. 129/D din 29 mai 1990, de transmitere din administrarea directă a Trustului Antrepriză Generală de Construcții Industriale Galați, din subordinea Ministerului Construcțiilor, în administrarea directă a Ministerului Apărării Naționale - U.M. 01314 Galați, a unor fonduri fixe, printre care și terenul aferent de 27.780 mp.
Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 628 din 17 iunie 2002, a respins acțiunea, ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Apărării Naționale, este neîntemeiată, întrucât actul administrativ atacat - certificatul de atestare a dreptului de proprietate, seria M.10 nr. 0483 din 21 septembrie 1999, a fost emis cu respectarea procedurii prevăzută de H.G. nr. 834/1991, deoarece autoritatea administrativă emitentă a certificatului nu avea cum să cunoască o reglementare internă (nepublicată) a Ministerul Apărării Naționale și nu putea să presupună că o altă unitate militară, decât cea care se învecinează cu terenul, ar avea competența să semneze procesele-verbale de vecinătate. în plus, aceste procese-verbale nu reprezintă acte cu caracter patrimonial de dispoziție.
Totodată, instanța reține că reclamantul nu și-a dovedit dreptul pretins vătămat asupra terenului în suprafață de 3704,84 mp, aferent pavilionului K 3, deoarece nici Ordinul nr. 129 din 29 mai 1990, emis de Ministerul Construcțiilor și nici procesul-verbal nr. 12 din 25 ianuarie 1991, nu cuprind referiri explicite la terenul în litigiu.
Se mai reține de către instanța de fond, că susținerea privind apartenența terenului, la domeniul public al statului, nu a fost nici ea dovedită, H.G. nr. 1045/2000 pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului, a intrat în vigoare după data emiterii certificatului ce face obiectul prezentului litigiu și nici nu rezultă că terenul respectiv face obiectul acestei hotărâri.
împotriva acestei sentințe a formulat recurs, reclamantul Ministerul Apărării Naționale.
în motivarea recursului, recurenta-reclamantă a susținut în esență că societatea comercială nu a făcut dovada dobândirii terenului în cauză și că acesta nu făcea parte din patrimoniul său, nefiind transmis sub nici un titlu.
De asemenea, precizează că terenurile care fac parte din domeniul public, potrivit art. 3 din H.G. nr. 6834/1991, nu pot face parte din patrimoniul societății comerciale, iar ministerele nu pot emite certificate de atestare a dreptului de proprietate pe aceste terenuri.
înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 7025 din data de 21 septembrie 2004, analizând motivele de recurs invocate, în raport cu probele administrate, sentința criticată și dispozițiile legale aplicabile în materie, având în vedere și dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., a admis recursul declarat, a casat sentința atacată și în baza art. 312 alin. (1) teza I și art. 313 C. proc. civ., a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., "judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc".
Instanța de fond a respins, însă, acțiunea reclamantului, fără a avea un probatoriu complet, care să lămurească pe deplin natura juridică a terenului în litigiu.
Față de susținerile reclamantului, că terenul aparține domeniului public al statului, întrucât în perimetrul acestuia funcționează o cazarmă militară și având în vedere Ordinul ministrului construcțiilor nr. 129/D din 29 mai 1990, potrivit căruia i-a transmis în administrarea ministerului, construcția (cazarmă) și terenul aferent, instanța de fond avea obligația administrării unei expertize tehnice de specialitate care să lămurească dacă terenul în suprafață de 3704,84 mp, face parte din suprafața totală de 27.780 mp transmis în administrarea Ministerul Apărării Naționale, prin Ordinul nr. 129/D/1990, emis în temeiul Decretului nr. 409/1955, privind transmiterea bunurilor proprietatea statului.
Instanța de fond avea obligația de a stabili dacă pe acest teren funcționează o unitate militară constituită în cazarma 3006 Galați.
Totodată, se va dispune suplimentarea probatoriului, în sensul ca Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Locuinței să facă dovada cu înscrisul pe care s-a întemeiat emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, seria M.10 nr. 0483, emis în data de 21 septembrie 1999.
De asemenea, Curtea de Apel București urmează a se pronunța și pe probele noi administrate la instanța de recurs, respectiv Anexa nr. 4 din H.G. nr. 45/2003, eliberată prin adresa nr. 373934 din 5 noiembrie 2004, a Ministerului Finanțelor Publice.
Suplimentarea probatoriilor este necesară, având în vedere și dispozițiile constituționale privind domeniul public al statului, respectiv art. 135 din Constituția României.
Ca atare, în temeiul art. 299 și 313 C. proc. civ., s-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7068/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 7072/2004. Contencios → |
|---|
