ICCJ. Decizia nr. 7483/2004. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 2 decembrie 2003, reclamanții P.I. și P.C. au solicitat în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, obligarea la plata daunelor morale, pentru refuzul nejustificat de a soluționa memoriul prin care au solicitat declararea recursului în anulare împotriva deciziei nr. 936 din 30 iunie 2003.
în motivarea acțiunii s-a precizat că au formulat memoriul, la data de 2 iulie 2003 și nu au primit răspuns în termen de 30 de zile.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 118, pronunțată la data de 26 ianuarie 2004, a respins ca inadmisibilă, acțiunea, reținând că reclamanta nu are o hotărâre judecătorească, prin care să se constate refuzul nejustificat, de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept recunoscut, pentru a solicita despăgubiri, iar pe de altă parte, că cererea nu poate fi soluționată potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990, întrucât în cazul declarării recursului în anulare, Procurorul general nu acționează ca o autoritate administrativă.
De asemenea, s-a mai reținut că art. 330 C. proc. pen., nu prevede sancțiuni în caz de refuz de declarare a recursului în anulare.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, reclamanții P.I. și P.C., invocând nelegalitatea acesteia, susținând în motivare că în dosarul de revizuire i s-a încălcat un drept procesual garantat de lege - dreptul la apărare și că în urma memoriului declarat, de promovare a recursului în anulare împotriva acestei decizii, trebuia să primească un răspuns, în termen de 30 de zile.
S-a mai susținut că față de acest refuz, se impune obligarea la daune morale.
Recursul este nefondat.
înalta Curte de Casație și Justiție, analizând hotărârea atacată, a constatat că aceasta este temeinică și legală, iar criticile sunt nefondate.
în mod corect, instanța a reținut că acțiunea, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă.
Nu se poate dispune obligarea la daune morale, atâta timp, cât recurenții-reclamanți nu și-au dovedit dreptul, potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990, concretizat printr-o hotărâre judecătorească.
De asemenea, rezultă că prin adresa nr. 33281/8673 din 7 noiembrie 2003, s-a comunicat acestora, că nu sunt motive pentru declararea recursului în anulare, astfel că instanța nu s-a aflat în fața unui refuz.
Distinct de acest aspect, Procurorul general nu acționează ca o autoritate administrativă, pentru a i se aplica sancțiuni în caz de refuz de declarare a recursului în anulare și nici nu poate fi ținut de termenele prevăzute de Legea nr. 29/1990.
De remarcat, că și decizia de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă, astfel că nici susținerea acestora, că s-a încălcat dreptul la apărare, este nefondată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7393/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 7084/2004. Contencios → |
|---|
