ICCJ. Decizia nr. 7393/2004. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 23 aprilie 2003, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, sub nr. 1215, reclamanta SC C. SA Ialomița a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Finanțelor Publice și Direcția de Control Fiscal Ialomița, anularea deciziei nr. 84/2003 și a procesului-verbal, emis la 4 februarie 2003, privind suma totală de 22.128.828.705 lei.
în motivarea acțiunii s-a precizat de către reclamantă, că la data de 27 iulie 2001 a fost deschisă procedura de faliment prevăzută de Legea nr. 64/1995, iar la data de 27 septembrie 2001, organele de control au efectuat o verificare, stabilind că reclamanta are obligații fiscale de 15.404.175.244 lei. Ulterior, același organ fiscal a făcut un nou control și întocmind procesul-verbal contestat, a ajuns la concluzia că reclamanta datorează suma totală de 22.128.828.705 lei, în mod eronat.
Deși reclamanta s-a plâns Ministerului Finanțelor, prin decizia nr. 84/2003, contestația i-a fost respinsă, menținându-se suma.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1093, pronunțată la 2 iulie 2003, a respins acțiunea, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că perioada supusă controlului a fost 1 septembrie 2001 - 30 noiembrie 2002, iar prin procesul-verbal a verificat perioada 1 aprilie 2000 - 31 august 2001, astfel că susținerea reclamantei, referitoare la faptul că s-a realizat o dublă verificare pentru aceeași perioadă, nu a putu fi primită.
De asemenea, s-a mai constatat că suma de 6.794.254.978 lei a reprezentat majorări și penalități de întârziere, pentru o altă perioadă, care s-a adăugat la suma de 15.332.073.727 lei.
în legătură cu invocarea dispozițiilor Legii nr. 64/1995, instanța a reținut că acestea nu sunt aplicabile, întrucât penalitățile de întârziere nu constituie dobânzi în sensul prevăzut de art. 37 din Legea nr. 64/1965, ci o sancțiune pentru neplata la termen a obligațiilor fiscale.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamanta SC C. SA Ialomița, invocând nelegalitatea.
în motivarea recursului s-a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
O primă critică s-a referit la faptul că, deși potrivit art. 19 alin. (1) din O.G. nr. 70/1997, controlul fiscal se efectuează o singură dată pentru fiecare perioadă supusă impozitării, în cazul de față, perioada 1 aprilie 2000 - 31 august 2001 (consemnată în procesul-verbal din 27 septembrie 2001), a fost verificată încă odată, cum a rezultat din procesul-verbal încheiat la 4 februarie 2003.
Legat de acest aspect, recurenta a mai susținut că în acest al II-lea proces-verbal s-a făcut mențiunea că perioada supusă controlului, a fost 1 septembrie 2001 - 30 noiembrie 2002; chiar din cuprinsul înscrisului se constată că verificarea se referă la perioada anterioară, 1 aprilie 2000 - 31 august 2001, fiind vorba de o reactualizare a obligațiilor fiscale stabilite inițial în primul proces-verbal și având drept consecință, adăugarea la suma de 15.404.175.244 lei, a sumei de 6.794.254.978 lei.
în ce privește suma de 6.794.254.978, recurenta a susținut că nu s-au avut în vedere dispozițiile art. 37 din Legea nr. 64/1995, care prevăd că nu pot fi adăugate creanțele născute anterior deschiderii procedurii falimentului, nu numai dobânda, ci orice cheltuieli, inclusiv majorările și penalitățile de orice fel.
La data întocmirii procesului-verbal din 4 februarie 2003, erau în vigoare aceste dispoziții pe care, atât organul de control, cât și instanța le-au ignorat, făcând aplicațiune O.G. nr. 61/2002, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2003, pentru perioade verificate anterior, astfel că s-a încălcat principiul neretroactivității legii.
Legat de acest aspect, recurenta a susținut că, de altfel, instanța nu a analizat această situație și ca atare, nu s-a pronunțat; un alt aspect criticabil și asupra căreia instanța de fond, de asemenea, nu s-a pronunțat, îl reprezintă suma de 28.214.000 lei, care reprezintă actualizarea creanței A.V.A.B., conform contractului comercial de cesiune de creanțe nr. 2960 din 27 aprilie 2000.
Prețul cesiunii de creanță a fost de 151.104.535.781 lei, iar în declarația de creanță, A.V.A.B. a cerut să fie înscrisă pe tabelul creditorilor, cu suma actualizată până la deschiderea procedurii de reorganizare judiciară, respectiv cu 179.318.536.427 lei, organul de control considerând că diferența de 28.214.000.645 lei, reprezintă cheltuieli nedeductibile fiscal, calculând prin această sumă, impozit pe profit, majorări, penalități și dobândă.
în legătură cu aceasta s-a mai susținut că în mod greșit organul de control a considerat că diferența între valoarea de cumpărare a creanței și valoarea actualizată a acesteia nu este deductibilă fiscal și că instanța nu a făcut nici o referire și ca atare, nu s-a pronunțat.
Recursul este fondat.
Curtea, analizând actele dosarului, a constatat că hotărârea este nelegală și netemeinică.
Rezultă în raport cu criticile formulate, că hotărârea nu cuprinde considerentele de fapt și de drept care au dus la soluția de respingere a acțiunii.
Insuficiența motivării, față de multitudinea problemelor de fapt și de drept invocate de recurentă, creează imposibilitatea cenzurări hotărârii pronunțate, motiv pentru care Curtea va dispune casarea acesteia, cu trimitere spre rejudecare, urmând ca instanța de fond să elucideze dacă au fost încălcate dispozițiile prevăzute de art. 19(1) din O.G. nr. 70/1997, cu referire la efectuarea de două ori a controlului fiscal pentru aceeași perioadă.
în măsura în care se apreciază că nu sunt suficiente elemente față de susținerile făcute de recurentă, de identificare a acestei situații de fapt, se impune administrarea unei probe cu expertiza contabilă, care să verifice dacă procesul-verbal din 4 februarie 2003, a verificat aceeași perioadă, 1 aprilie 2000 - 31 august 2001, consemnată în procesul-verbal din 27 septembrie 2001 și implicit, asupra obligațiilor fiscale reactualizate.
De asemenea, urmează ca instanța de fond să răspundă apărărilor formulate de reclamanta-recurentă, în legătură cu inaplicabilitatea O.G. nr. 61/2002, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2003 și care a reprezentat pentru organul de control financiar, temei juridic în calcularea majorărilor și penalităților, deși la acea dată acesteia îi erau aplicabile dispozițiile Legii nr. 64/1995, fiind în procedură de faliment.
Urmează ca instanța de fond să se pronunțe și cu privire la suma de 28.214.000.845 lei, care a reprezentat actualizarea creanței A.V.A.B., conform contractului comercial de cesiune de creanță nr. 2960 din 27 aprilie 2000, dacă este deductibilă fiscal.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7064/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 7483/2004. Contencios → |
|---|
