ICCJ. Decizia nr. 7119/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 7119/2004

Dosar nr. 3317/2004

Şedinţa publică din 23 septembrie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 3 decembrie 2003, reclamantul A.L. a solicitat în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Bihor, să se dispună anularea hotărârii nr. 6149 din 31 octombrie 2003, emisă de pârâtă şi obligarea sa de a-i recunoaşte calitatea de beneficiar al OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 53/CA din 26 ianuarie 2004, a admis acţiunea reclamantului, a anulat hotărârea contestată şi a obligat pe pârâtă să recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut pe baza probelor administrate, că reclamantul s-a născut la 20 ianuarie 1943, în localitatea Aleşd, iar ulterior, mama sa, împreună cu reclamantul, s-a întors în Beiuş, unde se refugiase din motive etnice în luna septembrie 1942.

Împotriva sus-menţionatei sentinţe a declarat recurs, pârâta, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., susţinând în esenţă că se impunea respingerea acţiunii, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Recursul este întemeiat.

Reclamantul s-a născut la data de 20 ianuarie 1943, în localitatea Aleşd, localitate de domiciliu, fapt confirmat de certificatul său de naştere.

Instanţa de fond a apreciat că întrucât s-a dovedit că mama reclamantului a fost în refugiu la Beiuş, sunt îndeplinite condiţiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, şi pentru reclamant, chiar dacă la data naşterii acestuia, mama sa se găsea în vizită în localitatea de domiciliu.

Faptul sus-menţionat demonstrează că mama reclamantului, după naşterea acestuia, nu a fost obligată să plece în refugiu, cât timp soţul său a rămas acasă, respectiv în localitatea Aleşd, cu serviciul, nefiind îndeplinită sub acest aspect, condiţia obligării schimbării domiciliului, prevăzută de OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000.

Chiar reclamantul a menţionat că tatăl său şi-a îndemnat soţia să plece în refugiu, fără ca cineva din regimul nou instaurat după Tratatul de la Viena să o oblige la aceasta.

Totodată, nu s-a făcut dovada vreunei persecuţii pe motive etnice împotriva reclamantului şi a familiei sale, din partea regimului instaurat la 6 septembrie 1940.

Faţă de considerentele expuse, reţinând că nu s-a făcut dovada condiţiilor prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, referitoare la situaţia de strămutare sau de refugiu în altă localitate şi respectiv, a persecuţiilor din motive etnice a reclamantului, se impune ca prin admiterea recursului declarat de pârâtă, să se dispună casarea sentinţei atacate şi în fond, respingerea acţiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei nr. 53/CA/2004 – P.I. din 26 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Casează sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7119/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs