ICCJ. Decizia nr. 7225/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7225/2004
Dosar nr. 5654/2003
Şedinţa publică din 28 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta O.E. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Caraş Severin, contestând hotărârea nr. 151 din 17 iulie 2003 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, respectiv de persoană strămutată, în sensul prevederilor acestui act normativ.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat în esenţă că s-a născut în perioada refugiului părinţilor, în urma Dictatului de la Viena din 1940, dobândind acelaşi statut personal, cu al acestora, şi anume, statutul de refugiat.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 425 din 18 noiembrie 2003, a admis acţiunea formulată, a anulat hotărârea nr. 151 din 17 iulie 2003 şi a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor art. 1 lit. a) din Legea nr. 189/2000.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta s-a născut în timpul refugiului părinţilor săi şi din momentul naşterii sale, dobândeşte acelaşi statut, ca al acestora, suferind vexaţiunile morale şi materiale rezultate din condiţia de persoană refugiată/strămutată, cu toate consecinţele decurgând din aceasta.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Caraş Severin, criticând sentinţa, pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul dispoziţiilor art. 299 - 316 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut în esenţă că soluţia instanţei de fond este în totală contradicţie cu dispoziţiile Legii nr. 189/2000 şi ale HG nr. 127/2002, întrucât reclamanta s-a născut la un interval de 2 ani de la data mutării părinţilor săi şi în concluzie nu se poate reţine calitatea de persoană strămutată a acesteia.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinţilor faţă de minori, impune, pe lângă existenţa, de regulă, a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică şi juridică a minorului, şi asigurarea nemijlocită de către părinţi, a unor alte cerinţe, cu privire la obligaţia de întreţinere, de îngrijire, de dezvoltare, de educaţie, inclusiv îndatorirea de a administra bunurile minorului.
În raport cu dispoziţiile legale mai sus citate, ca şi, în general, cu economia reglementărilor aduse prin Codul familiei, care impun în mod imperativ o conduită juridică de protecţie, ajutor şi pază a părinţilor faţă de minor, se impune cu rigoare concluzia că minorul trebuie să trăiască, de regulă, alături de părinţii săi, precum şi că orice separare de aceştia nu este validă decât în cazuri de excepţie, anume prevăzute de lege şi reglementate prin lege. Despărţirea copilului de părinţi, afară de asemenea cazuri de excepţie, este un act imoral şi antisocial, după cum şi instituirea sau confirmarea prin măsuri de fapt a statutului juridic al minorilor din cadrul familiei, în despărţire de statutul juridic al părinţilor care-l au în îngrijire, constituie în aceeaşi măsură o încălcare a principiilor legii.
Din această perspectivă, concluzia la care se ajunge prin asumarea raţionamentului propus de recurentă în sensul că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtăşeşte condiţia grav restrictivă impusă părinţilor săi, este eronată şi nu poate fi acceptată, fiind contrară ordinii publice şi bunelor moravuri (art. 5 C. civ.).
Argumentele aduse de recurentă, prin invocarea prevederilor Decretului nr. 31/1954, sunt străine pricinii.
Soluţia, ca şi motivarea adusă de prima instanţă, hotărârii pronunţate, sunt în afară de orice critică şi exprimă un mod corect şi uman de înţelegere a legii în resorturile şi finalitatea sa.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile enumerate în dispoziţiile normative menţionate.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii, pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înţeles atât persoanele care au suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit astfel, toate consecinţele nefavorabile care au decurs din această situaţie.
În cauză, este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.
Faţă de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins ca atare, menţinându-se sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Caraş Severin împotriva sentinţei civile nr. 425 din 18 noiembrie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7221/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 7227/2004. Contencios. Anularea masurii de... → |
|---|
