ICCJ. Decizia nr. 7218/2004. Contencios. Anulare acte vamale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7218/2004
Dosar nr. 4054/2003
Şedinţa publică din 28 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 88/2003, Curtea de Apel Galaţi a respins acţiunea formulată de reclamanta SC U.O. SA Galaţi, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor - Direcţia Generală a Vămilor Bucureşti, Direcţia Regională Vamală Galaţi şi Vama Galaţi Giurgiuleşti, pentru anularea actelor control vamal şi exonerare de la plata taxelor vamale şi penalităţi de întârziere.
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut că în perioada noiembrie 1998 - februarie 1999, societatea reclamantă a introdus în ţară, o serie de bunuri, în privinţa cărora a solicitat a fi exceptată de la plata taxelor vamale şi T.V.A., conform art. 13 lit. a) din OUG nr. 92/1997.
O parte din aceste bunuri, aşa după cum au reţinut şi actele de control vamal, nu puteau beneficia de scutiri taxe, deoarece nu puteau fi incluse în categoria bunurilor mobile corporale, aport la capitalul social al societăţii, aşa cum pretind dispoziţiile art. 13 din OUG nr. 92/1997. Astfel, în opinia instanţei de fond, pentru ca bunul mobil corporal să fie încadrat în categoria celor ce beneficiază de facilităţi, vamale, trebuie să fie mijloc fix sau teren. În speţă, se poate discuta doar de mijloace fixe care, pentru a fi astfel considerate, conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 15/1994, trebuie, între altele, să aibă o valoare mai mare de 1 milion lei bucata şi să poată fi utilizate ca atare, iar nu încorporate într-un alt bun.
Cum bunurile importate definitiv de reclamantă, nu îndeplinesc aceste două condiţii, rezultă că acţiunea este nefondată.
Împotriva hotărârii curţii de apel a declarat recurs, societatea reclamantă, criticând-o pentru următoarele motive:
Instanţa de fond a ignorat probele dosarului, deoarece starea de fapt desprinsă din interpretarea acestora, ar fi putut permite o concluzie total diferită, decât cea la care această instanţă a ajuns. Astfel, din probele de la dosar, rezultă că recurenta a edificat obiectivul industrial - T.P., pentru care a fost necesar a se importa mai multe loturi şi seturi de bunuri materiale.
Aceste bunuri, ca urmare a faptului că au fost importate ca aport în natură la capitalul social al societăţii, ceea ce permite exceptarea de la plată taxe, conform art. 13 lit. a) din OUG nr. 92/1997, mai beneficiază de aceeaşi scutire şi pentru faptul că este societate cu capital majoritar străin.
Recurenta a invocat greşita înlăturare a concluziilor celor două rapoarte de expertiză, potrivit cărora, bunurile importate sunt înglobate în obiectivul de investiţie, la care s-a obligat, având calitatea de mijloc fix, ceea ce permite exceptarea la plată, conform Legii nr. 15/1994.
Examinând recursul reclamantei, prin prisma criticilor formulate, se constată că acesta este fondat.
Astfel, din actele dosarului rezultă că societatea recurentă, cu prilejul importului iniţial, a fost scutită de la plata taxe vamale.
Cu prilejul unui control ulterior, concluziile organului de control au fost diferite, în sensul obligării la plată a societăţii.
Incertitudinea organului de control vamal local şi a Direcţiei Generale a Vămilor, a fost clarificată pe parcursul soluţionării cauzei, cu ajutorul actelor dosarului şi a probelor administrate, în special expertizele tehnice-contabile.
Este necontestat şi dovedit faptul că bunurile importate de recurentă, prin D.V.I. nr. 121/1998, nr. 131/1998, nr. 143/1998 şi nr. 79/1999, au avut ca scop, realizarea obiectivului de investiţii industrial T.P., ele constituind aport în natură la capitalul social al societăţii.
Potrivit art. 13 lit. a) din OUG nr. 92/1997, această categorie de bunuri este exceptată de la plata taxelor vamale, iar textul acestei prevederi legale, a fost menţinut şi prin Legea nr. 241/1998, care preia inclusiv prevederea ordonanţei, potrivit căreia facilităţile amintite, nu vor fi modificate timp de 5 ani.
Dat fiind faptul că OUG nr. 92/1997 vorbeşte despre importul de „bunuri mobile corporale", pentru a fi acordate facilităţile, instanţa de fond a considerat că bunurile importate de reclamantă, nu se pot încadra în această categorie, deoarece nu îndeplinesc condiţiile cumulative pretinse de alin. (2) al art. 3 din Legea nr. 15/1994, pentru a fi catalogate ca mijloc fix.
Instanţa de fond a ignorat, însă, rapoartele de expertiză care, ca probe scrise cu caracter de specialitate, au ajuns la concluzia contrară, adică la concluzia că bunurile importate sunt mijloace fixe. De vreme ce instanţa a optat pentru administrarea unei astfel de probe, a considerat că pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, are nevoie tocmai de părerea unui specialist, în aceste condiţii, concluziile experţilor nu puteau fi înlăturate, numai cu referire la textul art. 2 din Legea nr. 15/1994.
Deoarece concluziile experţilor se coroborează cu actele dosarului, din care rezultă că bunurile au fost importate în loturi, pentru a li se asigura uşurinţă în transport, iar la destinaţie au fost înglobate într-un singur corp şi anume, în obiectivul investiţiei - T.P., rezultă că ele trebuiau incluse în categoria mijloacelor fixe. Astfel, dispoziţiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 15/1994, prevăd că obiectele folosite în loturi sau seturi sau care formează un singur corp, la încadrarea lor în categoria de mijloc fix, se are în vedere valoarea întregului lot, corp sau set.
În consecinţă, se va reţine că societatea recurentă, în mod corect a beneficiat de scutiri de la plata taxelor vamale şi T.V.A., ceea ce face ca actele de control şi Decizia Ministerului Finanţelor Publice să fie lovite de nulitate.
Pentru motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., conform art. 312 din acelaşi cod, recursul va fi admis, în sensul casării hotărârii instanţei de fond şi rejudecând cauza, va fi admisă în totalitate, acţiunea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC U.O. SA Galaţi împotriva sentinţei civile nr. 88/F din 23 iunie 2003 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:
Admite acţiunea formulată de SC U.O. SA Galaţi, anulează Decizia nr. 2229 din 10 noiembrie 1999 şi actele constatatoare nr. 2 din 10 iunie 1999, nr. 3 din 10 iunie 1999, nr. 4 din 10 iunie 1999 şi nr. 5 din 10 iunie 1999, ale Direcţiei Generale a Vămilor şi exonerează de plata sumelor stabilite prin aceste acte.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7209/2004. Contencios. Anulare act control... | ICCJ. Decizia nr. 7219/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
