ICCJ. Decizia nr. 7366/2004. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 30 octombrie 2002, SC C. SA Corabia a solicitat anularea deciziei nr. 39 din 26 septembrie 2002, emisă de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale - Direcția de Control Contribuții pentru Asigurări Sociale și Fond pentru Plata Ajutorului de Șomaj, prin care s-a respins contestația formulată împotriva procesului-verbal de control nr. 2313, încheiat la 27 august 2002, de Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială Olt, prin care s-a stabilit obligația în sarcina agentului economic, și la plata sumei de 7.734.772.024 lei, reprezentând majorări de întârziere și penalități de întârziere privind asigurările sociale de stat și fonduri pentru plata ajutorului de șomaj.
în motivarea acțiunii, s-a arătat că în mod nelegal agentul economic a fost obligat la plata acestei sume, pe lângă contribuția nudă, deși se află sub incidența Legii nr. 64/1995, din anul 1997, conform încheierii de ședință din 4 iunie 1997, pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. 100/F/1997, fiind, deci, aplicabile dispozițiile art. 37 din Legea nr. 64/1995, în sensul modificărilor aduse și prin O.G. nr. 38/2002.
în plus, arată reclamanta, deși prin mai multe hotărâri judecătorești s-a stabilit că datorează pârâtului, debitul la valoarea nudă, fără majorări și penalități, totuși, organele de control și de decizie ale pârâtului, le-au ignorat.
Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 553 din 26 iunie 2003, a respins acțiunea reclamantei, reținând, în esență, că în mod corect au fost calculate majorările și penalitățile de întârziere în sarcina acesteia, la data controlului aceasta nebeneficiind de prevederile Legii nr. 64/1995.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, SC C. SA Corabia, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 C. proc. civ.
Printr-un prim motiv de recurs, recurenta-reclamantă susține că în mod greșit instanța de fond a reținut că nu beneficiază de dispozițiile art. 37 din Legea nr. 64/1995, deși a dovedit că din 4 iunie 1997 se afla sub incidența acestei legi, fiind aplicabile și dispozițiile art. IV din O.G. nr. 38/2002, iar nu cele ale art. 60 din aceeași ordonanță.
Cel de-al doilea motiv de recurs se referă la consecințele lipsei obiecțiunilor autorităților pârâte, cu privire la concluziile expertizei care însă, în mod greșit, nu au fost avute în vedere de instanța de fond.
Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este fondat, în baza considerentelor ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 37 din Legea nr. 64/1995, "nici o dobândă ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanțelor negarantate sau părților negarantate din creanțele garantate, de la data deschiderii procedurii, în afară de cazul în care prin programul de plată al creanțelor cuprins în planul de reorganizare, se derogă de la prevederile de mai sus".
în cauză este de necontestat că prin încheierea din 4 iunie 1997, Tribunalul Olt a constatat încetarea de plăți a SC C. SA Corabia și s-a numit judecătorul sindic, intrând astfel, sub incidența Legii nr. 64/1995, iar majorările și penalitățile au fost calculate atât pentru perioada verificată, cât și pentru perioada anterioară.
Că aceasta este voința legiuitorului, rezultă și din modificările aduse art. 37 din Legea nr. 64/1995, potrivit cărora nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanțelor născute anterior deschiderii procedurii și negarantate cu ipotecă, gaj sau altă garanție reală mobiliară, ori drept de retenție, de orice fel, sau părților negarantate din creanțele garantate cu astfel de garanții, de la data deschiderii procedurii, în afară de cazul în care prin programul de plată al creanțelor cuprins în planul de reorganizare, se derogă de la aceste prevederi.
Mai mult, în cauză, pe de o parte, se reține că perioada pentru care s-au calculat aceste majorări și penalități, este anterioară sentinței civile prin care s-a suspendat procedura de reorganizare. Pe de altă parte, se constată existența hotărârilor judecătorești, prin care s-a stabilit debitul la valoarea nudă, fără majorări și penalități de întârziere, perioada pentru care s-au calculat majorări și penalități de întârziere este cuprinsă în perioada în care societatea se afla sub incidența Legii nr. 64/1995, doar data controlului fiind cuprinsă în perioada de suspendare.
Prin urmare, în mod greșit a reținut instanța de fond, că și dacă s-ar aplica O.G. nr. 38/2002, ar fi incidente dispozițiile art. 60 din ordonanță. Aceasta, întrucât potrivit art. IV din O.G. nr. 38/2002, procedurile deschise până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, vor continua să fie administrate și lichidate conform prevederilor legale în vigoare anterioare modificărilor și completărilor aduse de Legea nr. 64/1995, prin această ordonanță.
De altfel, instanța de fond a ignorat și concluziile expertizei, deși acestea nu au fost contestate.
în consecință, a fost admisă acțiunea, a fost casată sentința atacată și a fost admisă acțiunea reclamantei, au fost anulate actele contestate, în sensul înlăturării majorărilor și penalităților de întârziere calculate de organul de control al Direcției Generale de Muncă și Solidaritate Socială Olt, în sarcina agentului economic și a exonerării de plată a acestor majorări și penalități de întârziere.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7418/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 7419/2004. Contencios → |
|---|
