ICCJ. Decizia nr. 7389/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7389/2004
Dosar nr. 3351/2004
Şedinţa publică din 5 octombrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 20 februarie 2003, reclamantul V.D. a solicitat anularea hotărârii nr. 743/2002, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, obligarea pârâtei, la daune materiale, reprezentând contravaloarea medicamentelor obţinute pe reţete compensate, în loc de gratuite, în perioada septembrie 2002, când trebuia să i se acorde drepturile respective şi 22 ianuarie 2003, când i s-a comunicat hotărârea nr. 743, daune actualizate cu rata inflaţiei, plus daune morale şi cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că la data de 15 august 2002, reclamantul a solicitat pârâtei, acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 1 iulie 1951 – 23 februarie 1954, însă abia la data de 22 ianuarie 2003, a primit hotărârea nr. 743 din 23 decembrie 2002, în care s-a reţinut greşit că a efectuat stagiul militar în detaşamente aparţinând Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, doar în perioadele 1 iulie 1951 – 19 septembrie 1952 şi 1 iulie 1953 – 23 februarie 1954.
În cursul judecăţii, Casa Judeţeană de Pensii Iaşi a depus Decizia de revizuire nr. 743 din 23 septembrie 2003, prin care a fost recunoscută reclamantului, întreaga perioadă solicitată (1 iulie 1951 - 23 februarie 1954), ca fiind efectuată în detaşamente aparţinând Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, drepturile fiind datorate începând cu 1 septembrie 2002.
Ca urmare, la data de 15 decembrie 2003, reclamantul şi-a precizat acţiunea, arătând că solicită: anularea hotărârii nr. 743 din 23 decembrie 2002, anularea deciziei nr. 101417 din 6 februarie 2003, a deciziei nr. 101417 din 23 octombrie 2003 şi obligarea pârâtei, să emită o nouă decizie, care să aibă în vedere şi indemnizaţia cuvenită pentru ziua de 23 februarie 1954, în total suma de 476.500 lei; restituirea indemnizaţiei actualizate la zi, pentru perioada septembrie 2002 – decembrie 2003, respectiv 939.360 lei; restituirea sumelor plătite pentru procurarea medicamentelor pe reţete compensate, în loc de reţete gratuite, 3.860.585 lei; daune morale de 100.000.000 lei şi cheltuieli de judecată, de 340.140 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 7 din 12 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Iaşi, acţiunea a fost admisă în parte. Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului, 94.800 lei pentru perioada septembrie 2002 – decembrie 2003, 677.296 lei contravaloarea medicamentelor şi 340.140 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa a reţinut că a rămas fără obiect, cererea de anulare a hotărârii nr. 473 din 23 decembrie 2002, că cererea privind anularea deciziei de pensie nr. 101417, nu poate fi soluţionată, decât în conformitate cu Legea nr. 19/2000, iar modul de executare a drepturilor cuvenite în baza Legii nr. 309/2002, nu poate fi verificat de instanţa de contencios administrativ.
Pentru perioada scursă după depăşirea celor 30 de zile în care pârâta trebuia să emită Decizia privind acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, curtea de apel a acordat despăgubiri de 94.800 lei, valoare actualizată, sumă rămasă neacoperită, în urma achitării sumei de 786.420 lei, la data de 19 decembrie 2003. De asemenea, s-a stabilit şi prejudiciul de 677.296 lei, contravaloarea medicamentelor care i se cuveneau gratuit.
Instanţa de fond a apreciat că nu se justifică acordarea daunelor morale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recursuri, ambele părţi.
În recursul reclamantului se arată în esenţă că în mod greşit nu s-au anulat deciziile nr. 101417 din 6 februarie 2003 şi din 23 octombrie 2003, deoarece reclamantul s-a referit la sumele cuvenite, conform Legii nr. 309/2002, înscrise în aceste decizii şi că eronat instanţa nu i-a acordat indemnizaţia pentru ziua de 23 februarie 2004. Recurentul-reclamant a mai precizat că trebuia să-i fie restituită suma de 3.860.585 lei pentru medicamentele compensate din perioada septembrie 2002 – ianuarie 2003, ca urmare a neemiterii hotărârii de către pârâtă; că cererea privind acordarea daunelor morale, este întemeiată pe dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 29/1990 şi că este justificată cu actele medicale din anul 1999, la zi, pe care le-a depus la dosar. A solicitat, totodată, cheltuieli de judecată, în recurs.
În motivarea recursului pârâtei, s-a arătat în esenţă că pentru ziua de 23 februarie 1954, instanţa nu trebuia să acorde indemnizaţie, deoarece prin hotărârea nr. 743 din 23 septembrie 2003, a fost cuprinsă şi această zi; că pârâta nu datorează despăgubiri pentru contravaloarea medicamentelor, acestea fiind eventual datorate de C.A.S. Iaşi; că nu datorează despăgubiri pentru emiterea cu întârziere a hotărârii nr. 743 din 23 decembrie 2002, deoarece au existat foarte multe cereri similare; că nu datorează cheltuieli de judecată, deoarece acţiunea este scutită de taxă de timbru, conform art. 6 alin. (5) din Legea nr. 309/2002.
Verificând cauza, în funcţie de motivarea recursurilor, în lumina dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondate.
Având în vedere că prin Decizia de revizuire nr. 743 din 23 septembrie 2003, reclamantului i s-au acordat drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru întreaga perioadă solicitată, 1 iulie 1951 – 23 februarie 1954, începând cu data de 1 septembrie 2002, cererea principală de anulare a hotărârii nr. 743/2002, a rămas fără obiect.
Pentru data de 23 februarie 1954, reclamantului i s-a acordat indemnizaţie, astfel cum rezultă din hotărârea nr. 743 din 23 septembrie 2003, iar plata efectivă urmează să se facă în baza acestui act, situaţie reţinută judicios de instanţa de fond.
În mod corect, curtea de apel nu s-a pronunţat asupra deciziilor nr. 101417 din 6 februarie 2003 şi din 23 octombrie 2003, întrucât fiind decizii de pensie, în conformitate cu Legea nr. 19/2000, competenţa materială de soluţionare aparţine tribunalului, ca instanţă de drept comun, şi nu instanţei de contencios administrativ, indiferent de natura sumelor care sunt cuprinse în deciziile respective.
Referitor la contravaloarea medicamentelor compensate, se constată că instanţa de fond a procedat corect, obligând pe pârâtă, la plata acestor daune, întrucât din culpa acesteia nu s-a emis actul solicitat de petent, în termenul legal de 30 zile prevăzut de Legea nr. 309/2002. Nu are relevanţă volumul de activitate al autorităţii pârâte, deoarece aceasta trebuia să-şi ia toate măsurile şi să organizeze activitatea, de asemenea manieră, încât să fie respectate dispoziţiile Legii nr. 309/2002. Cât priveşte cuantumul daunelor reprezentând contravaloarea medicamentelor, se reţine că instanţa a făcut o apreciere corectă, corespunzătoare actelor de la dosar, nefiind dovedită suma solicitată de reclamant, de 3.860.585 lei.
În ce priveşte daunele morale, Curtea constată că cererea a fost în mod corect respinsă de către instanţa fondului, pentru că nu este justificată, iar cheltuielile privind internările spitaliceşti ale reclamantului, nu sunt dovedite, ca fiind datorate conduitei pârâtei, privind emiterea deciziei nr. 743/2002.
Cu privire la cheltuielile de judecată, se constată că au fost acordate în mod legal, întrucât în acestea sunt incluse nu numai taxe de timbru, care în cauza de faţă nu se datorează, ci şi alte cheltuieli cum sunt: taxe dactilografie, taxe expedieri poştale, timbre poştale.
Pentru considerentele expuse, recursurile vor fi respinse ca nefondate, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică, în conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamantul V.D. şi pârâta Casa Judeţeană de Pensii Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 7/CA din 12 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Iaşi, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7369/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 7395/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
