ICCJ. Decizia nr. 7410/2004. Contencios. Anulare decizie MFP şi p.v.c. al DRV Oradea. Contestaţie în anulare

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 7410/2004

Dosar nr. 5114/2004

Şedinţa publică din 6 octombrie 2004

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestaţia în anulare înregistrată la 19 aprilie 2004, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, contestatoarea SC M.C. SRL a solicitat în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană, desfiinţarea deciziei nr. 2589, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, la 27 iunie 2003, în dosarul nr. 2428/2002.

În motivarea contestaţiei s-a susţinut că Decizia atacată, prin care au fost admise recursurile declarat de intimaţi, s-a casat hotărârea fondului şi s-a respins acţiunea, este nelegală, întrucât procedura de citare pentru ziua când s-a pronunţat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, iar soluţia este rezultatul unei greşeli materiale.

Legat de ultimul aspect, contestatoarea a mai precizat că din actele dosarului a rezultat altă situaţie de fapt, decât cea reţinută prin Decizia pronunţată în recurs.

Ca temei de drept s-au invocat prevederile art. 317 - 318.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând contestaţia, urmează să constate referitor la primul motiv, că la termenul din 27 iunie 2003, când s-a pronunţat Decizia nr. 2589, contestatoarea, deşi nu a fost prezentă, avea termen în cunoştinţă, aşa cum rezultă din încheierea de amânare a cauzei din 28 februarie 2003, dată la care aceasta a fost reprezentată de consilierul juridic C.V., astfel că sub acest aspect contestaţia este nefondată, nefiind necesară citarea.

În legătură cu cel de-al doilea motiv, Curtea urmează să constate că sensul acestei formulări „greşeală materială", nu trebuie interpretată extensiv.

Legea are în vedere greşeli materiale cu caracter procedural, care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate şi care trebuie să fie în legătură cu aspectele formale ale judecăţii, şi nu cu cele de fond.

Greşeala materială la care se referă art. 318 C. proc. civ., nu trebuie să fie rezultatul modului în care instanţa a înţeles să interpreteze un text de lege, căci, dacă s-ar admite astfel, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs.

Faţă de aceste considerente, Curtea urmează să respingă contestaţia în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestaţia în anulare formulată de SC M.C. SRL Baia Mare, împotriva deciziei civile nr. 2589 din 27 iunie 2003, a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, ca nefondată.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7410/2004. Contencios. Anulare decizie MFP şi p.v.c. al DRV Oradea. Contestaţie în anulare