ICCJ. Decizia nr. 7392/2004. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7392/2004
Dosar nr. 3293/2003
Şedinţa publică din 6 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC C.B. SRL Brăila, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice, Garda Financiară Centrală Bucureşti, Garda Financiară Brăila, a solicitat anularea deciziilor nr. 506 din 9 octombrie 2002 şi nr. 545 din 27 aprilie 2001, emise de primul pârât, anularea hotărârii nr. 119 din 10 octombrie 2000, date de cea de a doua pârâtă şi a procesului-verbal din 5 septembrie 2000, întocmit de ultimii pârâţi.
Reclamanta susţine că nu ar datora T.V.A. aferentă vânzării caselor din Bucureşti (corpurile A şi B); fiind constructor, este în drept să beneficieze de cota 0 de T.V.A. în baza OUG nr. 17/2000, că obligaţia de impozitare cu T.V.A. operează numai pentru bunurile comercializate, vânzarea de imobile nefiind o operaţiune comercială, ci una de natură civilă şi că nu datorează sumele reţinute de organul de control, în valoare totală de 4.559.301.359 lei, reprezentând T.V.A. stabilit suplimentar la plată, majorări de întârziere aferente T.V.A., impozit pe profit stabilit suplimentar de plată, majorări de întârziere aferente impozitului pe profit şi amendă.
Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 73/F din 6 iunie 2003, a respins acţiunea, ca nefondată, reţinând legalitatea actului de control. Reclamanta nu poate beneficia de cota 0 de T.V.A., neavând calitatea de constructor de locuinţe, iar prin vânzarea celor două imobile a încălcat dispoziţiile art. 19 din HG nr. 909/1997 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 15/1997, privind amortizarea capitalului imobilizat, modificată şi completată prin OG nr. 54/1997.
Considerând hotărârea nelegală, reclamanta a declarat recurs în baza art. 304 pct. 10 şi 9 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea lui, casarea sentinţei şi în fond, admiterea acţiunii şi anularea actelor contestate.
Se arată că soluţia este greşită, pentru că s-a plecat de la prezumţia că, cheltuielile pentru construirea celor două corpuri de clădire, s-a făcut din cheltuirea sumelor reprezentând operaţiuni financiare curente, ori expertiza a constatat că aceste construcţii s-au achitat prin diminuarea capitalurilor proprii, şi nu ale cheltuielilor curente.
Consideră că s-a încălcat principiul neretroactivităţii legii, întrucât construirea de locuinţe s-a făcut sub imperiul OUG nr. 215/1999, astfel ea beneficiază de cota 0 T.V.A. Această dispoziţie a fost abrogată prin art. 37 din OUG nr. 17/2000, la 15 martie 2000, ori construirea de locuinţe a fost încheiată în august 1999, când s-au predat.
Recursul este nefondat.
În urma unui control efectuat la reclamantă, de organele de control din cadrul Gărzii Financiare Centrale şi Gărzii Financiare Brăila, având ca obiectiv, verificarea realităţii şi legalităţii înregistrării în evidenţa acesteia a realizării de către SC I.C. SA Bucureşti, în beneficiul ei, a două locuinţe identice situate în Bucureşti, precum şi vânzarea acestora, către două persoane fizice, s-a încheiat procesul-verbal nr. 1548 din 6 septembrie 2000.
Prin acest act s-a dispus virarea la bugetul statului, a sumei totale de 4.559.301.359 lei, reprezentând: 1.362.617.995 lei T.V.A. stabilit suplimentar de plată; 98.435.725 lei, majorări de întârziere aferente T.V.A.; 2.560.080.353 lei, impozit pe profit stabilit suplimentar de plată; 526.167.286 lei, majorări de întârziere aferente impozitului pe profit şi 12.000.000 lei, amendă [Legea nr. 82/1991, republicată şi Legea nr. 87/1994].
S-a reţinut că pentru construirea celor două locuinţe, pe terenul în suprafaţă de 2400 mp, cumpărat de C.S., la 11 septembrie 1997, reclamanta, ca beneficiar şi SC I.C. SA Bucureşti, ca antreprenor, au încheiat contractul nr. 1119 din 8 mai 1998, cu termen de predare a imobilelor, la 11 decembrie 1998. Lucrările au fost terminate la 20 noiembrie 1999, s-a făcut recepţie cu remedieri, care nu au fost efectuate, ci au fost preluate de reclamantă, la 6 ianuarie 2000.
Punerea în funcţiune a celor două locuinţe (corp A şi B) a fost înregistrată în contabilitate, la valoarea de 5.904.434.740 lei, fiecare fiind înregistrată T.V.A. deductibilă, în sumă totală de 2.507.083.661 lei.
Ulterior, reclamanta vinde cele două imobile: corpul B, lui C.S., conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 193 din 13 ianuarie 2000, fără a emite factură fiscală, pentru suma de 683.161.240 lei, iar corpul A, lui C.R., conform contractului de vânzare-cumpărare din 30 iunie 2000, pentru suma totală de 1.000.000.000 lei, tot fără a emite factură fiscală.
Privitor la vânzarea corpului B, organele de control au calculat la suma de 683.161.240 lei, T.V.A. omisă de la colectare, în sumă de 109.076.165 lei, astfel că venitul încasat înregistrat de societate, în sumă de 683.161.240 lei, a fost diminuat la control, la suma de 574.085.075 lei.
În baza art. 19 din HG nr. 909/1997 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat, modificată şi completată prin OG nr. 54/1997, s-au stabilit cheltuieli nerecuperate la valorificarea corpului B şi eronat deduse de societate, de 5.330.349.665 lei (5.904.434.740 - 574.085.075 ).
Privitor la vânzarea corpului A, organele de control au calculat T.V.A. omisă de la colectare, în sumă de 159.663.866 lei, venitul încasat de societate fiind diminuat la 840.336.134 lei.
S-a mai reţinut că reclamanta în momentul vânzării nu a diminuat T.V.A., dedusă cu suma de 1.093.877.964 lei, reprezentând T.V.A. aferentă diferenţei între valoarea de recepţie (5.904.434.740 lei) şi preţul de vânzare (1.000.000.000 - 159.663.866 T.V.A. = 840.336.114).
Pe baza procedeului arătat la corpul B, s-au stabilit cheltuieli nerecuperate la valorificarea corpului A şi eronat deduse de societate, în sumă de 5.064.098.606 lei (5.904.434.740 - 840.336.114). Totodată, s-a constatat că reclamanta în mod nejustificat şi-a diminuat impozitul pe profit, cu suma de 55.952.890 lei.
Suma totală datorată ca T.V.A., este de 1.362.617.995 lei, la care s-au calculat majorări de întârziere, de 98.435.725 lei.
S-a mai reţinut că reclamanta datorează impozit pe profit, de 2.560.080.353 lei şi majorări de întârziere, de 526.167.286 lei.
S-a arătat că pentru suma totală de 11.808.869.480 lei, cu care cele două imobile au fost recepţionate, reclamanta nu începuse să constituie cheltuieli de amortizare. În urma valorificării, a rămas nerecuperată, suma de 10.394.448.271 lei, astfel că deductibilitatea fiscală acceptată de organul de control, a fost la nivelul sumei de 1.414.421.209 lei, cheltuielile nejustificate deduse, de 10.394.448.271 lei ducând la diferenţa de impozit pe profit menţionată mai sus (2.560.080.353 lei, la care s-au calculat majorări de întârziere, de 526.167.286 lei.
Împotriva acestui proces-verbal s-a formulat contestaţie. Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, prin Decizia nr. 545 din 27 aprilie 2001, a dispus suspendarea cauzei, până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latură penală.
Ulterior, prin Decizia nr. 506 din 8 octombrie 2002, a respins ca neîntemeiată, contestaţia, soluţie menţinută şi de instanţă, prin înlăturarea apărării făcute de societate, că tranzacţiile nu se supun regulilor comerciale, fiind de natură civilă, pe de o parte, iar pe de altă parte, prin aceea că în calitate de constructor al celor două imobile, ar fi beneficiat de cota 0 T.V.A.
Soluţia instanţei este legală. Pentru ca reclamanta să aibă calitatea de constructor, trebuia ca persoană juridică să aibă în obiectul de activitate aceasta, ceea ce în cauză nu este realizat.
Împrejurarea că este titulara autorizaţiei de construcţie nr. 12 N/10492 din 10 iunie 1998, nu echivalează cu calitatea de constructor de locuinţe.
În mod judicios instanţa a înlăturat concluziile expertizei, susţinând că o asemenea reţinere ar încălca principiul specialităţii persoanelor juridice, înscris în art. 34 din Decretul nr. 31/1954.
Nici apărarea formulată de reclamantă, potrivit căreia construcţia de locuinţe are cota zero, nu poate fi primită.
Dispoziţiile Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 1026/2000, dispun în baza art. 17 pct. B lit. n) din OUG nr. 17/2000, posibilitatea antreprenorilor, de facturare a lucrărilor executate fără T.V.A., pentru construcţia de locuinţe.
De acest drept beneficiază [art. 1 alin. (3) lit. a) din ordin], persoanele fizice care au cetăţenie română şi domiciliul în România, pentru construcţia de locuinţe noi.
În cauză, este vorba de vânzarea-cumpărarea de locuinţe deja construite, cumpărătorii nu sunt titularii autorizaţiei de construire, iar societatea nu este antreprenor, astfel că nu poate emite facturi fără T.V.A., pentru vânzarea de locuinţe.
Nu poate fi vorba de o încălcare a principiului neretroactivităţii legii, aşa cum se susţine prin recurs.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din OG nr. 3/1992, republicată, în sfera de aplicare a T.V.A., intră transferul proprietăţii bunurilor imobile între contribuabili, precum şi între aceştia şi persoane fizice.
Pct. 1.4 lit. a) din Normele de aplicare a OUG nr. 17/2000, aprobate prin HG nr. 401/2000, precizează că intră în sfera de aplicare a T.V.A., operaţiunile privind transferul proprietăţii bunurilor imobile, indiferent de forma juridică prin care se realizează.
Prin urmare, în mod corect organele de control au reţinut că reclamanta a transmis cumpărătorilor, dreptul de proprietate asupra celor două imobile, încălcând obligaţia de a înregistra colectarea T.V.A. aferentă vânzării, precum şi obligaţia de a consemna vânzările operate, în facturi fiscale care ar fi reflectat şi cuantumul T.V.A.
Având în vedere dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 15/1994, privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, care prevăd: „În cazul nerecuperării integrale, pe calea amortizării a valorii de intrare a mijloacelor fixe, se va asigura recuperarea valorii neamortizate a acestora", diferenţă rămasă nerecuperată în urma valorificării, se recuperează prin includerea în cheltuieli excepţionale, nedeductibile fiscal, se reţine ca legal, procedeul organului de control, care a stabilit cheltuieli nejustificate deduse de societate şi a stabilit diferenţa de impozit şi majorări de întârziere.
În consecinţă, recursul fiind nefondat, urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC C.B. SRL, prin lichidatorul judiciar economist I.M., împotriva sentinţei civile nr. 73/F din 6 iunie 2003 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7390/2004. Contencios. Anulare partiala... | ICCJ. Decizia nr. 7402/2004. Contencios. La încheierea de... → |
|---|
