ICCJ. Decizia nr. 7390/2004. Contencios. Anulare partiala Hotarâre Guvern. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7390/2004
Dosar nr. 1900/2004
Şedinţa publică din 6 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 10 iunie 2003, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, sub nr. 1759, reclamanta C.C. Dascălu - Ştefăneşti a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României, pentru ca în contradictoriu cu acesta să dispună anularea Anexei nr. 17 din HG nr. 930/2002, poziţiile 9, 10 şi 11 teren aferent C. Gagu S = 1500 mp, sediu brutărie S = 178 mp teren aferent C. Dascălu S = 2200 mp.
În motivarea acţiunii, s-a precizat de către reclamantă, că prin eforturi proprii a edificat şi achiziţionat imobile, iar terenurile au fost trecute în mod abuziv, în domeniul public al comunei Dascălu - Ştefăneşti, încălcându-se prevederile art. 41 alin. (2) şi (3) din Constituţie şi art. 187 din Legea nr. 104/1996.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1966, pronunţată la 20 noiembrie 2003, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, şi ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta C.C. Dascălu - Ştefăneşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în legătură cu excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, că aceasta vizează chiar existenţa sau inexistenţa dreptului recunoscut de lege, ce ţine de analizarea fondului cauzei.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că actul atacat, HG nr. 930/2002, Anexa nr. 17, atestă apartenenţa la domeniul public al comunei Dascălu, a unui teren în suprafaţă de 2200 mp, 1500 mp şi respectiv, 178 mp, iar potrivit art. 187 din Legea nr. 109/1996, acestea au fost transmise în folosinţă pe durată nedeterminată şi fără plată, în vederea realizării de construcţii, pentru activitatea organizaţiilor cooperaţiuni de consum şi îşi menţine regimul juridic pe durata existenţei construcţiilor respective, astfel că nu s-a făcut dovada vătămării drepturilor reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamanta, invocând nelegalitatea acesteia.
În motivarea recursului s-a susţinut că prin hotărârea pronunţată s-au încălcat grav prevederile art. 4 pct. 2 şi 3 din Constituţia României, întrucât imobilele sunt proprietate privată şi nu pot aparţine domeniului public.
S-a mai arătat că au făcut dovezi în acest sens, prin plata taxelor şi impozitelor pe clădiri şi terenuri.
Recursul este fondat.
Din verificarea actelor dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să constate că hotărârea pronunţată este nelegală şi netemeinică.
Rezultă că înainte de anul 1989, alături de proprietatea socialistă, exista proprietatea cooperatistă, drept opozabil, cooperativele, ca persoane juridice, fiind titularele acestui drept opozabil erga omnes, inclusiv statului, asupra bunurilor ce le alcătuiau patrimoniul.
În măsura în care după anul 1990, acestea nu s-au desfiinţat, ele au rămas titularele dreptului de proprietate asupra patrimoniului alcătuit din terenuri, construcţii mijloace fixe etc., astfel că nici un alt subiect de drept, oricare ar fi, inclusiv statul, nu ar putea împiedica exerciţiul dreptului.
În atare împrejurare, este evident că emiterea unui act normativ, în speţă a hotărârii de guvern, prin care bunurile, proprietatea cooperativelor, sunt evidenţiate, ca fiind proprietatea publică a statului, reprezintă o încălcare a unui drept de proprietate deja existent.
De asemenea, urmează a se constata că nici unul din modurile de dobândire a dreptului de proprietate publică prevăzut de art. 7 din Legea nr. 213/1998, privitoare la regimul juridic al acestei proprietăţi, nu au fost aplicabile în cauza de faţă.
Chiar şi în ipoteza ridicării construcţiilor pe terenul proprietate de stat, aceasta s-a făcut în temeiul unor raporturi juridice, pe baza cărora a fost constituit un drept de folosinţă în folosul cooperativelor, care au dobândit însă, un drept de proprietate asupra construcţiilor drept opozabile erga omnes.
Evidenţierea în inventarele unităţilor-administrativ teritoriale, ca bunuri proprietate publică a statului, nu este de natură a pune în discuţie, dreptul de proprietate asupra construcţiilor ridicate pe aceste terenuri.
Din acest punct de vedere rămâne fără efect, şi eventuala neînscriere a lor în cărţile funciare, deoarece este vorba de drepturi extratabulare exercitate ca atare, de titularii lor.
În considerarea acestor argumente, actul atacat este ilegal, motiv pentru care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, admiţând recursul, urmează să caseze sentinţa atacată şi în fond, să admită acţiunea, astfel cum a fost formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.C. Dascălu - Ştefăneşti împotriva sentinţei civile nr. 1966 din 20 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Modifică sentinţa, în fond admite acţiunea, anulează poziţia 9, 10 şi 11 din Anexa nr. 17 a HG nr. 930/2002 privind terenul de 1500 mp aferent C.C. Gagu; terenul de 178 mp reprezentând sediul brutăriei şi terenul de 2200 mp aferent C.C. Dascălul.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7387/2004. Contencios. La încheiere (refuz... | ICCJ. Decizia nr. 7392/2004. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
