ICCJ. Decizia nr. 7676/2004. Contencios. împotriva deciziei Secţiei Jurisdicţionale a Curţii de Conturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7676/2004
Dosar nr. 4153/2003
Şedinţa publică din 19 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 106 din 17 iulie 2002, Colegiul jurisdicţional al municipiului Bucureşti a respins sesizarea Curţii de Conturi, privind obligarea la plata sumei de 303.329.151 lei, reprezentând diferenţa din chirii, plus majorări de întârziere, a intimaţilor S.G., C.G., M.M. şi A.V., către SC P. SA Bucureşti.
Recursul jurisdicţional formulat împotriva acestei sentinţe de către SC P. SA, a fost respins prin Decizia nr. 180 din 14 martie 2003 a secţiei jurisdicţionale a Curţii de Conturi. S-a reţinut că la momentul întocmirii actului de control nr. 3542 din 19 octombrie 1998, societatea comercială era în termenul legal de prescripţie, prevăzut de Decretul nr. 167/1958, pentru a solicita recuperarea debitelor direct de la societăţile cu care a încheiat contracte de închiriere, iar până la epuizarea acestor căi legale, nu se poate solicita recuperarea prejudiciului de la persoanele fizice care s-ar fi putut face vinovate de crearea acestui prejudiciu.
În acelaşi mod a apreciat, de altfel, şi instanţa de fond, după examinarea actelor dosarului şi a raportului de expertiză întocmit în cauză. În acelaşi timp, corect s-a reţinut că cea mai mare parte a actelor adiţionale la contractele de închiriere, existente la dosar, nu sunt semnate de ambele părţi, fiind discutabile efectele pe care le-au avut în raportul dintre părţile contractante.
SC P. SA a formulat recurs împotriva acestei decizii a secţiei jurisdicţionale, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Invocând în drept dispoziţiile art. 82 şi 84 din Legea nr. 94/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, recurenta a arătat, în esenţă, că există o evidentă legătură de cauzalitate între prejudiciul ce i-a fost produs şi fapta ilicită a intimaţilor, cărora în calitatea lor de reprezentanţi ai societăţii recurente, le revenea sarcina de a urmări modificarea trimestrială a chiriei şi de a comunica despre aceasta, societăţilor debitoare.
Acordul acestor societăţi privind negocierea trimestrială a chiriei a fost exprimat prin actele adiţionale semnate de ambele părţi, respectiv de către recurentă, pe de o parte şi pe de altă parte de SC H.I. SRL, SC F.R. SRL, SC S.I. SRL şi SC R.T. SRL.
Societăţile debitoare au fost acţionate în judecată, pentru debitele neachitate, reprezentând chiria negociată, şi nu pentru debitele ce rezultă din chiria majorată, pentru acestea din urmă fiind răspunzători intimaţii.
S-a mai arătat că la data încheierii procesului-verbal nr. 3542 din 19 octombrie 1998, prejudiciul provocat de fapta ilicită descrisă, era cert, actual şi nereparat, astfel că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de Codul civil, pentru antrenarea răspunderii civile delictuale.
Prin întâmpinare, intimaţii A.V., S.G. şi M.M. au subliniat că nu există temei legal pentru antrenarea răspunderii lor materiale sau delictuale şi că în act sens, sunt şi concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză.
Examinând recursul, prin prisma criticilor aduse şi prin prisma dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea reţine că acesta este nefondat şi îl va respinge în consecinţă, în sensul art. 312 C. proc. civ.
Decizia nr. 180 din 14 martie 2003 a secţiei jurisdicţionale a Curţii de Conturi, este temeinică şi legală şi va fi menţinută.
Conform documentelor ce au fost analizate şi expertizei contabile efectuate, în raport cu obiectul cauzei, corect s-a reţinut că SC P. SA Bucureşti nu a suferit o pagubă.
Preţul chiriei a fost încasat potrivit contractelor încheiate în perioada supusă controlului, iar elementele de cheltuieli care sunt cuprinse în tariful de închiriere, nu au suferit modificări.
Nu există temei legal pentru ca prejudiciul să fie calculat conform actelor adiţionale la contractele de închiriere, obligaţia privind recalcularea chiriilor, stipulată în aceste acte, nu constituie o bază legală pentru un asemenea calcul. Atât la momentul controlului, cât şi cu ocazia judecăţii în faţa secţiei jurisdicţionale, s-a reţinut că nu toate actele adiţionale au fost semnate de către chiriaşi.
Răspunderea civilă delictuală a intimaţilor, persoane fizice, nu poate fi antrenată decât în subsidiar, după acţionarea în judecată a partenerilor contractuali ai recurentei şi oricum, ar putea deveni operantă, numai în cazul în care s-ar dovedi că prejudiciul invocat este real şi cert. În cauză, o asemenea dovadă nu s-a făcut, stabilindu-se clar că nu există pagubă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC P. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 180 din 14 martie 2003 a Curţii de Conturi, secţia jurisdicţională, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7675/2004. Contencios. Suspendarea executării... | ICCJ. Decizia nr. 7677/2004. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
