ICCJ. Decizia nr. 7920/2004. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 11 din 27 februarie 2003, a Colegiului jurisdicțional Arad, s-a admis cererea contestatorului Z.C., pentru repunerea în termenul de 30 de zile, pentru contestarea deciziei de imputare.
S-a admis excepția privind lipsa competenței emitentului deciziei de imputare și a angajamentului de plată, luat de un organ necompetent. Ca urmare, s-a anulat ca nelegal emisă, decizia de imputare nr. 230 din 8 octombrie 2003, emisă de SC P. SRL Nădlac, pentru suma de 74.892.900 lei, fiind anulat și angajamentul de plată luat de societatea comercială, pentru executarea deciziei de imputare.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că:
în decizia de imputare, contrar art. 108 alin. (3) C. muncii, nu este indicată instanța la care se poate formula contestație. Totodată, s-a făcut aplicația art. 177 alin. (1) și (2) fostul C. muncii, constatându-se că s-a dovedit că împiedicarea depunerii contestației împotriva deciziei de imputare, s-a datorat unor motive temeinic justificate, în perioada 17 octombrie 2002 - 29 noiembrie 2002, contestatorul aflându-se în incapacitate temporară de muncă.
Decizia de imputare a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 107 C. muncii. La data producerii pagubei, contestatorul îndeplinea funcția de administrator al subunității din Nădlac, funcție în care fusese numit de organul ierarhic superior, astfel că și decizia de imputare trebuia emisă de acel organ, mai exact de directorul sucursalei P. Timișoara, căruia i-a fost transferat dreptul de conducere și control asupra activității SC P. SRL Nădlac (de către S.N.P. P. SA București), începând cu data de 11 septembrie 2002.
Pentru aceleași considerente și potrivit principiului că "accesoriul urmează principalul", s-a constatat că și angajamentul de plată este nelegal.
Prin decizia nr. 361 din 30 mai 2003, a secției jurisdicționale a Curții de Conturi, s-a respins recursul jurisdicțional declarat de SC P. SRL Nădlac împotriva sentinței Colegiului jurisdicțional Arad.
Instanța de recurs jurisdicțional nu a primit motivele invocate de recurenta SC P. SRL Nădlac, la care statul este acționar majoritar, deoarece decizia de imputare a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 107 C. muncii, respectiv de un organ necompetent material, iar necomunicarea acestei decizii în condiții legale, a constituit un argument întemeiat, pentru admiterea cererii de repunere în termenul de formulare a contestației.
în baza art. 82 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, republicată, împotriva deciziei nr. 361 din 30 mai 2003, a secției jurisdicționale a Curții de Conturi, a declarat recurs, SC P. SRL Nădlac.
Recurenta a criticat decizia atacată, pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept, motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ.
în ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., s-a arătat că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 17, 18 și 42 din Legea nr. 94/1992, republicată, Curtea de Conturi nefiind, așadar, competentă material în soluționarea contestației formulate de Z.C., împotriva deciziei de imputare nr. 230 din 8 octombrie 2003 și a angajamentului de plată.
Contestatorul a îndeplinit, în perioada 4 iulie 2002 - 20 septembrie 2002, funcția de administrator la SC P. SRL Nădlac, dar instanțele nu au observat că din statutul societății rezultă că sunt asociați următorii: 1) S.N.P. P. SA București, care deține 85% din părțile sociale; 2) Consiliul Local Nădlac, care deține 10% din părțile sociale și 3) I.C., care deține 5% din părțile sociale.
Pentru acestea, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și a sentinței nr. 11 din 27 februarie 2003 a Colegiului jurisdicțional Arad, urmând ca litigiul să fie trimis, spre competentă soluționare, instanței de drept comun - Tribunalul Arad.
în dezvoltarea celui de-al doilea motiv de recurs (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) s-a subliniat că:
- în mod greșit a fost admisă cererea contestatorului, privind anularea angajamentului de plată pe care acesta și l-a asumat [conform art. 107 alin. (2) C. muncii, în vigoare la acea dată], în acest mod recunoscând că datorează suma precizată în actul respectiv și luându-și obligația de a o plăti;
- cererea de repunere în termen a contestației, la decizia de imputare, a fost, de asemenea, greșit admisă, pe de o parte, pentru că prevederile art. 177 C. muncii au fost abrogate prin Legea nr. 168/1999, privind soluționarea conflictelor de muncă, iar pe de altă parte, pentru că nu s-a dovedit că partea a fost împiedicată să depună contestația, de o împrejurare mai presus de voința ei, așa cum prevede art. 103 alin. (1) C. proc. civ.
în aceste condiții, s-a cerut admiterea recursului și modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii contestației formulate de Z.C.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Examinând cauza, înalta Curte de Casație și Justiție reține ca fiind întemeiată, cea dintâi critică adusă prin recursul cu care a fost învestită.
Atât decizia nr. 361 din 30 mai 2003, a secției jurisdicționale a Curții de Conturi, cât și sentința nr. 11 din 27 februarie 2003, a Colegiului jurisdicțional, au fost pronunțate cu încălcarea competenței altei instanțe, ceea ce constituie motiv de casare a acesteia, conform art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Potrivit art. 18 lit. d) din Legea nr. 94/1982, republicată, sunt supuse controlului Curții de Conturi, "societățile comerciale la care statul, unitățile administrativ-teritoriale, instituțiile publice sau regiile autonome dețin, singure sau împreună, integral sau mai mult de jumătate din capitalul social".
SC P. SRL Nădlac, în cadrul căreia contestatorul a îndeplinit funcția de administrator, în perioada în care s-a produs paguba, pentru acoperirea căreia s-a emis decizia de imputare nr. 230 din 8 octombrie 2002, nu face parte din categoria societății comerciale arătate.
Conform actelor existente la dosar, la SC P. SRL Nădlac sunt asociați S.N.P. P. SA București (85% din părțile sociale), Consiliul Local Nădlac (10% din părțile sociale) și I.C. (5% din părțile sociale), însă așa cum se observă din textul citat, acesta nu se referă la societățile comerciale cu capital de stat, ca acționare sau asociate.
Societatea recurentă nu se regăsește nici între celelalte entități la care în mod expres face trimitere, în integralitatea sa, art. 18 din Legea nr. 94/1992, republicată.
în aceste condiții rezultă că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 41 și art. 17 - 18 din actul normativ precizat.
Ca urmare, în temeiul art. 312 alin. (2), cu referire la art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul a fost admis și au fost casate hotărârile pronunțate de cele două instanțe ale Curții de Conturi.
Natura juridică a litigiului este cea a unui conflict de muncă, astfel că în baza art. 312 alin. (6) C. proc. civ. și având în vedere dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b1) C. proc. civ., cauza a fost trimisă, spre competentă soluționare, Tribunalului Arad, secția conflicte de muncă.
Instanța competentă va avea în vedere, cu ocazia judecării, toate aspectele invocate de pârât, cu privire la cererea de repunere în termenul de contestație, la competența emitentului deciziei de imputare și dacă va fi cazul, la fondul contestației.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8784/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 572/2004. contencios → |
|---|
