ICCJ. Decizia nr. 8008/2004. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 30, pronunțată la 26 mai 2003, Colegiul jurisdicțional Giurgiu a admis contestația formulată de S.V. împotriva deciziei de imputare nr. 876, emisă la 6 martie 2003, de Administrația Națională a Drumurilor - Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, pentru suma de 26.488.461 lei, a anulat decizia de imputare, ca nelegală, fiind emisă în baza unei legi abrogate.
Pentru a hotărî astfel, contestatorii susținând că decizia de imputare nu este legală, întrucât prejudiciul nu este cert și, de fapt, nu există, întrucât nu s-a făcut dovada că au fost folosite rovinetele lipsă, instanța de fond a reținut că lipsa rovinetelor este o certitudine, ca și faptul că pot fi valorificate la prețul cu mult mai mare, chiar în lipsa facturii ce însoțește, de obicei, rovineta.
Cu privire la legea aplicabilă, Colegiul jurisdicțional a reținut că decizia de imputare este nelegală, întrucât a fost emisă în baza Legii nr. 10/1972, abrogată în mod expres prin art. 298 din Legea nr. 53/2003 și că unitatea putea acționa în baza art. 270 alin. (1) din Legea nr. 53/2003.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs jurisdicțional, pârâta Administrația Națională a Drumurilor - Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, cu motivarea că sentința este în vădită neconcordanță cu principiul aplicării legii în timp (tempus regit actum), potrivit căruia legea se aplică actelor juridice petrecute, începând cu momentul intrării sale în vigoare.
De asemenea, s-a mai susținut că faptele reținute prin decizia contestării și întreaga procedură prealabilă emiterii deciziei necesare, prin cercetarea împrejurărilor în care s-au petrecut faptele, ce au avut loc sub incidența Legii nr. 10/1972, care prevedea posibilitatea specifică și de bază singulară prin care se putea recupera prejudiciul adus unității de un salariat în exercițiul atribuțiilor de serviciu.
Ca o concluzie, s-a susținut că atâta timp, cât decizia a avut în vedere faptele petrecute sub imperiul vechii legi, singurul temei a luării unor măsuri de recuperare îl putea constitui numai legea valabilă la data producerii acestor fapte și acte.
Curtea Conturi, secția jurisdicțională, prin sentința decizia nr. 549, pronunțată la 26 septembrie 2003, a respins recursul jurisdicțional împotriva sentinței nr. 30 din 26 mai 2003, pronunțată de Colegiul jurisdicțional.
Pentru a decide astfel, secția jurisdicțională a reținut că sentința Colegiului jurisdicțional este legală și temeinică, deoarece la data emiterii deciziei de imputare, 6 martie 2003, vechiul Cod al muncii fusese abrogat, începând cu 1 martie 2003 și că procedura pe care unitatea intimată o avea de urmat, era aceea prevăzută de art. 270 alin. (1), fiind lipsit de relevanță că cercetarea administrativă s-a făcut sub vechea reglementare.
Numai în măsura în care se stabilea anumite excepții, de legiuitor, se putea aplica vechea reglementare.
împotriva acestei decizii a formulat recurs, intimata Administrația Națională a Drumurilor - Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, reiterând aceleași critici.
Recursul este nefondat.
Curtea, analizând actele dosarului, a constatat că decizia pronunțată de secția jurisdicțională a Curții de Conturi este legală și temeinică.
Critica referitoare la caracterul ultraactiv a Legii nr. 10/1972, este nefondată. Așa cum eronat s-a reținut, la data emiterii deciziei de imputare, 6 martie 2003, vechiul Cod al muncii fusese abrogat și conform art. 298 din noul cod, procedura pe care recurenta o avea de urmat, era aceea prevăzută de art. 270 alin. (1) din aceeași lege.
Astfel fiind, Curtea, în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., a respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7539/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 8000/2004. contencios → |
|---|
