ICCJ. Decizia nr. 8000/2004. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 15 februarie 1999, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, sub nr. 266, reclamanții W.I. și W.F. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Județean Brașov, P.S., P.G. și M.R., obligarea să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Brașov, ca o consecință a constatării nulității absolute a deciziei nr. 437 din 4 aprilie 1977, emisă în aplicarea Decretului nr. 223/1974, imobil compus din casă și curte, în suprafață de 400,35 mp, sub nr. topografe 4819/1/7/4/2/4.
S-a mai solicitat repunerea în situația anterioară a emiterii acestor decizii, în sensul constatării calității de proprietari, precum și evacuarea pârâților, pentru lipsa unui titlu.
în motivarea acțiunii s-a precizat că s-au adresat instanței de contencios administrativ, pentru că prin unul din capetele de cerere au solicitat să se constate nulitatea deciziei nr. 437 din 4 aprilie 1977, emisă de un organ administrativ.
De asemenea, au mai susținut că decizia nu le-a fost comunicată, pentru că față de prevederile Legii nr. 1/1967,art. 3, să-și exercite dreptul în termenul de 30 de zile.
Pârâtul Ministerul Finanțelor, pentru Statul Român, a formulat întâmpinare, invocând excepția necompetenței materiale, întrucât actul atacat este emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 29/1990, iar în ce privește competența teritorială au fost invocate prevederile art. 13 alin. (1) C. proc. civ.
Reclamanții și-au precizat acțiunea, în sensul că au solicitat evacuarea și a pârâților M.R., A.C., M.I., precum și a familiei A.
Prin încheierea din 24 iunie 1999, instanța a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale a Curții de Apel București, iar în ce privește capetele II pct. a și b, a disjuns cererea și a declinat competența de soluționare, în favoarea Tribunalului Brașov, conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. și art. 158 și 159 din același cod.
Prin sentința civilă nr. 1054 din 16 septembrie 1999, instanța a admis acțiunea reclamanților, astfel cum a fost precizată împotriva Statului Român, prin Ministerul Finanțelor, în parte și a respins excepțiile constatând nulitatea absolută a deciziei nr. 437 din 4 aprilie 1972, emisă în aplicarea Decretului nr. 223/1974, prin care s-a trecut în proprietatea statului, imobilul.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâtul Ministerul Finanțelor, în cadrul căruia a formulat cerere de intervenție M.R., iar prin decizia nr. 564 din 12 februarie 2001, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a fost admis recursul, a fost casată sentința civilă nr. 1054 din 16 septembrie 1999, cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță, pe un aspect formal, acela al citării Consiliului Județean Brașov, în contradictoriu cu care trebuia soluționată cauza.
în fond după casare, Curtea, prin sentința civilă nr. 945, pronunțată la 27 iunie 2001, a declinat competența de soluționare a cauzei, la Judecătoria Brașov, reținând că actul atacat, decizia nr. 437 a fost emisă în 1977, iar potrivit art. 19 din Legea nr. 29/1990, acesta excede controlului judecătoresc, în cauză fiind incidente prevederile art. 480 - 481 C. civ., raportat la Legea nr. 213/1998,art. 6 și 12.
Au mai fost avute în vedere, referitor la competența teritorială, prevederile art. 13 alin. (1) C. proc. civ.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, reclamanții W.I. și W.F., care au susținut în esență că Decretul nr. 223/1974 este un act administrativ emis de o autoritate publică centrală și care potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ., este dat în competența materială a curților de apel.
Recursul este nefondat.
Curtea, verificând actele dosarului, a constatat că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin care s-a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Brașov, este legală și temeinică.
Rezultă că potrivit art. 19 din Legea nr. 29/1990, actul atacat - decizia nr. 437/1977, emisă în aplicarea Decretului nr. 232/1977, excede controlului judecătoresc și că în cauză sunt incidente prevederile Codului civil, cu atât mai mult, cu cât reclamantul solicită să se constate calitatea de proprietari ai imobilului în discuție, precum și evacuarea pârâților.
în mod justificat, instanța de contencios administrativ a avut în vedere în acest sens, dispozițiile art. 12 din Legea nr. 213/1998,art. 13 alin. (1) C. proc. civ., astfel că recursul a fost respins potrivit art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8008/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 8013/2004. Contencios → |
|---|
