ICCJ. Decizia nr. 8130/2004. Contencios. împotriva deciziei Curţii de Conturi Secţia Jurisdicţională. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 8130/2004
Dosar nr. 4151/2003
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 37 din 27 martie 2002, Colegiul jurisdicţional al municipiului Bucureşti a admis în parte, actul de sesizare nr. 9305/46D/2001 al Procurorului financiar de pe lângă Camera de Conturi Judeţeană Dolj, şi în consecinţă:
A obligat pe pârâţii M.G. şi B.P., la plata în solidar, a sumei de 18.196.347 lei, reprezentând prejudiciu, plus daune la nivelul taxei de scont a Băncii Naţionale a României, la data pronunţării (34,2%), aplicată asupra sumei respective, după cum urmează:
- pentru suma de 1.754.491 lei, începând cu data de 1 martie 2000, până la achitarea integrală a prejudiciului;
- pentru suma de 2.701.831 lei, începând cu data de 1 aprilie 2000, până la achitarea integrală a prejudiciului;
- pentru suma de 5.554.263 lei, începând cu data de 1 iunie 2000, până la achitarea integrală a prejudiciului;
- pentru suma de 1.362.925 lei, începând cu data de 1 iulie 2000, până la achitarea integrală a prejudiciului;
- pentru suma de 6.882.807 lei, începând cu data de 1 august 2000, până la achitarea integrală a prejudiciului;
A obligat C.N. P.R. SA, la plata către bugetul local, a sumei de 38.208.798 lei, reprezentând taxă autorizare construcţii, plus 8.469.100 lei, majorări de întârziere, calculate până la data de 31 ianuarie 2001, ce vor fi calculate în continuare, până la achitarea integrală a debitului.
A respins ca netemeinic, capătul de cerere privind obligarea pârâtului P.G., la plata sumei de 715.959.188 lei, reprezentând prejudiciu.
A obligat pârâtul B.I., la plata către C.N. P.R. SA, a sumei de 21.598.749 lei reprezentând prejudiciu, plus daune, calculate la nivelul taxei de scont a Băncii Naţionale a României, la data pronunţării (34,2%), aplicată asupra sumei de 20.165.499 lei, începând cu data de 16 iunie 2000, până la data achitării integrale a prejudiciului de 20.165.499 lei şi asupra sumei de 1.433.250 lei, începând cu data de 4 aprilie 2001, până la achitarea integrală a prejudiciului de 1.433.250 lei.
A obligat pe pârâţii B.P. şi C.E., la plata în solidar către C.N. P.R. SA, a sumei de 7.366.636 lei, reprezentând prejudiciu, plus daune, calculate la nivelul taxei de scont a Băncii Naţionale a României, la data pronunţării (34,2%), aplicată asupra sumei de7.366.636 lei, începând cu data de 4 aprilie 2001, până la achitarea integrală a prejudiciului.
A obligat pe pârâţii C.N. P.R. SA, M.G., B.P., B.I. şi C.E., la plata a câte 200.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea statului.
S-au menţinut măsurile asigurătorii dispuse prin încheierea de şedinţă din 13 martie 2002, în sarcina pârâţilor M.G., B.P., B.I. şi C.E., până la concurenţa sumelor la care au fost obligaţi.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că:
1.Potrivit actului de sesizare nr. 9305/46D/2001 al Procurorului financiar de pe lângă Camera de Conturi Judeţeană Dolj şi procesului-verbal de constatare, întocmit de către organele de control ale Curţii de Conturi, a rezultat că s-a achitat nejustificat suma de 18.196.347 lei, antreprenorului SC T. SA Craiova, prin acceptarea la plată a situaţiilor de lucrări, fără verificarea preţurilor din facturile de aprovizionare.
Astfel, în situaţiile de lucrări, prezentate de către firma de construcţii, valoarea materialelor era înscrisă la preţuri mai mari decât cele din facturile de aprovizionare, acestea fiind majorate cu sume aferente cheltuielilor de transport, deşi în oferta negociată, aceste cheltuieli au un capitol distinct pentru aprovizionare.
2.Din conţinutul actului de sesizare a rezultat că nu au fost respectate prevederile Legii nr. 27/1994, în sensul că, deşi potrivit procesului-verbal de recepţie nr. 15806 din 25 august 2000, comisia de recepţie a certificat terminarea lucrărilor prevăzute în documentaţia de execuţie, la valoarea totală de 6.285.879.839 lei, C.N. P.R. SA nu a luat măsura regularizării taxei pentru construcţii.
Astfel, diferenţa de taxă în funcţie de valoarea reală a lucrărilor executate, este de 39.208.798 lei, iar pentru neachitarea la termen sunt datorate majorări de întârziere.
3.Referitor la capătul 3 de cerere, instanţa a constatat că în cursul anului 1995, s-a cumpărat, de la persoana fizică C.I., un teren în suprafaţă de 957,6 mp situat în Târgu Jiu, pentru care s-a plătit suma de 157.373.899 lei, valoare cu care, de altfel, a fost înscris şi în evidenţa contabilă.
Ulterior, în cursul anului 1999, având ca temei Hotărârea nr. 81 din 29 septembrie 1999, a Consiliului de Administraţie al C.N. P.R. SA, s-a efectuat un schimb de terenuri, conform contractului de schimb nr. 4328 din 13 octombrie 1999.
Organul de control, examinând documentele referitoare la acest schimb, având ca singur element de analiză, preţul unui metru pătrat în dolari SUA, a conchis că s-a produs un prejudiciu în sumă de 715.959.188 lei, stabilit ca diferenţă între valoarea terenului exprimată în dolari SUA, la data achiziţionării acestuia şi valoarea aceluiaşi teren, la data înstrăinării.
S-a efectuat o expertiză tehnică, având ca temei legal Metodologia elaborată în baza H.C. nr. 834/1991, actualizată, pentru evaluarea celor două terenuri intravilane care au făcut obiectul contractului de schimb, expertiză care a concluzionat că valoarea acestora la data semnării contractului, era următoarea:
- terenul din str. 22 Decembrie 1989 are o valoare de 914.853.704 lei;
- terenul din str. Tudor Vladimirescu, are o valoare de 858.888.000 lei.
Astfel, instanţa a constatat că diferenţa dintre valorile celor două terenuri, la data efectuării schimbului, a fost de 55.965.704 lei, şi având în vedere sulta primită de către C.N. P.R. SA, în sumă de 195.447.828 lei, nu a reţinut existenţa prejudiciului.
4.Pentru schimbul de teren, care a făcut obiectul capătului de cerere anterior, C.N. P.R. SA, nu a emis factură sau alt document fiscal, în sensul OG nr. 3/1992, republicată.
Procedându-se în acest mod, nu s-a virat la bugetul statului, la termenul scadent, T.V.A., în sumă de 69.724.122 lei, situaţie în care s-au calculat majorări de întârziere în sumă de 21.598.749 lei.
Răspunderea pentru neplata la termen a sumei de 69.724.122 lei, şi pentru care sunt datorate majorări de întârziere, revine pârâtului B.I., care în calitate de director financiar, avea atribuţii privind asigurarea şi urmărirea modului de întocmire, circulaţie şi păstrare a documentelor justificative care stau la baza înregistrărilor în evidenţe contabile.
5.În urma verificării documentelor de impunere, organele de control ale Curţii de Conturi au constatat că nu au fost declarate şi nici nu au fost impozitate toate clădirile şi construcţiile speciale prevăzute de lege şi evidenţiate în patrimoniul unităţii.
Instanţa a constatat că mijloacele fixe, de natura clădirilor şi construcţiilor speciale, cuprinse în Anexa nr. 19 şi 20 din actul de control, nu fac parte din categoria celor nesupuse impozitării, prevăzute de lege şi nici nu au fost scutite de la impozitare, prin hotărâri ale Consiliilor locale.
Pentru neplata la termen a diferenţei de impozit de 10.008.654 lei, s-au calculat majorări de întârziere în sumă de 7.366.636 lei, sume ce au fost virate la bugetul local, de către C.N. P.R. SA.
Întrucât prin plata majorărilor de întârziere s-a produs un prejudiciu în patrimoniul C.N. P.R. SA, instanţa a stabilit răspunderea civilă delictuală a pârâţilor B.P., care a întocmit declaraţiile de impunere şi C.E., şef serviciu contabilitate, care a semnat aceste declaraţii, întocmite fără respectarea dispoziţiilor legale.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs jurisdicţional, C.N. P.R. SA, B.I. şi C.E., solicitând modificarea în parte a sentinţei civile şi respingerea pct. nr. 1, 2, 4 şi 5 din actul de sesizare al Procurorului financiar.
Recurenta C.N. P.R. SA a susţinut că în ceea ce priveşte primul capăt de cerere, obligarea pârâţilor, la plata acestor sume este nejustificată.
Conform prevederilor art. 10.3 din Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 553/5367/1999, situaţiile de plată pentru construcţii montaj real executate, se actualizează prin înmulţirea dintre valoarea situaţiei de plată, cu preţurile din ofertă şi coeficientul de actualizare în lună.
Conform prevederilor aceluiaşi act normativ, M1 reprezintă valoarea materialelor din situaţia de lucrări din luna de decontare ale furnizorilor declaraţi în lista de resurse şi consumuri de ofertă.
M5 reprezintă valoarea corespunzătoare a aceleiaşi situaţii de lucrări, cu preţurile materialelor furnizorilor declaraţi la data întocmirii ofertei.
Chiar dacă în devizul ofertă erau incluse în stabilirea preţurilor, cheltuieli legate de transportul materialelor, aceste cheltuieli se refereau exclusiv la cheltuielile de transport suportate de către furnizor. Din moment ce furnizorul nu a livrat materialele direct la sediul persoanei juridice achizitoare, este normal ca antreprenorul să îşi recupereze cheltuielile efectuate cu transportul materialelor, de la sediul său, la sediul persoanei juridice achizitoare D.R.P. Craiova.
De asemenea, conform modelului nr. 28 din Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 553/1999, „Cheltuielile directe" - costurile transportului, ocupă o poziţie distinctă.
Conform art. 10.3 din Ordinul Ministerului Finanţelor, „urmărirea execuţiei de lucrări se face de către diriginţii de şantier".
În ceea ce priveşte obligaţia diriginţilor de şantier, referitoare la situaţiile de plată, aceasta este conform art. 10.2 alin. (5), următoarea:
„Diriginţii de şantier verifică situaţiile de plată privind corespondenţa dintre cantităţile confirmate în caietele de măsurători şi preţurile unitare ferme din devize".
Cu privire la obligarea C.N. P.R. SA, la plata sumei de 39.208.798 lei reprezentând diferenţa de taxă de autorizare construcţii, plus majorări de întârziere, recurenta a arătat că la data de 1 august 2000, lucrările de investiţii privind construirea sediului D.R.P. Craiova au fost preluate de I.P. Bucureşti, astfel încât obligarea C.N. P.R. SA la plata acestei sume, este nejustificată.
Cu privire la obligarea pârâtului B.I., la plata către C.N. P.R. SA, a sumei de 21.598.749 lei majorări de întârziere aferente neplăţii sumei de 69.724.122 lei, reprezentând T.V.A. aferent schimbului de terenuri perfectat în cursul lunii octombrie 1999, C.N. P.R. SA, deşi nu a facturat T.V.A., la momentul perfectării schimbului, a încasat ulterior de la persoana fizică - parte contractantă, suma de 69.724.122 lei reprezentând T.V.A., eventualul prejudiciu ce s-ar fi putut crea în patrimoniul C.N. P.R. SA, fiind, astfel, acoperit.
Achitarea cu întârziere a sumelor reprezentând T.V.A., a avut drept consecinţă, păstrarea sumelor respective de bani, în circuitul comercial al C.N. P.R. SA care prin rularea acestora, a obţinut beneficii într-un cuantum superior eventualului prejudiciu, motiv pentru care a solicitat să se constate că în cauza de faţă nu este întrunită condiţia producerii unei pagube, necesară atragerii răspunderii materiale a angajatului.
În ceea ce priveşte obligarea la plata de „daune" calculate la nivelul taxei de scont a Băncii Naţionale a României, la data pronunţării hotărârii judecătoreşti, a arătat că nu se datorează, pentru că în cauză există o răspundere materială.
În ceea ce priveşte obligarea pârâţilor B.P. şi C.E., la plata în solidar, a sumei de 7.366.660 lei, ca urmare a virării cu întârziere a sumelor reprezentând valoarea impozitului pe clădiri, s-a susţinut că achitarea cu întârziere a sumelor reprezentând impozit pe clădiri, a avut drept consecinţă, păstrarea sumelor respective de bani în circuitul comercial al C.N. P.R. SA. Prin rularea acestora a obţinut beneficii într-un cuantum superior eventualului prejudiciu, motiv pentru care s-a solicitat să se constate că în cauza de faţă nu este întrunită condiţia procedurii unei pagube, necesară atragerii răspunderii materiale a angajatului.
Cu privire la pct. 6 din actul de sesizare, s-a arătat că prejudiciul în sumă de 21.598.749 lei reprezentând majorări de întârziere, reţinute pentru nevirarea în totalitate, la termenul scadent, a T.V.A. aferent schimbului de terenuri intervenite în luna octombrie 1999, având în vedere calitatea de salariat pe care o deţinea la data săvârşirii pretinsei fapte ilicite, generatoare a prejudiciului, fapta săvârşită prin omisiune, trebuia angajată răspunderea materială, şi nu cea civilă delictuală.
Recurenta C.E. solicită casarea sentinţei şi exonerarea de răspundere, nefiind vinovată de producerea prejudiciului.
Consideră că în mod eronat s-a reţinut în sarcina sa, răspunderea civilă delictuală, motivat pe faptul că „a semnat declaraţiile de impunere, în calitate de şef Serviciu contabilitate, fără respectarea dispoziţiilor legale" şi a prejudiciat bugetul local, prin neimpozitarea construcţiilor speciale prevăzute de Legea nr. 28/1994.
Recurenta a arătat că în Legea nr. 27/1994 nu sunt cuprinse în baza de impozitare, „împrejurimile, canale, puţuri, stâlpi", şi nici modificarea ulterioară a Legii nr. 27/1994, nu specifică modul de impozitare al acestor construcţii, aceasta nefiind în concordanţă cu noua clasificare a mijloacelor fixe stabilită prin modificările ulterioare, respectiv HG nr. 964/1998, act normativ ce modifică Legea nr. 15/1994.
A susţinut că aceste construcţii nu trebuiau impozitate, fapt ce rezultă din OG nr. 36/2002, care reglementează tocmai aceste neconcordanţe între clasificarea mijloacelor fixe şi legea privind impozitele şi taxele locale.
Prin Decizia nr. 264/2003 a Curţii de Conturi, secţia jurisdicţională, au fost respinse ca nefondate, recursurile jurisdicţionale declarate de C.N. P.R. SA, B.I., şi C.E., împotriva sentinţei nr. 37/2002 a Colegiului jurisdicţional al municipiului Bucureşti, reţinându-se în esenţă că: preţul stabilit în contract. include şi cheltuielile de transport (pct. 1); răspunderea lui B.I. este civilă şi delictuală, şi nu materială, în baza contractului de muncă, iar restul recursului acestuia este lipsit de interes; în ce priveşte recursul jurisdicţional declarat de C.E., s-a reţinut că este nefondat, deoarece construcţiile speciale menţionate, trebuiau impozitate în baza OG nr. 36/2002 şi HG nr. 964/1998.
Împotriva deciziei nr. 264/2003 a Curţii de Conturi, secţia jurisdicţională, au declarat recurs C.N. P.R. SA, M.G., B.P., B.I. şi C.E. Acest recurs este semnat numai de C.N. P.R. SA, astfel încât se va constata nul în partea referitoare la celelalte părţi care nu l-au semnat, conform art. 3021 C. proc. civ.
B.I. şi C.E. au declarat şi recursuri separate.
Atât în recursul formulat de C.N. P.R. SA, cât şi în recursurile separate formulate de B.I. şi C.E., au fost reiterate aceleaşi motive din recursurile jurisdicţionale, motive mai sus expuse.
Verificând cauza în funcţie de motivarea recursurilor, Curtea constată că acestea nu sunt fondate.
Referitor la pct. 1 din sesizarea Procurorului financiar, se reţine că suma de 18.196.347 lei este datorată, deoarece au fost acceptate la plată, situaţii de lucrări prezentate de firma de construcţii, în care valoarea materialelor a fost majorată cu sume aferente cheltuielilor de transport, deşi aceste cheltuieli mai fuseseră o dată incluse în preţ.
Pentru pct. 2 din sesizare, suma de 39.208.798 lei reprezentând diferenţă taxă autorizare construcţii şi majorările de întârziere, este datorată, întrucât D.R.P. Craiova nu a regularizat şi nu a virat la bugetul local, taxa pentru autorizaţia de construire nr. 70 din 15 noiembrie 1999, pentru sediul Oficiului Poştal Băileşti, ale cărei lucrări au fost recepţionate cu procesul-verbal nr. 15806 din 25 august 2000.
Este real faptul că prin hotărârile nr. 25 şi nr. 28 din 1 noiembrie 2000 ale C.N. P.R. SA a fost aprobată desfiinţarea D.R.P. Craiova şi transformarea acesteia în mai multe centre şi zone fără personalitate juridică, însă C.N. P.R. SA rămâne răspunzătoare de neefectuarea regularizării taxei, aceasta având calitatea de beneficiară a lucrării.
Pentru pct. 4 din sesizare se constată că în ce priveşte schimbul de terenuri expus la pct. 3 din cerere, C.N. P.R. SA nu a virat la termen, T.V.A. în sumă de 69.724.122 lei, fiind datorate majorări de întârziere de 21.598.749 lei. B.I., în calitate de director financiar, avea atribuţii privind asigurarea şi urmărirea modului de întocmire, circulaţie şi păstrare a documentelor justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate.
Nu pot fi primite apărările recurenţilor C.N. P.R. SA şi B.I., în sensul că achitarea cu întârziere a T.V.A. a avut drept consecinţă, păstrarea în circuitul comercial al C.N. P.R. SA, a sumei de bani încasată de la persoana fizică, parte contractantă a schimbului de terenuri, şi ca urmare, s-au obţinut beneficii pentru C.N. P.R. SA. Suma neachitată la termen cu titlul de T.V.A., a determinat plata majorărilor de întârziere, acestea reprezentând un prejudiciu în patrimoniul C.N. P.R. SA.
Răspunderea numiţilor B.I. şi C.E. (pct. 4 şi 5 din sesizare) este o răspundere civilă delictuală, şi nu o răspundere materială. Temeiul juridic îl reprezintă dispoziţiile speciale ale Legii nr. 94/1992, care instituie răspunderea civilă delictuală pentru pagubele cauzate de administratorii, gestionarii, contabilii şi celelalte persoane supuse jurisdicţiei Curţii de Conturi sau care au participat cu aceştia, la producerea unei daune.
În ce priveşte pe recurenta C.E., şef serviciu contabilitate, se reţine că aceasta a semnat declaraţiile de impunere, în care nu au fost incluse construcţiile speciale menţionate în Anexele nr. 19 şi 20 la procesul-verbal de constatare din 20 martie 2001, încheiat de D.C.F. Dolj din cadrul Curţii de Conturi (pct. 5 din sesizare).
Mijloacele fixe, de natura clădirilor şi construcţiilor speciale menţionate în Anexele nr. 19 şi 20 ale actului de control, nu fac parte din categoria celor care nu se impozitează în conformitate cu art. 8 din Legea nr. 27/1994, modificată prin OG nr. 62/1998 (nu se regăsesc în Anexa nr. 2 la OG nr. 62/1998).
Pentru considerentele expuse, recursurile declarate de C.N. P.R. SA, B.I. şi C.E. vor fi respinse ca nefondate, iar recursul declarat de M.G. şi B.P. va fi constatat nul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de C.N. P.R. SA Bucureşti, B.I. şi C.E. împotriva deciziei nr. 264 din 14 aprilie 2003 a Curţii de Conturi a României, secţia jurisdicţională.
Constată nul, recursul declarat împotriva aceleiaşi decizii, de B.P. şi M.G.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8127/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 8452/2004. Contencios. Anulare decizie... → |
|---|
