ICCJ. Decizia nr. 8096/2004. Contencios. Anulare decizii C.N.S.A. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 8096/2004

Dosar nr. 3854/2004

Şedinţa publică din 9 noiembrie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 36 din 3 septembrie 2003, Colegiul C.N.S.A.S. a stabilit că A.O., cu datele personale indicate în dispozitivul deciziei, a desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt ele definite prin art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 187/1999, privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, ca poliţie politică.

Pe cale de consecinţă, s-a făcut aplicarea prevederilor art. 17 alin. (2) din aceeaşi lege.

C.N.S.A.S., prin Decizia nr. 108 din 10 octombrie 2003, a hotărât respingerea, ca neîntemeiată, a contestaţiei formulată de A.O., sub nr. P 1507/03 din 6 octombrie 2003.

Împotriva acestei din urmă decizii, cel în cauză a formulat acţiune în justiţie, invocând nelegalitatea şi netemeinicia măsurilor dispuse de autoritatea publică pârâtă.

Curtea de Apel Iaşi, în complet format dintr-un singur judecător, prin sentinţa nr. 17/CA a respins ca neîntemeiată, acţiunea.

În esenţă, instanţa a motivat că „în dosarele studiate s-au regăsit probe justificative privind activitatea de poliţie politică a reclamantului, în calitate de ofiţer de securitate".

Hotărârea a fost atacată cu recurs, de reclamantul A.O.

În cadrul unei prime critici, recurentul a susţinut că sentinţa este lovită de nulitate, deoarece nu a fost pronunţată de instanţa competentă, în compunerea prevăzută de art. 16 al Legii nr. 187/1999 şi cu participarea procurorului.

Critica este întemeiată.

Potrivit art. 16 din Legea nr. 187/1999, împotriva comunicării eliberate conform art. 15 alin. (4), solicitantul sau persoana cu privire la care s-a cerut verificarea, se poate adresa Colegiului Consiliului, printr-o contestaţie, în termen de 15 zile de la data primirii comunicării. Colegiul Consiliului reexaminează documentaţia care a stat la baza comunicării şi în termen de 30 de zile de la data depunerii contestaţiei, adoptă o decizie care se comunică în termen de 10 zile, atât solicitantului, cât şi persoanei cu privire la care s-au efectuat verificări, indiferent de autorul contestaţiei. Decizia Colegiului Consiliului poate fi atacată în termen de 30 de zile de la data comunicării, la curtea de apel, secţia civilă, în raza căreia îşi are domiciliul contestatorul.

În conformitate cu prevederile înscrise în alineatul următor al articolului, curtea de apel judecă în şedinţă secretă, în complet de 3 judecători, iar participarea procurorului este obligatorie.

Rezultă, aşadar, că prin lege specială s-a instituit o altă procedură judiciară pentru desfiinţarea sau modificarea deciziilor emise de C.N.S.A.S., decât aceea care este aplicabilă actelor administrative de autoritate.

Existenţa acestei proceduri derogatorii de la dreptul comun pe care îl constituie Legea nr. 29/1990, în materia actelor administrative de autoritate, obligă persoana vătămată să se adreseze instanţei de judecată competente, iar nu celei de contencios administrativ.

De aceea, ţinând seama de obiectul acţiunii şi reglementarea instituită prin Legea nr. 187/1999, se constată că, competenţa materială pentru soluţionarea prezentei cauze, aparţine secţiei civile a curţii de apel, în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul, iar nu instanţelor de contencios administrativ, cum greşit s-a considerat.

Ignorând normele juridice precitate şi soluţionând cererea, ca o acţiune în contencios administrativ, cu nesocotirea dispoziţiilor procedurale privitoare la propria competenţă, curtea de apel a pronunţat hotărâre lovită de nulitate.

În consecinţă, urmează a se admite recursul şi a fi casată sentinţa, cu trimiterea cauzei, spre competentă soluţionare, la Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, în compunerea prevăzută de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/1999.

Văzând şi dispoziţiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 29/1990, art. 304 pct. 5 şi art. 313 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de A.O. împotriva sentinţei nr. 17/CA din 29 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Iaşi.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, în compunerea prevăzută de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/1999.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 8096/2004. Contencios. Anulare decizii C.N.S.A. Recurs