ICCJ. Decizia nr. 8452/2004. Contencios. Anulare decizie D.G.F.P. Arad. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 8452/2004

Dosar nr. 7902/2004

Şedinţa publică din 23 noiembrie 2004

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la data de 30 ianuarie 2004, reclamantul M.O. a chemat în judecată Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, solicitând anularea deciziei nr. 66 din 23 noiembrie 2003 şi menţinerea sa pe funcţia deţinută anterior, de comisar superior clasa I, la Garda Financiară Arad.

În motivarea cererii, reclamantul a învederat că, fără consimţământul său, pârâta i-a modificat unilateral contractul de muncă, transferându-l din funcţia de comisar, în cea de consilier superior clasa I, la Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Arad.

La data de 12 februarie 2004, pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie a Gărzii Financiare -Comisariatul General, solicitând ca, în cazul în care va fi admisă acţiunea, această instituţie să fie obligată să îl reîncadreze pe reclamant, în funcţia de comisar.

În motivarea cererii de chemare în garanţie, pârâta a arătat că Decizia contestată a fost emisă în urma comunicării de către Ministerul Finanţelor Publice, a unei adrese, prin care a fost transmisă lista persoanelor care vor trece în cadrul structurii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Arad, ca efect al preluării personalului de la fostele secţii teritoriale ale Gărzii Financiare, potrivit OUG nr. 91/2003.

Ulterior, reclamantul şi-a precizat acţiunea, înţelegând să cheme în judecată, în calitate de pârât, şi Autoritatea Naţională de Control - Garda Financiară - Comisariatul General, pentru a fi obligată la reîncadrarea pe funcţia deţinută anterior.

Prin sentinţa civilă nr. 355 din 8 iulie 2004, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea precizată, a dispus anularea deciziei atacate şi obligarea Autorităţii Naţionale de Control - Garda Financiară - Comisariatul General, să-l reîncadreze pe reclamant, în funcţia deţinută anterior, comisar superior clasa I, la Garda Financiară Arad.

Instanţa a respins prin aceeaşi hotărâre, cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că Decizia contestată a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 79 pct. 2 din Legea nr. 188/1999, care prevăd că mutarea definitivă în cadrul altui compartiment, se aprobă de către conducătorul autorităţii publice, cu acordul scris al funcţionarului public.

Or, în cauză, reclamantul a fost mutat la un alt loc de muncă, fără a i se cere consimţământul, deşi legea impune în mod expres acest lucru.

Instanţa a făcut referire şi la protocolul încheiat între Ministerul Finanţelor Publice şi Autoritatea Naţională de Control, în care se consemnează obligativitatea semnăturii fiecărui funcţionar, prin care acesta îşi exprimă acordul în vederea efectuării transferului.

Împotriva sentinţei au declarat recurs, pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad şi Autoritatea Naţională de Control - Garda Financiară - Comisariatul General, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Astfel, prima pârâtă a invocat prevederile OUG nr. 91/2003, privind organizarea Gărzii Financiare, în baza căreia şi a protocolului nr. 615639/2003, reclamantul a fost trecut în structura Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Arad, cu păstrarea gradului profesional şi a drepturilor salariale.

Decizia de mutare a reclamantului a mai arătat pârâta, este în concordanţă cu dispoziţiile legale în vigoare, chiar dacă nu se specifică dacă este vorba despre o mutare definitivă sau temporară.

De altfel, reclamantul, dacă nu acceptă mutarea definitivă, are posibilitatea, la expirarea celor 6 luni de la data deciziei, să înceteze raporturile de serviciu, în condiţiile art. 90 din Legea nr. 188/1999.

În recursul celui de-al doilea pârât, se invocă lipsa calităţii procesuale pasive, în raport cu considerentul că Decizia contestată este un act administrativ emis de o altă instituţie publică.

Pârâtul a mai arătat că revine Ministerului Finanţelor Publice, întreaga responsabilitate a încadrării pe funcţii a personalului preluat în baza OUG nr. 91/2003, neputându-se imputa Gărzii Financiare, nerespectarea condiţiilor stabilite de art. 79 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, la emiterea deciziei contestate.

În baza protocolului încheiat între cele două instituţii, s-au întocmit listele cu personalul Gărzii Financiare, care a fost preluat prin transfer, în interesul serviciului, de la Ministerul Finanţelor Publice, reclamantul rămânând la Administraţia Finanţelor Publice Arad, unde a fost reconfirmat în funcţia de funcţionar public.

Examinând cauza, în raport cu motivele invocate şi având în vedere şi prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că ambele recursuri sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.

Din actele dosarului rezultă că reclamantul a funcţionat în calitate de comisar superior clasa I, la Garda Financiară Arad, din anul 1994, devenind funcţionar public la 31 iulie 2000.

În urma intrării în vigoare a OUG nr. 91/2003, privind reorganizarea Gărzii Financiare, în subordinea Autorităţii Naţionale de Control, reclamantul a făcut parte dintre cele 400 persoane rămase la Ministerul Finanţelor Publice, fiind mutat într-una din unităţile teritoriale, respectiv la Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Arad, în baza Protocolului încheiat la 22 ianuarie 2004.

Astfel cum a reţinut în mod corect instanţa de fond, la mutarea reclamantului în cadrul altui compartiment din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, nu au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, respectiv prevederile art. 85, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 161/2003.

Întrucât mutarea reclamantului la Administraţia Finanţelor Publice Arad, a depăşit perioada de 6 luni, ea constituie o măsură definitivă, pentru care, potrivit art. 85 alin. (2) din lege, era necesar acordul scris al funcţionarului public.

În speţă, a lipsit consimţământul reclamantului, la data trecerii sale de la Garda Financiară Arad, la Administraţia Finanţelor Publice Arad, astfel încât în mod corect s-a dispus anularea actului administrativ contestat.

În mod întemeiat s-a dispus de către instanţa de fond, şi reintegrarea reclamantului în funcţia publică deţinută anterior, respectiv aceea de comisar superior clasa I, la Garda Financiară Arad, structură existentă şi în prezent, dar trecută din subordinea Ministerului Finanţelor Publice, în cea a Autorităţii Naţionale de Control.

În raport cu această împrejurare şi având în vedere şi faptul că, deşi şi în protocolul încheiat între cele două autorităţi publice, se prevede acordul funcţionarilor publici rămaşila Ministerul Finanţelor Publice, la întocmirea listei personalului neselectat, nu s-a făcut dovada consimţământului reclamantului, criticile formulate de cel de-al doilea pârât privind lipsa calităţii sale procesuale şi inexistenţa responsabilităţii sale, sunt neîntemeiate.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Arad şi de Garda Financiară - Comisariatul General, împotriva sentinţei civile nr. 355/PI din 8 iulie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondate.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 8452/2004. Contencios. Anulare decizie D.G.F.P. Arad. Recurs