ICCJ. Decizia nr. 8375/2004. Contencios

Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 4 august 2003, reclamantul V.A. a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Mureș, să se dispună anularea hotărârii nr. 5070 din 12 iunie 2003, ca fiind nelegală și netemeinică, în raport cu prevederile Legii nr. 309/2002.

Motivându-și cererea, reclamantul a arătat că prin hotărârea sus-amintită, i s-a refuzat recunoașterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 10 iunie 1951 - 14 decembrie 1951; 25 aprilie 1952 - 7 aprilie 1953 și 7 aprilie 1953 - 20 octombrie 1954, în care a efectuat stagiul militar, în unități militare de construcții.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 340 din 22 septembrie 2003, a admis cererea reclamantului, a anulat hotărârea nr. 5070 din 12 iunie 2003 și a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să se recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, pe perioada 10 iunie 1951 - 14 decembrie 1951; 25 aprilie 1952 - 7 aprilie 1953 și 7 aprilie 1953 - 20 octombrie 1954 și să i se acorde drepturile conferite de această lege, începând cu 20 august 2002.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a dovedit cu înscrisurile făcute de M.F.A., prin fostul Comisariat militar al raionului Sângeorgiu de Pădure, în livretul militar Cj nr. 049193, că a satisfăcut stagiul militar la U.M. 03220 Construcții Someșeni, U.M. 0320 Construcții canal și U.M. 03908 București.

împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Mureș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut, în esență, că recurentul nu întrunește condițiile cerute de Legea nr. 309/2002, pentru acordarea drepturilor, și anume: stagiul militar să fi fost satisfăcut în perioada 1950 - 1961, iar unitățile să fi aparținut Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Recursul este nefondat.

Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, privind recunoașterea și acordarea unor drepturi, persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, beneficiază de prevederile acestei legi, cetățeanul român care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă în perioada 1950 - 1961.

în speță, din livretul militar al reclamantului rezultă că acesta a lucrat în timpul stagiului militar la construcții canal) U.M. 0320 - Construcții Someșeni, U.M. 0320 - Construcții canal.

Or, câtă vreme este dovedită împrejurarea că reclamantul a prestat muncă în timpul stagiului militar în detașamente U.M., organizate în acest scop, nu există nici un temei de a-l excepta de la recunoașterea drepturilor sale.

Faptul că se contestă de către recurentă, apartenența detașamentelor la Direcția Generală a Serviciului Muncii, invocându-se fie tutela Ministerului Forțelor Armate, fie cea a Ministerului de Construcții, nu prezintă importanță în soluționarea cauzei, deoarece s-ar ajunge la nesocotirea scopului reparator al legii, și anume, acela de a recompensa persoanele care au fost obligate să presteze o muncă ordonată de regimul acelei epoci, pe anumite criterii, în perioada în care reclamantul trebuia să efectueze stagiul militar.

în consecință, recursul a fost respins ca nefondat.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 8375/2004. Contencios