ICCJ. Decizia nr. 8599/2004. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.8599/2004
Dosar nr. 1575/2004
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 17 decembrie 2002, SC D. SA Craiova a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, să se dispună anularea deciziei nr. 549 din 28 noiembrie 2002, emisă de primul pârât, precum şi a măsurilor luate prin nota de constatare nr. 5340 din 29 octombrie 2002, încheiată de un şef de serviciu în cadrul Direcţiei Controlului Fiscal Dolj, ca nelegale.
Pe cale de consecinţă, a cerut exonerarea sa de obligaţia de virare la bugetul de stat, a sumei de 13.352.747.700 lei, reprezentând:
- 5.124.343.700 lei, majorări de întârziere calculate pe perioada 20 iulie 2000 - 28 octombrie 2002;
- 7.014.649.500 lei, majorări de întârziere aferente perioadei 18 ianuarie 1999 - 20 iulie 2000;
- 313.755.000 lei, penalităţi de întârziere.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că se află în procedura de reorganizare judiciară, conform sentinţei nr. 12 din 30 aprilie 1999 şi prin sentinţa nr. 52/1999, a fost numit lichidatorul judiciar, în persoana lui C.N.
A precizat că în opinia sa, după data declanşării procedurii de reorganizare judiciară, majorările şi penalităţile menţionate în actul de control financiar contestat, nu mai erau datorate.
În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 37 din Legea nr. 64/1995, privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată.
Prin sentinţa civilă nr. 758 din 22 septembrie 2003, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea şi a menţinut actele administrative supuse controlului jurisdicţional, pentru sumele de 2.058.435.000 lei, reprezentând majorări de întârziere calculate până la data de 13 ianuarie 1999 şi 4.827.000.000 lei, reprezentând credit restant.
Instanţa a reţinut că o atare soluţie se impune în raport cu reglementarea instituită în materie, de Legea nr. 64/1995, conform căreia după data deschiderii falimentului nu se mai pot calcula dobânzi, penalităţi sau majorări. Că, în speţă, penalitatea prevăzută în contractele de împrumut încheiate de reclamant, cu A.P.A.P.S., au caracterul unei dobânzi şi, de altfel, legiuitorul nu a făcut distincţie între creanţele statului şi cele ale altor creditori, în acest sens noţiunea de cheltuială fiind cuprinzătoare şi incluzând în sfera sa, majorările şi penalităţile de întârziere.
În sprijinul soluţiei au mai fost invocate constatările expertului contabil M.N., consemnate în raportul de expertiză anexat în dosar.
Împotriva sentinţei au declarat recurs, reclamanta SC D. SA Craiova, prin lichidatorul judiciar şi pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj.
La termenul fixat pentru judecarea recursului, reprezentantul legal al societăţii comerciale recurente a declarat că nu înţelege să depună taxa judiciară de timbru, în valoare de 17.000 lei.
Ţinând seama de această declaraţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va face aplicaţiunea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, republicată şi a art. 9 alin. (2) din OG nr. 32/1995, dispunând anularea recursului reclamantei, ca netimbrat.
În cadrul recursului său, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj a susţinut că sentinţa atacată este nelegală, deoarece se fundamentează pe o interpretare eronată a normelor legale, respectiv a art. 37 din Legea nr. 37/1995, privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului.
Că în realitate, aceste dispoziţii nu se referă şi la majorările de întârziere, situaţie în care, acţiunea introdusă de reclamantă, trebuia respinsă ca neîntemeiată.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 37 din Legea nr. 64/1995, republicată, nici o dobândă ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanţelor sau părţilor negarantate din creanţele garantate, de la data deschiderii procedurii falimentului.
Aplicaţiunea acestui text legal a fost corect făcută de prima instanţă. Astfel, s-a reţinut în legătură cu sumele de bani datorate A.P.A.P.S., în baza contractelor încheiate cu F.P.S., că în sfera de aplicare a art. 37 intră dobânzile, penalităţile şi majorările de întârziere, supuse aceluiaşi regim, ca şi cel al daunelor moratorii, pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor bugetare.
Cu alte cuvinte, majorările de întârziere nu pot fi considerate garanţii ale obligaţiilor ce se execută, astfel că ele nu adaugă nimic la dreptul de gaj general, de care beneficiază creditorul, asupra patrimoniului debitorului.
Majorările şi penalităţile de întârziere intră în noţiunea „alte cheltuieli", iar raţiunea reglementării legale precitate izvorăşte din finalitatea procedurii, care vizează stingerea pasivului şi îndestularea proporţională a creditorilor.
De aceea, adăugarea altor sume de bani, după data deschiderii procedurii falimentului, ar nesocoti această finalitate şi ar prejudicia grav pe unii contribuabili.
Recurenta s-a referit la dispoziţiile OG nr. 11/1996 şi la cele ale Legii nr. 72/1996, dar care nu sunt incidente în cauză. Este vorba despre norme juridice care alcătuiesc dreptul comun în materia executării creanţelor bugetare.
Dar, aşa cum s-a arătat mai sus, reclamanta SC D. SA Craiova nu a contestat niciodată sumele de bani datorate A.P.A.P.S., că şi-a exprimat dezacordul, cu măsura de calculare a unor majorări şi penalităţi de întârziere, după data deschiderii falimentului.
Având în vedere aceste considerente şi inexistenţa unor motive de casare, de ordine publică, care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., urmează a se respinge recursul declarat de pârâtă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de SC D. SA Craiova, prin lichidator C.N., împotriva sentinţei civile nr. 758 din 22 septembrie 2003 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, ca netimbrat şi respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8596/2004. Contencios. Anulare parţială H.G.... | ICCJ. Decizia nr. 8602/2004. Contencios. Refuz plată sume... → |
|---|
