ICCJ. Decizia nr. 8602/2004. Contencios. Refuz plată sume reţinute cu titlu de impozit. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 8602/2004
Dosar nr. 1792/2004
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 21 mai 2003, prin declinare de competenţă, de la Curtea de Apel Oradea, reclamantul S.M. a chemat în judecată Ministerul Administraţiei şi Internelor, solicitând obligarea acestuia, la plata sumei de 12.586.680 lei, cu titlu de impozit, în baza Legii nr. 56/1992 şi a sumei de 54.219.130, reţinută cu titlu de impozit, în baza Legii nr. 138/1999, precum şi dobânzile legale.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că urmare a trecerii în rezervă din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor, la 1 aprilie 2000, avea dreptul, conform Legii nr. 56/1992, art. 80, la un ajutor neimpozabil reprezentând de 12 ori solda din ultima lună de activitate, pe care, însă, nu l-a primit integral, fiindu-i impozitat.
De asemenea, a mai menţionat că nu a primit integral nici ajutorul neimpozabil prevăzut de art. 31 din Legea nr. 138/1999, constând în echipamentul a 20 de solde, şi acesta fiind impozitat.
Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa civilă nr. 561 din 8 decembrie 2003, a respins acţiunea reclamantului.
Pentru a pronunţa o atare soluţie, instanţa de fond a reţinut că, referitor la ajutorul acordat în baza Legii nr. 56/1992, acesta s-a calculat în raport cu solda lunară netă, conform art. 6 lit. f) din OG nr. 73/1999, act normativ aflat în vigoare la data pensionării reclamantului; în ceea ce priveşte ajutorul acordat în baza Legii nr. 138/1999, ajutorul plătit a fost impozitat cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare după 1 ianuarie 2000, privind impozitul pe venit.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamantul, cu motivarea că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că ajutoarele ce i-au fost acordate, s-au impozitat potrivit dispoziţiilor legale, atâta vreme, cât prevederile art. 5 lit. a) din OG nr. 73/1999, exclud de la impozitare, ajutoarele cu destinaţie specială acordate din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele locale şi din alte venituri publice.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Reclamantul a fost trecut în rezervă, la 1 aprilie 2000, iar modalitatea de calcul a sumelor şi baza de referinţă pentru sumele acordate cu titlu de ajutor, s-au stabilit în funcţie de legea în vigoare la momentul plăţii sumelor.
Astfel, din ajutorul încasat conform Legii nr. 138/1999, s-a reţinut impozitul aferent, diferenţa fiind achitată recurentului, după trecerea în rezervă.
La data respectivă, era în vigoare OG nr. 73/1999, care prevede că se aplică veniturilor realizate de la 1 ianuarie 2000, iar în art. 86, dispune că la intrării sale în vigoare, se abrogă orice dispoziţie contrară.
Ordonanţa instituie impozitarea plăţilor compensatorii şi a ajutoarelor acordate, având la bază veniturile brute [art. 86, coroborat cu art. 6 lit. f) din OG nr. 73/1999, pe baza interpretării per a contrario] şi menţionează în mod expres la art. 6 lit. f), că sunt scutite de impozitele pe venit, numai plăţile compensatorii şi ajutoarele stabilite în raport cu solda lunară netă acordată cadrelor militare la trecerea în rezervă.
Referitor la ajutorul de care a beneficiat recurentul, în conformitate cu Legea nr. 56/1992, se constată că şi acesta a fost corect calculat, luându-se ca bază, solda lunară netă.
Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.M. împotriva sentinţei civile nr. 561 din 8 decembrie 2003 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 8599/2004. Contencios. Anulare act control... | ICCJ. Decizia nr. 8603/2004. Contencios. Refuz plată sume... → |
---|