ICCJ. Decizia nr. 8603/2004. Contencios. Refuz plată sume reţinute cu titlu de impozit. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 8603/2004
Dosar nr. 1793/2004
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la data de 26 septembrie 2002, P.I. a chemat în judecată Ministerul de Interne, pentru a fi obligat să-i plătească suma de 15.295.800 lei, cu titlu de impozit reţinut în baza Legii nr. 56/1992 şi a sumei de 19.314.820 lei, reprezentând impozit reţinut în baza Legii nr. 138/1999.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că la data de 1 aprilie 2000 a fost trecut în rezervă şi trebuia să primească un ajutor neimpozabil, egal cu de 12 ori solda integrală din ultima lună de activitate, conform Legii nr. 56/1992, precum şi un alt ajutor neimpozabil, în raport cu solda lunară brută avută în luna schimbării poziţiei de activitate, egal cu 15 solde, conform Legii nr. 138/1999, dar sumele de bani cuvenite au fost impozitate.
Ulterior, reclamantul şi-a precizat acţiunea, arătând că în cauză au calitatea de pârâţi, Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor.
De asemenea, a renunţat la judecata acţiunii în ceea ce priveşte Ministerul de Interne şi Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor.
Prin sentinţa civilă nr. 563/CA din 8 decembrie 2003, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea, reţinând în esenţă, că ajutorul acordat reclamantului, în baza Legii nr. 56/1992, a fost calculat corect, în funcţie de solda lunară netă, fără reţinerea impozitului, iar ajutorul acordat în baza Legii nr. 138/1999, a fost calculat cu respectarea prevederilor OG nr. 73/1999, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2000.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamantul P.I.
Recurentul a susţinut că în mod greşit prima instanţă a respins acţiunea, deoarece în realitate, ajutoarele acordate la trecerea în rezervă, nu trebuiau impozitate.
Că, dispoziţiile art. 80 alin. (4) din Legea nr. 56/1992, se referă la solda integrală, iar cele cuprinse în art. 31 alin. (1) ale Legii nr. 138/1999, la ajutorul neimpozabil, în raport cu solda lunară brută.
A precizat, totodată, că în opinia sa, sumele de bani primite după trecerea în rezervă, nu pot fi asimilate drepturilor salariale primite în perioada în care a activat în cadrul forţelor armate.
Recursul este nefondat.
Din probele cu acte administrate în cauză, rezultă că reclamantul P.I. a fost trecut în rezervă, începând cu data de 1 aprilie 2000, când s-a dispus să i se acorde ajutorul prevăzut de normele Legii nr. 56/ 1992 şi ale Legii nr. 138/1999.
La calcularea ajutorului achitat în baza art. 84 din Legea nr. 56/1992, s-a avut în vedere venitul net şi nu a fost reţinut impozit, conform art. 6 lit. f) din OG nr. 73/1999.
Cât priveşte ajutorul acordat în temeiul art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, calculul acestuia s-a făcut prin reţinerea impozitului din solda brută, deoarece art. 6 lit. f) din OG nr. 73/1999, în vigoare de la 1 ianuarie 2000, se referă la solda lunară netă.
Totodată, prin art. 86 alin. ultim din acelaşi act normativ, au fost abrogate orice dispoziţii contrare.
Rezultă, aşadar, că ajutorul acordat reclamantului P.I., după trecerea în rezervă, a fost calculat în mod corect, cu respectarea prevederilor legale mai sus menţionate.
Apărarea acestuia, în sensul că ajutorul primit nu ar reprezenta un venit salarial, supus impozitării, nu poate fi primită.
Sumele de bani acordate cu titlu de ajutor la trecerea sa în rezervă, au fost plătite în considerarea activităţii desfăşurată şi remunerată, ca efect al asimilării soldei, cu venitul de natură salarială.
De altfel, prin art. 23 lit. b) din OG nr. 73/1999, s-a prevăzut în mod expres, că toate drepturile acordate cadrelor militare, sunt asimilate salariilor.
Ţinând seama de considerentele expuse în cele ce preced şi de inexistenţa unor motive de casare, de ordine publică, care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., urmează a se respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.I. împotriva sentinţei civile nr. 563 din 8 decembrie 2003 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8602/2004. Contencios. Refuz plată sume... | ICCJ. Decizia nr. 8606/2004. Contencios → |
|---|
