ICCJ. Decizia nr. 8707/2004. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, cetățeanul iordanian M.S. a formulat contestație împotriva adresei prin care i-a fost respinsă cererea de stabilire a domiciliului în România, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a intrat în România, legal, în anul 1992, având soția cetățeană română și trei copii născuți din căsătoria cu aceasta și are o afacere comercială și apartament proprietatea sa în România.
Prin sentința civilă nr. 3 din 20 ianuarie 2004, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea și a anulat decizia Ministerului Administrației și Internelor, de respingere a cererii de stabilire a domiciliului în România, formulată de contestator și comunicată acestuia, la 24 ianuarie 2003, cu adresa Serviciului de Evidență Informatizată a Persoanei Bacău nr. 1489016/2003.
A admis cererea de stabilire a domiciliului în România, formulată de contestator și a aprobat ca solicitantul să-și stabilească domiciliul în România, la adresa ultimei reședințe declarate.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că existența sa ca rezident căsătorit cu o cetățeană română și ca persoană desfășurând o activitate comercială, care nu s-a dovedit ilicită, îl îndreptățesc să solicite stabilirea domiciliului.
împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs, Ministerul Administrației și Internelor, motivând, în esență, că reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de lege.
Recursul este întemeiat.
Art. 39 alin. (5) din H.G. nr. 476/2001, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 123/2001 privind regimul străinilor în România, prevede că "respingerea cererii de stabilire a domiciliului în România, poate fi contestată de străin, pe calea contenciosului administrativ". Rezultă de aici, că o acțiune în contencios administrativ poate fi formulată, numai cu respectarea cerințelor prevăzute de Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ.
Intimatul-reclamant avea obligația ca în termen de 30 de zile de la comunicarea răspunsului autorității administrative, să se adreseze acesteia, pentru anularea actului emis. Termenul de 30 de zile, prevăzut de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, este un termen de prescripție, depășirea lui având ca efect, pierderea dreptului subiectiv de a cere anularea actului administrativ sau obligarea la eliberarea lui în instanță.
în speță, nu s-a făcut dovada existenței unei situații de natura celor prevăzute de art. 103 C. proc. civ., deci reclamantul nu mai avea dreptul de a introduce recursul administrativ și implicit, nici acțiunea în justiție, care este condiționată de procedura administrativă prealabilă.
Având în vedere considerentele prezentate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză, a fost admis, cu consecința casării sentinței atacate și în fond, respingerii acțiunii, ca inadmisibilă, pentru lipsa plângerii prealabile.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8699/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 8703/2004. Contencios → |
|---|
