ICCJ. Decizia nr. 8714/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 8714/2004
Dosar nr. 5720/2004
Şedinţa publică din 3 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, sub nr. 52/2004, reclamanta R.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 19 din 17 decembrie 2003 a Casei Judeţene de Pensii Brăila şi acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2002.
Prin sentinţa civilă nr. 43/F din 24 februarie 2004, Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta R.V., cu motivarea că nu rezultă dovada persecuţiei etnice, din situaţia de fapt şi din actele dosarului.
Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat recurs, R.V., motivând, în esenţă, că s-a născut în refugiu şi că a fost luată de bunici, în Bucovina, pentru a putea trăi într-un mediu adecvat, comparativ cu cel din Bărăgan.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului se constată că recursul este nefondat, sentinţa instanţei de fond fiind legală şi temeinică.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile acordate prin acest act normativ, cetăţenii români, care în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, au fost strămutaţi în altă localitate, decât cea de domiciliu, din motive etnice.
Prin actele dosarului rezultă că modificarea temporară a domiciliului reclamantei, între localităţi aflate în perimetrul României, din perioada respectivă, nu a avut nici o legătură cu persecuţii de natură etnică la care se referă legea, ci cauze strict personale.
Reclamanta a avut calitatea legală de copil rezultat din căsătorie şi domiciliul său era considerat a fi domiciliul comun al părinţilor, adică în localitatea din judeţul Brăila.
Deplasarea temporară a copilului sugar, pentru a locui o perioadă la bunicii paterni, s-a datorat manifestării libere de voinţă a părinţilor, în rezolvarea unei chestiuni exclusiv private.
În perioada când linia frontului se apropia de teritoriul provinciei Basarabia, iar bunicii au considerat că nepoata lor este mai în siguranţă la părinţi, aceştia au dus-o pe nepoata lor, înapoi la părinţii săi.
Se mai reţine că prin adresa Asociaţiei culturale Pro Basarabia şi Bucovina, se menţionează că „nu a fost nici o evacuare a populaţiei din Basarabia, în septembrie 1942 şi nici în noiembrie 1943, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor".
Având în vedere considerentele prezentate, din probele administrate nu rezultă dovada persecuţiei etnice la care să fi fost supusă reclamanta şi care să o îndreptăţească la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Faţă de cele ce preced, recursul declarat în cauză este nefondat şi urmează să fie respins ca atare, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.V. împotriva sentinţei civile nr. 43/F din 24 februarie 2004 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8713/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 8716/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
