ICCJ. Decizia nr. 8716/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2004. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 8716/2004

Dosar nr. 5728/2004

Şedinţa publică din 3 decembrie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, sub nr. 76/2004, reclamantul HG a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov, solicitând anularea hotărârii nr. 3021 din 4 iunie 2003, motivând că are calitatea de beneficiar al Legii nr. 309/2002, întrucât a prestat muncă, pe tot timpul stagiului militar, în cadrul Detaşamentelor Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.

Prin sentinţa civilă nr. 39/F din 9 martie 2004, Curtea de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis excepţia tardivităţii formulării acţiunii invocată de pârâtă şi a respins ca tardivă, acţiunea formulată de reclamantul HG, cu motivarea că acesta a introdus acţiunea la curtea de apel, cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 29/1990.

Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat recurs, HG care a motivat, în esenţă, că a prestat stagiul militar în cadrul detaşamentelor de muncă din Direcţia Generală a Serviciului Muncii.

Recurentul recunoaşte că nu a făcut contestaţia în termen, motivând că nu a cunoscut că acţiunea trebuia formulată într-un anumit termen.

Recursul este nefondat.

Art. 6 alin. (5) din Legea nr. 309/2001, prevede că „împotriva hotărârii, persoana interesată poate face contestaţie, la curtea de apel, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990".

Recurentul a primit hotărârea atacată, la data de 25 iunie 2003, iar acţiunea a fost introdusă la instanţă, la data de 19 ianuarie 2004, deci cu depăşirea termenului de 30 de zile de prevăzut de Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi de art. 6 alin. (5) din Legea nr. 309/2002.

În consecinţă, instanţa de fond a apreciat în mod corect că acţiunea reclamantului este tardivă, situaţie în care recursul declarat în cauză urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de HG împotriva sentinţei civile nr. 39/F din 9 martie 2004 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 8716/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2004. Recurs