ICCJ. Decizia nr. 8881/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 8881/2004
Dosar nr. 6079/2004
Şedinţa publică din 10 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, sub nr. 3896 din 16 decembrie 2003, reclamantul P.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, anularea hotărârii nr. 8642/7792 din 21 octombrie 2003, prin care pârâta a refuzat recunoaşterea calităţii de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că s-a născut la data de 6 octombrie 1937, în localitatea Cluj, iar în anul 1940, minor fiind, s-a refugiat împreună cu întreaga familie, în localitatea Craiova; refugiul a avut loc pe fondul evenimentelor istorice care s-au produs în septembrie 1940, când zona Ardealului de Nord a trecut sub jurisdicţia Statului Ungar; Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 a respins cererea, pe motivul că una din cele două declaraţii de martor prezintă modificări ale prenumelui mamei sale, modificările nefiind atestate de către notarul care a autentificat declaraţia; respingerea cererii sale este nejustificată, în condiţiile în care cererea formulată de sora sa, F.A., în aceleaşi condiţii, a fost aprobată prin hotărârea nr. 8340/7542 din 8 octombrie 2003, a aceleiaşi comisii.
Casa de Pensii a municipiului Bucureşti a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, susţinând că reclamantul nu a făcut dovada, cu acte oficiale, a persecuţiei invocate, iar declaraţia martorului V.I. prezintă modificări neatestate de notarul care a autentificat-o, situaţie în care reclamantul nu mai face dovada persecuţiei invocate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 479 din 10 martie 2004, a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr. 8642/7792 din 21 octombrie 2003, emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i stabilească reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 aprilie 2003.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că: ulterior emiterii hotărârii de către comisie, reclamantul a obţinut declaraţia martorului V.I., cu menţionarea corectă a prenumelui mamei sale, declaraţia fiind autentificată la data de 26 noiembrie 2003; reclamantul s-a născut la Cluj, la data de 6 octombrie 1937 şi a făcut dovada cu declaraţie de martori, că s-a refugiat împreună cu familia sa, din localitatea de domiciliu, Cluj, situaţia sa încadrându-se în prevederile art. 1 lit. a) din Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, criticând-o, ca fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Prin motivele de recurs, pârâta a susţinut că instanţa de fond a anulat actul administrativ atacat şi a obligat la acordarea drepturilor, cu data cererii iniţiale, ignorând faptul că la dosarul comisiei nu s-au depus dovezi concludente cauzei şi că aprecierea încadrării în dispoziţiile legale se poate face numai cu data prezentării dovezilor; pentru valorificarea dovezilor ulterioare, solicitantul trebuia să se adreseze comisiei de specialitate, singura abilitată de lege să stabilească perioada pentru care se acordă drepturile.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei, această instanţă constată că recursul nu este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 61 din Legea nr. 189/2000, astfel cum această lege a fost modificată şi completată prin Legea nr. 319/2002, dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1 din lege se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Se constată că documentaţia care a stat la baza emiterii de către pârâtă, a hotărârii nr. 8642/7792 din 21 octombrie 2003, cuprinde acte şi înscrisuri, după cum urmează: cererea formulată de reclamant în baza Legii nr. 189/2000 şi înregistrată la comisie, sub nr. 4610 din 5 martie 2003; declaraţiile martorilor V.I. şi F.A., autentificate la data de 24 februarie 2003 şi, respectiv, 20 februarie 2003; buletinul de identitate şi certificatul de naştere al reclamantului (în xerocopie); nota informativă privind pe reclamant; adresa nr. 265 din 9 decembrie 1958, către Trustul Industriei Lemnului Lugoj şi Direcţia Silvică Cluj; nota de referinţă privind pe reclamant; ordinul de mobilizare pentru lucru nr. 1 din 1 martie 1940, emis de Centrul de Recrutare Cluj; înscrisul nr. 131605 din 26 mai 1939, emis de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor; înscrisul nr. 12008 din martie 1938, emis de Casa Pădurilor Statului.
Actele şi înscrisurile depuse de reclamant, în completarea dovezii cu martori, confirmă susţinerile reclamantului şi ale celor doi martori, cum că până în toamna anului 1940, reclamantul şi familia sa au locuit la Cluj, iar în luna septembrie 1940 au fost nevoiţi să se refugieze la Craiova, în afara zonei de ocupaţie.
Faptul că declaraţia martorului V.I. prezenta o corectură neatestată de notarul care a autentificat declaraţia, cu privire la prenumele mamei reclamantului, nu este de natură să ducă la respingerea cererii de către comisie, ci la restituirea acesteia, pentru obţinerea unei declaraţii autentificate, fără erori şi corecturi.
Cum pârâta nu a procedat în sensul celor arătate, iar reclamantul a făcut dovada situaţiei sale de refugiat, acordarea drepturilor compensatorii prevăzute de Legea nr. 189/2000, este pe deplin justificată, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond.
Prin urmare, motivele de recurs prezentate de pârâtă, sunt nefondate.
Pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 479 din 10 martie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8856/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 8905/2004. Contencios. Anulare parţială... → |
|---|
