ICCJ. Decizia nr. 9008/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 9008/2004

Dosar nr. 5065/2003

Şedinţa publică din 15 decembrie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 15 iulie 2004, reclamantul S.C. a solicitat anularea hotărârii nr. 3116 din 11 iunie 2003, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Braşov şi recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002.

Curtea de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 260/F din 28 octombrie 2003, a admis acţiunea reclamantului, a anulat hotărârea nr. 3116/2003, emisă de Comisia pentru aplicarea OG nr. 105/1999 şi în consecinţă, a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, care să constate că perioada 29 ianuarie 1960 - 16 decembrie 1961 se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că din probele administrate, reclamantul a făcut dovada că a efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, astfel cum prevede art. 1 din Legea nr. 309/2002, pe perioada 29 ianuarie 1960 - 16 decembrie 1961.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov, susţinând că pe de o parte, că instanţa nu putea acorda drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, după data de 29 ianuarie 1961, respectiv 29 ianuarie 1960 - 16 decembrie 1961, iar pe de altă parte, reclamantul nu poate beneficia de aceste drepturi, deoarece a efectuat stagiul militar în cadrul Ministerului Forţelor Armate.

Recursul este nefondat.

Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi, persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, beneficiază de prevederile acestei legi, cetăţeanul român, care a lucrat în timpul stagiului militar în detaşamente de muncă, în perioada 1950 - 1961.

În speţă, din livretul militar al reclamantului rezultă că acesta a lucrat în timpul stagiului militar, în perioada 20 ianuarie 1960 - 12 decembrie 1961, în funcţia de motorist.

Or, câtă vreme este dovedită împrejurarea că reclamantul a prestat muncă în timpul stagiului militar, într-un detaşament organizat în acest scop şi în intervalul de timp impus de lege, nu există temei de a-l excepta de la recunoaşterea drepturilor sale.

În caz contrar s-ar ajunge la situaţii inechitabile, de recompensare în parte a muncii, datorită unei împrejurări formale.

În consecinţă, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Braşov împotriva sentinţei civile nr. 260/F din 28 octombrie 2003 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 9008/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs