ICCJ. Decizia nr. 9043/2004. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 18 noiembrie 2003, reclamantul P.A. a solicitat anularea hotărârii nr. 7882/7201 din 15 septembrie 2003, emisă de Casa de Pensii a municipiului București, prin care i s-a respins cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1940 - 1943.
în motivarea acțiunii, reclamantul arată că s-a născut la Cernăuți și că împreună cu părinții și frații săi, au fost ridicați din locuință, în septembrie 1940 și transportați în Polonia și apoi în Germania, revenind la Cernăuți, în anul 1943.
Mai arată că la 20 martie 1944, s-a stabilit la Craiova, unde au fost luați în evidență, ca refugiați și că pârâta a avut în vedere greșit, calitatea sa de refugiat, numai pentru această perioadă, nu și pentru perioada petrecută în Polonia și Germania, cu toate că a depus înscrisuri, din care rezultă că tatăl său a solicitat biroului de emigrare, revenirea în România, că fratele s-a născut la Jena, iar mama locuia în lagărul Umsiedlunge.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 56 din 21 ianuarie 2004, a admis acțiunea, în sensul că a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să stabilească reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioadele 6 septembrie 1940 - 3 iulie 1943 și 25 martie 1944 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor începând cu 1 februarie 2003.
Instanța reține că pârâta a recunoscut reclamantului, numai perioada 1944 - 1945, nu și perioada 1940 - 1943, cu toate că din înscrisurile prezentate, rezultă că reclamantul se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, și în perioada 6 septembrie 1940 - 3 iulie 1943, așa cum rezultă din înscrisul datat 10 iulie 1942 și din declarația martorei O.E.
Pârâta Casa de Pensii a municipiului București a declarat recurs împotriva sentinței, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând că instanța trebuia să aibă în vedere, la pronunțarea hotărârii, actele prezentate la data depunerii dosarului, la comisie, iar aprecierea încadrării în dispozițiile legii se poate face de către instanță, numai cu data prezentării dovezilor și în funcție de acestea.
Recursul este nefondat.
Conform prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, adoptată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, "Beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate".
Prin art. 61din ordonanță s-a stabilit că "Dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1, se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege".
Prin hotărârea contestată i s-a stabilit intimatului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, numai pentru perioada 25 martie 1944 - 6 martie 1945, perioadă reținută și de către instanța de fond.
Dar, pentru perioada 1940 - 1943 i s-a respins solicitarea, cu motivarea că nu dovedește persecuția, invocată cu acte oficiale.
însă, așa cum a reținut corect și prima instanță, intimatul a dovedit că se încadrează între persoanele beneficiare ale Legii nr. 189/2000, și pentru perioada 6 septembrie 1940 - 3 iulie 1943, perioadă în care a fost strămutat din Cernăuți, în Polonia și Germania.
Astfel, cu adresa din 11 iulie 1942, face dovada că la acea dată, tatăl său se afla la Gotha, în Germania și că solicitase aprobarea organelor germane autorizate, pentru a putea reveni în România.
De asemenea, din certificatul de naștere eliberat de Sfatul popular al orașului Craiova, rezultă că fratele său, P.A.G., s-a născut la 1 octombrie 1941, în localitatea Jena din Turingia - Germania.
Din declarația autentificată a martorei O.E., reiese că intimatul și familia sa au avut domiciliu forțat stabilit în Germania, în perioada 1940 - 3 iulie 1943.
Intimatul a mai depus în recurs, 3 hotărâri eliberate de Casele Județene de Pensii Brașov și Dolj, din care rezultă că numiților S.A., P.A.G. și N.S., surori și frate ai acestuia, li s-a stabilit calitatea de beneficiari ai Legii nr. 189/2000, și pentru perioada în discuție.
Ca atare, intimatul a dovedit că și în perioada 6 septembrie 1940- 3 iulie 1943 a fost strămutat în altă localitate, decât cea de domiciliu, din motive etnice și din acest motiv se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999.
Astfel fiind, reținându-se că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, a fost respins recursul, ca nefondat, în baza prevederilor art. 7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999, raportat la art. 14 din Legea nr. 29/1990 și art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9026/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 8555/2004. Contencios → |
|---|
