ICCJ. Decizia nr. 9058/2004. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 9058/2004
Dosar nr. 7867/2004
Şedinţa publică din 16 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 2 decembrie 2003, reclamanta SC G.C. SRL a solicitat anularea deciziei nr. 351 din 30 octombrie 2003, emisă de Ministerul Finanţelor Publice, anularea procesului-verbal încheiat la 15 septembrie 2003, de comisari din cadrul Gărzii Financiare Hunedoara şi suspendarea executării celor două acte contestate, până la soluţionarea cauzei de faţă.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că a contestat procesul-verbal din 15 septembrie 2003, dar că prin Decizia nr. 351 din 30 octombrie 2003, Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a dispus suspendarea soluţionării cauzei, până la pronunţarea unei soluţii pe latura penală, urmând ca procedura administrativă să fie reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea, dispunându-se, totodată, transmiterea dosarului cauzei, la organul de control, pentru soluţionarea cauzei, în funcţie de soluţia adoptată şi respingerea cererii de suspendare a executării.
Mai arată că această soluţie este eronată, fiind dată cu aplicarea greşită a legii, deoarece măsura suspendării poate fi luată, conform prevederilor art. 10 alin. (1) din OUG nr. 13/2001, atunci când există indiciile săvârşirii unei infracţiuni, a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă prevăzută de ordonanţă, ceea ce nu s-a dovedit că ar exista.
Susţine că procesul-verbal de control este vădit netemeinic şi nelegal, pentru că dreptul de a stabili diferenţa de impozite şi taxe, cu majorări şi penalităţi de întârziere, s-a prescris pentru perioada decembrie 1996 - septembrie 1998, că anterior, activitatea societăţii a mai fost verificată pentru aceeaşi perioadă, că organele Gărzii Financiare nu erau competente material să efectueze controlul fiscal şi că modul de determinare a bazei impozabile a fost greşit.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 124 din 18 iunie 2004, a admis în parte acţiunea, în sensul că a anulat Decizia contestată, doar în ce priveşte respingerea cererii de suspendare a obligaţiilor de plată şi a dispus suspendarea executării celor două acte atacate, până la soluţionarea contestaţiei.
Instanţa reţine, în esenţă, că soluţionarea contestaţiei depinde de modul în care se soluţionează cauza penală înregistratăla Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, dar că măsura respingerii cererii de suspendare a procesului-verbal şi a deciziei, se impune a fi înlăturată, deoarece depunerea unei cauţiuni nu mai este o condiţie prealabilă pentru examinarea pe fond a cererii de suspendare a executării obligaţiei de plată, iar prin menţinerea măsurii s-ar crea reclamantei, un potenţial prejudiciu, prin prejudicierea gravă a activităţii acesteia.
Reţine şi că dispoziţiile art. 164 alin. (1) şi (2) din OG nr. 92/2003, privitoare la depunerea garanţiei, au fost declarat neconstituţionale.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, susţinând că nelegal s-a admis cererea de suspendare a executării celor două acte administrative atacate, cu toate că în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (3) din OG nr. 61/2003, exercitarea de către plătitori, a căilor de atac, la organele competente, cu privire la stabilirea obligaţiilor bugetare, nu suspendă obligaţia de plată, suspendarea obligaţiei de plată putând fi dispusă, numai cu constituirea unei garanţii la nivelul sumei contestate.
Recursul este fondat.
Indiscutabil, la data emiterii deciziei nr. 351/2003, exista o plângere penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, de soluţionarea căreia depindea soluţionarea contestaţiei formulată împotriva procesului-verbal de control din 15 septembrie 2003, astfel că măsura suspendării soluţionării contestaţiei, până la rezolvarea cauzei penale, măsură dispusă prin Decizia contestată şi menţinută prin sentinţă, apare ca fiind legală.
Dar, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (3) din OG nr. 61/2003, în principiu exercitarea căii de atac la organele administrativ-jurisdicţionale competente, nu suspendă obligaţia de plată către bugetul de stat, a datoriei stabilită prin actul de control, şi numai pentru motive întemeiate se putea lua măsura suspendării executării obligaţiei, până la soluţionarea contestaţiei, cu constituirea unei garanţii la nivelul sumei contestate.
Ca atare, numai pentru motive deosebite se putea dispune suspendarea executării creanţei bugetare, şi numai după ce în prealabil se constituia garanţia legală.
Admiterea de către instanţa de fond, a cererii de suspendare a executării celor două acte administrative contestate, pe considerentul că prin Decizia nr. 40/2004 a Curţii Constituţionale, s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 164 alin. (1) şi (2) din OG nr. 92/2003, nu este justificată, deoarece prin această decizie nu s-au abrogat şi dispoziţiile art. 179 din ordonanţă, care prevăd obligativitatea instituirii unor măsuri asiguratorii, iar Decizia produce efecte numai pentru viitor, nu şi pentru trecut.
Trebuie ţinut cont şi de faptul că în discuţie sunt obligaţii fiscale în sumă de peste 9 miliarde lei şi că există o strânsă legătură între soluţionarea contestaţiei şi urmărirea penală pornită împotriva unor persoane învinuite de săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care evaziune fiscală, fals intelectual, uz de fals şi înşelăciune în convenţii, cu efecte directe asupra sumelor reţinute ca datorate bugetului de stat, prin actul de control contestat.
De aceea, se va reţine că soluţia dată de către instanţa de fond, de suspendare a executării actelor administrative contestate, nu poate fi menţinută, astfel că se va dispune casarea sentinţei, numai în ce priveşte această soluţie şi se va respinge cererea de suspendare a executării celor două acte.
Văzând şi prevederile art. 14 din Legea nr. 29/1990 şi art. 312 şi 314 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 124 din 18 iunie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi respinge cererea de suspendare a executării actelor administrative.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9057/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 9061/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
