ICCJ. Decizia nr. 1197/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1197/2005

Dosar nr. 6958/2004

Şedinţa publică din 24 februarie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta I.M. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara, solicitând instanţei, ca în contradictoriu cu aceasta, să dispună anularea hotărârii nr. 1243 din 11 februarie 2004, cu consecinţa obligării pârâtei de a emite o nouă hotărâre prin care să-i recunoască calitatea de beneficiară a prevederilor OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin hotărârea a cărei anulare o solicită, pârâta nu a luat în considerare faptul că este născută în localitatea de refugiu a părinţilor şi că, prin urmare, trebuie să dobândească aceleaşi drepturi, ca şi refugiaţii.

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 64 din 31 martie 2004, a admis acţiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea hotărârii nr. 1243, emisă de pârâtă, la 11 februarie 2004.

Totodată, a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să stabilească calitatea reclamantei, de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000 şi să-i acorde drepturile cuvenite în temeiul aceloraşi prevederi legale, pentru perioada 17 iulie 1943 - 6 martie 1945.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că pârâta nu contestă că reclamanta s-a născut în perioada de refugiu a părinţilor săi, suferind împreună cu aceştia, efectele strămutării, astfel că este beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara care a susţinut, în esenţă, că reclamanta nu s-a aflat în nici o situaţie din cele prevăzute de art. 1 şi că nu a mai făcut nici o dovadă că după data naşterii ar mai fi fost persecutată pe motive etnice, în sensul OG nr. 105/1999.

Recursul este nefondat.

Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Prin Normele de aplicare a ordonanţei, aprobate prin HG nr. 127/2000, în art. 2, persoanelor strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate şi cele expulzate, refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.

Cum strămutarea din localitatea de domiciliu, în alta, pe criterii etnice, este o modalitate de persecuţie etnică, ce durează pe toată perioada strămutării, în mod legal, instanţa a apreciat că şi copilul născut în localitatea în care părinţii au fost strămutaţi, are acelaşi statut cu aceştia, perioada fiind de la data naşterii lui, la data retrocedării pământului românesc.

Împrejurarea că reclamanta nu era născută la data refugiului părinţilor săi şi că aceasta nu a mai făcut nici o dovadă că după data naşterii sale ar mai fi fost persecutată pe motive etnice, în sensul OG nr. 105/1999, nu are relevanţă, atâta vreme, cât refugierea părinţilor a lipsit-o de dreptul de a avea un domiciliu legal, cu tot ceea ce implică acesta.

De precizat că, potrivit art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, drepturile copilului se recunosc de la concepţie, dacă se naşte viu.

Perioada de concepţie legală a copilului are, însă, relevantă numai la stabilirea filiaţiei, şi nu la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În consecinţă, soluţia instanţei fiind legală, recursul se priveşte nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara împotriva sentinţei civile nr. 64 din 31 martie 2004, a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1197/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs