ICCJ. Decizia nr. 1200/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1200/2005
Dosar nr. 6965/2004
Şedinţa publică din 24 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 13 ianuarie 2004, reclamantul V.P. a solicitat anularea hotărârii nr. 8408 din 28 noiembrie 2003, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Timiş şi obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre, prin care să-i fie recunoscută calitatea de refugiat.
În motivarea acţiunii arată că martorii audiaţi la comisie au făcut declaraţii care nu concordă cu realitatea, din eroare şi că fraţilor şi verişoarei sale, aflaţi în aceeaşi situaţie cu el, li s-au dat hotărâri favorabile.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 139 din 16 martie 2004, a admis acţiunea, în sensul că a anulat hotărârea contestată şi a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, modificată şi completată.
Instanţa reţine, în motivarea sentinţei, că V.I. şi V.F., fraţii reclamantului, au obţinut hotărâri prin care li s-au acordat drepturile prevăzute de art. 2 din Legea nr. 189/2000 şi că din hotărârile respective şi din declaraţiile martorilor T.P. şi L.T. rezultă că reclamantul şi familia sa s-au refugiat din localitatea Galaşeni, în altă localitate din judeţul Bihor, în perioada martie 1941 - martie 1945.
Pârâta Casa Judeţeană de Pensii Timiş a declarat recurs împotriva sentinţei, considerând că este nelegală şi netemeinică.
Susţine că din adresa nr. C-1562 din 7 octombrie 2003, emisă de Direcţia Judeţeană Timiş a Arhivelor Naţionale, rezultă că familia V. nu face parte din categoria persoanelor strămutate în perioada 1941 - 1944, iar declaraţiile autentificate ale martorilor nu reflectă realitatea.
Recursul va fi admis, în sensul şi pentru considerentele care se vor arăta în continuare.
În întâmpinarea depusă în recurs, intimatul pretinde că s-a refugiat în luna martie 1941, din localitatea de domiciliu, aflată sub administraţie maghiară, într-o altă localitate, aflată sub administraţie românească.
În declaraţiile autentificate date la 15 martie 2004, martorii G.T. şi T.P. confirmă plecarea intimatului, în refugiu, în luna martie 1941, dar din declaraţiile autentificate din 29 octombrie 2003, date de G.T. şi L.T., reiese că plecarea în refugiu s-a produs la 15 martie 1940.
De asemenea, în adresa nr. C-1562 din 7 octombrie 2003 a Direcţiei Judeţene Timiş a Arhivelor Naţionale, către intimat, depusă în copie în recurs, de către recurentă, rezultă că în perioada 1941 - 1944, familia V. nu figurează înregistrată în documentele privind refugiaţii din Ardealul de Nord, stabiliţi în localitatea Cerna.
Însă, la pronunţarea sentinţei s-a avut în vedere şi adresa nr. C/645/2002, a Arhivelor Naţionale, menţionată în hotărârea emisă de recurentă, privitoare la martorul G.T., dar la dosarul de faţă nu există o copie de pe această adresă, pentru a se putea cunoaşte care este conţinutul ei.
Cum în cauză probele administrate sunt insuficiente şi contradictorii, pentru ca instanţa să-şi poată forma o convingere clară asupra situaţiei de fapt privind pe intimat şi în fond, să se poată pronunţa printr-o decizie legală şi temeinică, se impune completarea probatoriilor.
Astfel, este necesar a se obţine relaţii de la autorităţile administrative ale localităţilor în care intimatul pretinde că a fost nevoit să locuiască după plecarea din comuna Gălăşeni ori de la locul de muncă al tatălui sau mamei acestuia, de la unităţile şcolare în care au studiat fraţii săi sau de la alte autorităţi sau instituţii publice, din care să rezulte plecarea în refugiu şi perioada refugiului.
Instanţa, căreia i se va retrimite cauza, va putea administra orice probe admisibile pe care le va considera necesare, în vederea pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice.
Pentru considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 7 alin. (4) din OG nr. 105/1999, modificată şi completată, raportat la art. 14 din Legea nr. 29/1990 şi ale art. 313 şi 315 C. proc. civ., se va admite recursul, sentinţa atacată va fi casată şi se va dispune trimiterea cauzei, aceleiaşi instanţe, spre rejudecare
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Timiş împotriva sentinţei civile nr. 139 din 16 martie 2004, a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1199/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1238/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
