ICCJ. Decizia nr. 1224/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1224/2005
Dosar nr. 4698/2004
Şedinţa publică din 25 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 4 noiembrie 2003, reclamanta G.E. a solicitat în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, să se dispună anularea hotărârii nr. 8141/432 din 30 noiembrie 2003, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiară a prevederilor acestei legi.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că în mod nejustificat pârâta i-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de refugiată şi acordarea drepturilor prevăzute de lege, deşi a făcut dovadă că în luna martie 1944 s-a refugiat împreună cu sora sa, din Cernăuţi (Basarabia), la Drobeta Turnu Severin.
Prin sentinţa civilă nr. 49 din 19 ianuarie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantei G.E., a anulat hotărârea nr. 8141/432 din 26 septembrie 2003, emisă de Casa Pensii a municipiului Bucureşti, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru perioada martie 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de 30 noiembrie 2001.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta a făcut dovada, prin înscrisurile şi declaraţiile de martori depuse la dosar, că împreună cu sora sa, în luna martie 1944, s-a refugiat din comuna Broscăuţii Vechi, judeţul Storojineţ (Basarabia), fiind îndreptăţită să beneficieze de drepturile acordate prin Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, se susţine că instanţa de fond a procedat în mod greşit, luând în considerare dovezi pe care reclamanta nu le-a prezentat comisiei de specialitate, la emiterea hotărârii atacate în contencios.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Prin Normele pentru aplicarea OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, s-a precizat că dovada încadrării în situaţiile prevăzute prin ordonanţa menţionată, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa acestora, prin declaraţii cu martori.
Totodată, prin art. 61 din OG nr. 105/1999, aşa cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, se prevede că dovada se poate face prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
În cauză, este de necontestat că reclamanta a făcut dovada, prin întregul material probator administrat, că din luna martie 1944 s-a refugiat din Basarabia, în România.
În acest fel, reclamanta îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru a putea beneficia de drepturile acordate prin acest act normativ.
Nu poate fi primită critica din recurs, potrivit căreia prima instanţă a procedat în mod greşit, administrând în cauză mijloace de probă suplimentare, care nu au fost prezentate pârâtei, înainte ca aceasta să emită hotărârea atacată în contencios administrativ.
În virtutea rolului său activ şi ca urmare a faptului că normele procedurale permit acest lucru, instanţa de fond a procedat corect, acceptând administrarea unor dovezi noi, în vederea stabilirii adevărului.
În consecinţă, se constată că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, urmând a se respinge recursul declarat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 49 din 19 ianuarie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1206/2005. Contencios. împotriva sentinţei... | ICCJ. Decizia nr. 1341/2005. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
