ICCJ. Decizia nr. 1382/2005. Contencios. Anulare decizie de încadrare emisă de D.G.F.P. a jud. Timiş. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1382/2005
Dosar nr. 7901/2004
Şedinţa publică din 3 martie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 4 martie 2004, la Tribunalul Timiş, trimisă prin declinare de competenţă, la Curtea de Apel Timişoara, reclamantul B.D. a solicitat anularea deciziei nr. 40 din 28 ianuarie 2004, emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, prin care a fost trecut de la Garda Financiară, secţia Timiş, la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş.
În motivarea acţiunii, reclamantul arată că a fost angajat prin concurs, la Garda Financiară şi că, fără acordul său şi fără să se ţină cont de competenţa de care a dat dovadă în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, în calitate de comisar la Garda Financiară, a fost trecut la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş.
Ulterior, reclamantul îşi precizează acţiunea, în sensul că solicită anularea deciziei nr. 40/2004, reîncadrarea sa în funcţia de comisar şi obligarea la plata de despăgubiri, la daune cominatorii, la daune morale de 300.000.000 lei şi la plata cheltuielilor de spitalizare, pentru ca prin cererea de la dosarul nr. 3885/2004, să ceară şi anularea prevederilor protocolului încheiat între Ministerul Finanţelor Publice şi A.N.C., la 22 ianuarie 2004, a anexelor la acest protocol şi a punctului 2 lit. d) din nota emisă de A.N.C., la 5 decembrie 2003, precum şi a rezultatelor obţinute în urma aplicării acestei note şi stabilirea unui clasament real.
Garda Financiară - Comisariatul Regional Timiş şi A.N.C. au invocat necompetenţa materială a Curţii de Apel Timişoara, în soluţionarea pricinii, susţinând că Tribunalul Timiş, ca instanţă de litigii de muncă, este competent să judece cauza, iar A.N.C. a invocat şi excepţia tardivităţii introducerii acţiunii şi a completărilor ulterioare.
Garda Financiară - Comisariatul General a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 363 din 9 iulie 2004, a respins excepţiile privind necompetenţa sa materială, lipsa calităţii procesuale pasive a Gărzii Financiare - Comisariatul General şi a Comisariatului Regional Timiş şi a tardivităţii acţiunii, a admis în parte acţiunea şi a anulat Decizia nr. 40 din 28 ianuarie 2004, restabilind situaţia anterioară, în sensul menţinerii încadrării reclamantului, în funcţia de comisar superior clasa I, la Garda Financiară - Comisariatul Regional Timiş şi a obligat pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş şi Garda Financiară - Comisariatul Regional Timiş, la plata diferenţelor de salariu, rezultând din drepturile cuvenite pentru funcţia anterioară şi cea în care a fost trecut şi la plata sumei de 2.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respingând celelalte cereri din acţiune.
Instanţa reţine, în motivarea sentinţei, că este competentă să soluţioneze pricina, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, reclamantul fiind funcţionar public, iar actul atacat emis de o autoritate publică şi în cauză au fost chemate autorităţi centrale ale căror acte au fost contestate.
Reţine şi că excepţia lipsei calităţii procesuale a Gărzii Financiare - Comisariatul General şi a Comisariatului Regional Timiş este neîntemeiată, pentru că pricina necesită dezbateri în contradictoriu şi cu acestea, pentru actele care le aparţin şi sunt în legătură cu obiectul ei, dar este neîntemeiată excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, deoarece reclamantul nu a depăşit termenul prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990.
În ce priveşte fondul cauzei, reţine că nu s-au îndeplinit, în modalitatea legală cerută, condiţiile de formă necesare transferului reclamantului, neexistând acordul scris al acestuia, aprobat de conducătorul instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea, iar criteriile orientative ale Comisariatului General, pentru departajarea funcţionarilor publici, nu sunt reflectate în luarea măsurilor de transfer şi nu au fost cunoscute de către cei vizaţi.
Consideră că actele administrative aparţinând Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Timiş sunt nelegale, vătămând drepturile recunoscute de lege, reclamantului şi se impune a fi anulate, urmând ca reclamantul să revină la funcţia de comisar superior clasa I, cu plata diferenţei de drepturi salariale.
De asemenea, reţine că daunele cerute se acordă în măsura admiterii acţiunii, pentru celelalte cereri nefiind motive de nelegalitate.
Împotriva sentinţei au declarat recurs, reclamantul B.D. şi pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, Garda Financiară - Comisariatul Regional Timiş şi A.N.C.
Reclamantul solicită ca hotărârea să fie modificată în parte, şi anume, în ce priveşte obligarea la plata de despăgubiri egale cu salariile lunare neacordate până la reîncadrare, la plata celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat, inclusiv câte 3 stimulente lunare indexate, la daune morale de 300.000.000 lei, la daune cominatorii de 1.000.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, până la reîncadrarea efectivă şi la 8.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş solicită suspendarea executării sentinţei şi în fond, prin admiterea recursului, cere să se respingă acţiunea, ca neîntemeiată, considerând că instanţa nu a ţinut cont de reglementările legale care au determinat emiterea deciziei contestate, şi anume, de art. 187 din OUG nr. 91/2003, de HG nr. 1538/2003, de protocolul încheiat între Ministerul Finanţelor Publice şi A.N.C. şi de comunicarea nr. 470123 din 16 ianuarie 2004, a Ministerului Finanţelor Publice. prin care s-au admis modificări în structura Gărzii Financiare, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş trebuind să preia de la Garda Financiară, 10 comisari, printre aceştia fiind preluat şi reclamantul, începând cu 1 ianuarie 2004, căruia i s-a asigurat un post echivalent, cu menţinerea aceloraşi drepturi salariale.
Menţionează că sentinţa este nelegală, şi sub aspectul obligării la plata de despăgubiri, deoarece reclamantul nu s-a prezentat la noul loc de muncă şi nici nu există diferenţe salariale la noul loc de muncă, faţă de cel anterior.
Garda Financiară - Comisariatul Regional Timiş susţine că hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală, prin respingerea celor 3 excepţii.
Consideră că în ce priveşte excepţia de necompetenţă a Curţii de Apel Timişoara, motivarea instanţei este contradictorie şi confuză, însă aceasta nu era competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă, conform prevederilor art. 89 şi 93 din Legea nr. 188/1999.
Referitor la excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, arată că nu a avut şi nu are calitatea de subiect al raporturilor juridice de muncă, cu reclamantul, pentru că anterior OUG nr. 91/2003 nu avea personalitate juridică, iar ulterior nu avea vreo obligaţie legală să încheie astfel de raporturi cu acesta.
Privitor la excepţia de tardivitate, consideră că s-au încălcat dispoziţiile art. 132 C. proc. civ.
Asupra fondului cauzei arată că prin organizarea Gărzii Financiare, ca instituţie publică de control în subordinea A.N.C., din totalul de 1405 posturi avute anterior, se preiau de la Ministerul Finanţelor Publice, numai 1005 posturi, restul de 400 rămânând în cadrul Ministerului Finanţelor Publice, prin încadrarea acestora pe funcţii publice generale sau specifice, echivalente cu funcţia deţinută anterior, ceea ce s-a întâmplat şi cu reclamantul, care a rămas în cadrul Ministerului Finanţelor Publice, fiind trecut pe o funcţie publică echivalentă, corespunzătoare pregătirii sale profesionale.
Ca atare, susţine că n-a operat nici un transfer în interesul serviciului al reclamantului, operaţiunea de reorganizare a Gărzii Financiare efectuându-se în temeiul şi cu respectarea dispoziţiilor legale în materie.
A.N.C. consideră că s-a respins greşit excepţia de necompetenţă a Curţii de Apel Timişoara, cu toate că nu era competentă să judece pricina, instanţa competentă fiind Tribunalul Timiş, conform prevederilor art. 93 din Legea nr. 188/1999, ca instanţă de jurisdicţie a muncii.
Susţine că nelegal s-a respins şi excepţia de tardivitate a introducerii cererii de chemare în judecată, neţinându-se cont că reclamantul nu a respectat termenul de 30 de zile de la data luării la cunoştinţă a deciziei şi a celorlalte acte atacate, iar în ce priveşte cererea completatoare, aceasta s-a depus cu nerespectarea dispoziţiilor art. 132 şi 134 C. proc. civ.
Referitor la fondul cauzei, menţionează că reclamantul, aflat în raporturi juridice cu Ministerul Finanţelor Publice, a rămas în structurile acestui minister,Ministerul Finanţelor Publice nedându-şi acordul pentru transferul său, el fiind mutat în cadrul altor compartimente, cu respectarea dispoziţiilor legale în ce priveşte păstrarea gradului profesional şi a drepturilor salariale.
Arată că sentinţa este nelegală şi netemeinică şi pentru că s-a încălcat principiul contradictorialităţii, deoarece excepţiile de necompetenţă materială şi a lipsei calităţii procesuale pasive nu au fost comunicate părţilor şi nu s-au pus în discuţia acestora, iar în motivarea sentinţei se face referire la părţi şi obiect străine de cauza dedusă judecăţii.
Toate recursurile vor fi admise, dar numai pentru considerentul că instanţa care a judecat pricina, nu era competentă material să o soluţioneze în primă instanţă.
Recurentul-reclamant a solicitat, ca cerere principală, anularea deciziei nr. 40 din 28 ianuarie 2004, emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, prin care a fost trecut din funcţia de comisar superior clasa I, în funcţia publică de inspector superior clasa I la Direcţia Controlului Fiscal - Serviciul de investigaţii fiscale.
Celelalte capete de cerere privesc acte premergătoare emiterii deciziei ori sunt accesorii la cererea principală, iar autorităţile administrative care le-au emis, au fost menţinute în cauză, pentru ca hotărârea ce se pronunţă, să le fie opozabilă.
Conform prevederilor art. 89 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată, raportat la art. 2 pct. 1 lit. c) şi art. 3 pct. 1 C. proc. civ., se reţine că Tribunalul Timiş, ca instanţă de contencios administrativ, era competent să soluţioneze pricina în primă instanţă, nu Curtea de Apel Timişoara, Decizia contestată fiind emisă de o autoritate administrativă de nivel judeţean.
Cum cauza s-a soluţionat de către o instanţă necompetentă material, se impune ca sentinţa pronunţată de aceasta să fie casată, iar cauza trimisă, spre competentă soluţionare, Tribunalului Timiş.
Celelalte motive de recurs invocate prin cererile de recurs formulate de părţi nu se vor mai analiza, urmând ca instanţa, căreia i se trimite cauza, spre competentă soluţionare, să le aibă în vedere, în măsura în care va considera că ajută la pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice.
Văzând şi prevederile art. 312 şi 313 C. proc. civ.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de B.D., precum şi de Guvernul României - A.N.C. de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice şi de Garda Financiară - Comisariatul Regional Timiş, împotriva sentinţei nr. 363 din 9 iulie 2004, a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, Tribunalului Timiş.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1377/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1384/2005. Contencios → |
|---|
